Marea confruntare a monştrilor din metal. Ce a rezultat din ciocnirea tancurilor sovietice cu cele germane în cel de-Al Doilea Război Mondial

Tancurile au fost indispensabile pe câmpurile de luptă ale celui de-Al Doilea Război Mondial. În unele situaţii, au schimbat cursul luptelor şi istoria lumii. De altfel, naţiunile implicate în marele război s-au luptat să obţină cele mai competitive tancuri, tocmai pentru a avea supremaţia pe câmpul de luptă.

În Primul Război Mondial, o nouă armă avea să debuteze pe câmpurile de luptă ale Europei. Auto-propulsată, ucigătoare şi extrem de rezistentă. Tancurile au făcut o puternică impresie mai ales artileriei. Uriaşii de metal era la început greoi şi mulţi le-au contestat eficienţa, privindu-le ca pe o ciudăţenie cu viitor scurt. 

Perfecţionarea acestor maşini de război, le-a transformat în cel de-al doilea război mondial în regii câmpurilor de luptă, armele care au făcut diferenţa între victorie şi dezastru militar şi au schimbat inclusiv istoria lumii. Încă din perioada interbelică, fiecare naţiune puternică a ţinut să-şi doteze armata cu tancuri din ce în ce mai performante, punând în funcţie de viziune militară accentul pe viteză, grosimea blindajului sau puterea de foc. În anii celui de-al doilea război mondial aceste arme şi-au demonstrat valoarea sau neputinţa, câteva tancuri ajungând cu adevărat legendare în istoria lumii.

”Tigrul” şi ”Pantera” coşmarul de pe câmpurile de luptă

Probabil cele mai celebre tancuri din istoria celui de-al doilea război mondial au fost cele germane. De altfel, în special două modele de panzer au reuşit să se încojoare de o aură mitică. Este vorba despre renumitul Tiger, considerat o legendă vie a celui de-al doilea război mondial şi Panther, succesorul său, la fel un super-tanc, greu de doborât, greu de oprit. Tiger a fost tancul care a definit cel mai bine mecanizarea armatei germane din cel de-al doilea război mondial. Tancurile Tiger, grupate în divizii mecanizate erau destinate spargerii frontului inamic. Tancul Tiger a apărut în 1942. Avea o greutate de 62 de tine cu un tun de 88 de milimetri. Totodată acest tanc era protejat de un blindaj de 102 milimetri grosime, fiind aproape inexpugnabil pentru armele anti-tanc. 

Tiger era propulsat de un motor Maybach cu 12 cilindri şi 690 cai putere, asigurând o viteză de aproximativ 38 de kilometri pe oră. Era un tanc complet, cu blindaj puternic şi mai ales putere de foc mare. Tancul Tiger provoacă valuri de teamă în rândurile aliaţilor, mai ales datorită tunului său de 88 de milimetri. Aveau însă un mare neajuns, erau foarte scumpe. Fabricile Germaniei Naziste au reuşit să producă doar 1340 de tancuri Tiger. Faima Tigerului a fost aproape egalată de un alt tanc german, extrem de puternic, considerat de unii specialişti militari, cel mai bun tanc al celui de-al doilea război mondial. Este vorba despre Panther, un tanc făcut pentru nevoile strigente ale Germaniei Naziste pe frontul de Est. Mai precis, în anul 1942 ofensiva germană către Munţii Caucaz a fost oprită de trupele sovietice iar armata a VI a, prinsă în faţa Stalingradului, avea mari probleme. Mai mult decât atât armata germană a dat piept cu tancurile sovietice T 34, renumite pentru capacitatea lor de a distruge tancurile inamice.

 În aceste condiţii Hitler avea nevoie de un nou tanc pentru frontul de est. Propriu-zis producţia noului tanc Panther a început în 1942 fiind un adevărat concurs între proiectele a două fabrici producătoare, Daimler Benz şi MAN. În cele din urmă proiectul celor de la MAN a ieşit câştigător iar noul tanc Panther a fost produs în halele sale de la Nuremberg. În 1943, un Panther cu o multe îmbunătăţiri ieşea pe poarta uzinei şi pleca către câmpul de luptă. În primul rând noul tanc avea mai mulţi cai putere, fiind echipat cu un motor Maybach HL 230, cu 12 cilindri în V şi care dezvolta 700 de cai putere. Noul tanc era dotat cu un tun de 75 de milimetri dar şi două puternice mitraliere de 7.92 milimetri. Totodată blindajul a fost înclinat la 55 de grade pentru a evita lovitura în plin  şi ranforsat ajungând până la 80 de milimetri grosime. Era operat de un echipaj de cinci persoane şi devenise un adevărat coşmar pe câmpul de luptă pentru inamici. Era însă scump şi în cazul unor defecţiuni era greu de reparat ceea ce l-a transformat într-o maşină de război puţin fiabilă. A operat atât pe frontul de Vest, mai mult în defensivă dar şi pe frontul de est. 

Ucigaşul din Est

Dacă pentru unii specialişti tancul Panther a fost cel mai bun de pe câmpurile celui de-al doilea război mondial, pentru alţii, culmea inclusiv pentru nemţi, cel mai bun a fost considerat tancul sovietic T 34. A fost rivalul de necontestat al tancurilor germane şi s-a dovedit a fi mult mai fiabil, deşi inferior ca armament şi putere de foc. Feldmareşalul german von Kleist spunea că T-34 este cel mai bun tanc al celui de-al doilea război mondial iar însuşi părintele diviziilor Panzer din Germania, generalul Guderian argumenta vasta superioritate a tancului sovietic T-34 asupra tancurilor germane din prima parte a războiului. Tancul T-34 a fost o adevărată legendă produs masiv în URSS, tocmai pentru a face faţă războiului cu Germania. Nu mai puţin de 84.000 de tancuri T-34 au fost produse în anii războiului, spre deosebire de numai 3500 de tancuri Tiger şi Panther, rivalele maşinii de război sovietice. Tancurile T 34 au fost proiectate la sfârşitul anilor 30 iar fabricarea lor a început în 1940, în uzinele la Harkov, Ucraina de astăzi. Unele componente, precum tunurile sau echipamentul electric era produse în alte uzine din URSS dar aduse spre ansamblare. 

 T 34 era menit să-l înlocuiască pe T 26, un tanc uşor aflat în dotarea armatei sovietice în ani 30. Când a fost proiectat T 34 trebuia să fie un tanc echilibrat atât ca mobilitate cât şi ca putere de foc dar şi fiabilitate. Ceea ce l-a făcut celebru a fost blindajul său înclinat la peste 60 de grade, făcându-l rezistent la  proiectilele tancurilor germane. Era dotat cu un motor inferior tancurilor Tiger şi Panther, care dezvolta 500 de cai putere. Totodată avea un tun de 76,2 mm şi două mitraliere de 7.62 mm. Pe scurt, un armament inferior tancurilor de top germane. Cu toate acestea avea o viteză net superioară Tigerului şi Pantherului, dar şi o greutate mai mică. Mai precis se putea deplasa cu peste 53 de kilometri la oră şi avea doar 26 de tone. Totodată s-a dovedit mult mai fiabil decât tancurile germane fiind uşor de reparat şi ieftin ca producţie. 

Înfruntarea maşinilor de ucis

Tancurile de legendă ale armatei germane dar şi ale armatei sovietice au avut ocazia de nenumărate ori să se înfrunte. Cea mai celebră bătălie în câmp deschis dintre aceste rivale de legendă a avut loc pe 5 iulie 1943 la Kursk. Parte a operaţiunii Citadela, bătălia de la Kursk a fost considerată cea mai mare bătălie de tancuri din istorie. Panzer II Corps s-a lansat asupra Armatei a 5-a tancuri a URSS. Bătălia a avut loc în zona satului Prokhorovka. Ciocnirea cu tancurile sovietice a avut loc în zona de vest a satului. Panzer II Corps avea în dotare temutele tancuri Panther V, iar sovieticii celebrele T-34. 

Tehnic Panther erau mult mai puternice şi mai grele decât tancurile ruseşti, dar mult mai lente şi greu de reparat. Tancurile ruseşti puteau fi reparate la faţa locului de echipe specializate. În bătălia de la Kursk, 800 de tancuri au fost distruse pe câmpul de luptă, iar regele câmpului de luptă a fost SU-152 Kursk, un adevărat distrugător de tancuri. Cu toate acestea, raportat la pierderi şi superioritate pe câmpul de luptă, ruşii au pierdut bătălia de la Kursk. Au câştigat însă la nivel general, tancurile ruseşti distruse fiind rapid înlocuite, în timp ce nemţii au rămas cu pierderi uriaşe. Mai mult decât atât ruşii au oprit ofensiva nazistă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Românii cu ogoarele călcate de tancuri mai au de aşteptat după despăgubiri

VIDEO FOTO Armata Română vrea tancuri Leopard 2A7+. Cât costă şi ce experienţă de luptă au vehiculele blindate

.