Luminarea copiilor de la ţară în locul unde a copilărit George Enescu. Detaliile unui proiect cultural admirabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii în cadrul atelierelor de la Mihăileni FOTO propatrimonio.org
Copiii în cadrul atelierelor de la Mihăileni FOTO propatrimonio.org

La sfârşitul aceste luni, pe locurile natale ale lui George Enescu din satul Mihăileni, judeţul Botoşani, sunt organizate ateliere inedite de artă, sunet şi peisagistică. La aceste activităţi susţinute de specialişti în domeniu participă inclusiv numeroşi copii de la ţară, dar şi tineri profesionişti.

Mihăileni, o comună din nordul extrem al României, începe să devină un adevărat centru cultural în domeniul artelor. Asta după ce mai multe fundaţii culturale s-au implicat în salvarea casei lui George Enescu. 

Odată cu reabilitarea casei a fost deschisă şi o serie de ateliere educaţionale şi artistice, realizate cu ajutorul profesioniştilor în domeniul muzicii, artelor plasticei, peisagisticii, dedicate atât copiilor din mediul rural dar şi tinerilor profesionişti interesaţi de workshop-uri. 

Activităţile începute anul trecut la Mihăileni, continuă şi în această vară se derulează încă două ateliere la Mihăileni organizate de Fundaţia Pro Patrimonio în colaborare cu UiPath Foudation, proiect co-finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.  

Cele două ateliere sunt reunite sub denumirea de „Şcoala de peisaj, artă şi sunet” şi îşi propun prin joc şi artă să găsească soluţii viabile pentru reamenajarea peisagistică a curţii casei lui George Enescu dar şi folosirea în mod creativ a resurselor din natură.  

Peisaj şi sunet cu copiii de la sat

Primul din cele două ateliere a avut loc în perioada 23 iulie-29 iulie. S-a încheiat astăzi şi a reunit peste 40 de copii de la sat. Acest atelier a fost dedicat sunetului şi peisajului. Mai precis, cu ajutorul specialiştilor în domeniul muzicii, copiii au învăţat cum să-şi facă propriile instrumente muzicale, cum să aleagă materialul potrivit, calităţile esenţelor lemnoase din zonă şi mult alte activităţi legate de abilităţile legate de studiul sunetului. 

În plus, copiii au învăţat ce este un peisagist, grădinar sau artist botanic, jucând jocuri de rol şi participând la diverse jocuri şi proiecte. 

Peisajul şi arta

Al doilea atelier din această vară, începe astăzi 28 iulie şi este dedicat artei peisagistice. Timp de şase zile publicul larg şi dar şi tineri profesionişti vor face vizite de studiu şi vor participa la experimente artistice  care să vină şi cu soluţii pentru reamenajarea curţii casei lui George Enescu. 

Locul va fi amenajat, trasat şi pregătit. Totodată ca experiment artistic inedit cei care participă vor învăţa despre prese de plante şi pigmenţi naturali.  Toate materialele din cadrul atelierelor vor contribui la realizarea unui Caiet de Patrimoniu, ce ca servi şi ca un ghid al locului.

„Cu toate provocările cumulate, experienţa atelierelor de patrimoniu pentru copii începute anul trecut la Casa Enescu ne-a convins că lungul drum Bucureşti-Mihăileni merită din plin reluat de câte ori se iveşte ocazia. Receptivitatea, interesul şi bucuria copiilor din comunitate ne-au impresionat în mod sincer şi sperăm ca întâlnirile din acest an să apropie şi mai mult comunitatea de copii de iniţiativele fundaţiei, de Casa Enescu şi istoria ei în general, dar mai mult decât atât, poate de modalitatea de relaţionare cu patrimoniul, pe care sperăm să o poată purta mai departe în orice alt context viitor în care se vor afla.”, a precizat Andreea Machidon, coordonatorul programelor educaţionale din cadrul Fundaţiei Pro Patromonio.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Austriecii vor afla cum au ajuns clădirile lăsate moştenire la Herculane. O organizaţie din România a fost invitată să prezinte dezastrul din celebra staţiune

FOTO 145 de biciclişti, printre care şi românul care a străbătut pe două roţi cele două Americi, au pedalat în Vrancea de  Zilele Europene ale Patrimoniului

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite