Istoria româncelor-eroine din „Escadrila Albă“, singura unitate de aviaţie din cel de-Al Doilea Război Mondial formată exclusiv din piloţi femei
0În anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial, un escadron de aviaţie românesc făcea istorie. Era singura unitate de aviaţie militară din lume formată exclusiv din femei. Curajoasele doamne-pilot, conduse de prinţesa Marina Cantacuzino, au constituit legendara „Escadrila albă“, o unitate care a salvat mii de vieţi omeneşti.
În primii ani ai celui de-al doilea război mondial, cei mai grei din întreaga conflagraţie, trupele româneşti erau aliate cu Puterile Axei. Soldaţii români, la îndemnul mareşalului Antonescu, au trecut Prutul şi au secondat armata germană în cruntul război de uzură de pe întinsul şi neprimitorul teritoriu rusesc.
În bătăliile pentru oraşele sovietice, luptele se transformau în carnagii. Zeci de mii de răniţi şi morţi umpleau câmpiile îngheţate. Printre focurile de artilerie şi de mitraliere, se strecurau îndrăzneţe, aproape de sol, excutând chiar manevre spectaculoase pentru a se proteja, avioane mici, de fabricaţie poloneză, dar cu însemnele armatei române.
Culorile erau de camuflaj, iar simbolul care le definea era o cruce roşie într-un cerc alb. În spatele manşelor, piloţii care dovedeau o reală măiestrie, nu erau ofiţeri antrenaţi ai armatei române, ci un grup de femei-pilot, ce dovedea un curaj nebun în faţa morţii.
Nu veneau să ucidă la bordul avionelor, ci să salveze vieţi. Era vorba de femeile dintr-o unitate a aviaţiei unicat în istoria celui de-al doilea război mondial. Se numea „Escadrila albă”, era formată exclusiv din femei-pilot şi era destinată unui singur scop: salvarea şi transportul răniţilor de pe câmpul de luptă.
Numele acestei formaţiuni a intrat în legendă, după ce curajoasele românce au salvat viaţa a mii de răniţi, indiferent de naţionalitate, înfruntând în orice clipă moartea.
”Escadrila albă”, invenţia unei prinţese
"Escadrila albă" este doar numele de legendă acordat de fapt grupării aviatice sanitare a armatei române. A fost înfiinţată de o femeie-pilot, prinţesa Marina Cantacuzino, sora celebrului pilot-militar, un adevărat as al aerului, prinţul ”Bâzu” Cantacuzino.
Prinţesa din neamul Cantacuzinilor s-a inspirat de la o asociaţie de femei-pilot din Finlanda numită ”Lotta Svard”. Marina Cantacuzino a dorit însă ca escadrila de pilotaj formată din femei să fie parte a armatei române şi să facă misiuni oficiale. Practic, Marina Cantacuzino dorea înfiinţarea unei escadrile militare formată exclusiv din femei şi care să execute misiuni sanitare, în principal acordarea primului ajutor şi a transportării răniţilor.
Virginia Smith lângă un avion al escadrilei albe FOTO www.network54.com
În condiţiile izbucnirii celui de-al doilea război mondial în 1939, Marina Cantacuzino depune un memoriu către Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene în care solicita înfiinţarea unei escadrile sanitare în armata română, formată din femei-pilot. Subsecretarul de stat al Aerului din România, comandorul Gheorghe Jienescu, aprobă înfiinţarea acestei escadrile pe data de 25 iunie 1940. A fost prima şi singura escadrilă sanitară militară formată exclusiv din femei din timpul celui de-al doilea război mondial.
Smaranda Brăescu FOTO webcultura.ro
”Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de Escadrila Albă, unitatea românească de avioane sanitare pilotate de femei, ţara noastră fiind singura din lume care dispunea, la acea dată, de o astfel de unitate”, preciza în anul 2012, în cadrul unui comunicat oficial, ministrul Apărării Naţionale Corneliu Dobriţoiu. Primele femei-pilot care au activat în cadrul acestei escadrile au fost Marina Cantacuzino, Nadia Russo, Mariana Drăgescu şi Virginia Thomas. Mai apoi s-au alăturat escadrilei şi Smaranda Brăescu, Virginia Duţescu, Victoria Pokol, Eliza Vulcu, Maria Nicolae, Stela Huţan. Toate aceste nume vor intra în legendă după sute de misiuni pe cele mai dure teatre de război din perioada 1940-1945.
Mii de vieţi salvaţi de ”Escadrila Albă”
Odată înfiinţată, ”Escadrila albă” a primit şi primele aparate de zbor. Este vorba de avioane uşoare poloneze, RWD-13S. Pentru a nu fi mitraliate de avioanele de vânătoare inamice, femeile-pilot zburau la altitudine joasă. Avioanele erau vopsite în culori de camuflaj şi cu însemnul crucii roşii. Din păcate, acest semn umanitar nu le proteja, după cum avea să povestească mai târziu pilotul Maria Drăgescu.
Erau ”vânate” la fel ca toate celelate avioane militare, atât în aer cât şi la sol. Diferenţa era că femeile-pilot trebuiau să se descurce doar cu dibăcia lor şi cu capacităţile de a executa mişcări acrobatice, fiindcă avioanele lor nu erau prevăzute cu armament.
Toate femeile din escadrilă au fost instruite în tehnici de prim-ajutor, fiindcă în avion încăpeau de obicei doar pilotul şi două tărgi cu răniţi. Baza ”Escadrilei Albe” era la Pipera, locul de unde au primit şi ordinul de plecare pe front în 1941. Prima misiune: Odessa. În două luni, de la 22 iunie până la 20 august, femeile din ”Escadrila Albă” s-au umplut de glorie. Au reuşit să salveze peste 200 de răniţi direct de pe câmpul de luptă. Erau apreciate de toţi piloţii militari pentru curajul lor. Aterizau în nişte condiţii inimaginabile, treceau prin barajul focului inamic şi păcăleau avioanele de vânătoare inamice. Virginia Duţescu de exemplu era o maestră a acrobaţiilor aeriene.
Escadrila albă în misiune FOTO isabellelorelai.wordpress.com
A uimit întreaga aviaţie românească, după ce a scăpat de câteva avioane ruseşti, zburând pe spate. Era de altfel prima femeie pilot care putea practica zborul pe spate. În timpul bătăliei de la Odessa, fiecare pilot-femeie zbura de patru ori pe zi, în misiuni infernale pe care le duceau mereu la bun sfârşit. Numai în timpul bătăliei, au fost transportaţi de femeile-pilot peste 700 de răniţi.
”Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniţi foarte grav. Cu colegele mele zburam ori toate trei împreună, sau individual, în diferite locuri unde eram trimise. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă şanţuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniţii pe care-i îmbarcam şi-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie. Pe unii răniţi îi lăsam la spitalul de campanie din Tiraspol”, declara pilotul Mariana Drăgescu, într-un interviu din 1993 pentru Radio România.
După bătălia de la Odessa, Virginia Duţescu, una dintre cele mai bune femei-pilot, se îmbolnăveşte şi se retrage. Efortul ”Escadrilei Albe” de la Odessa a transformat o unitate de doamne şi domnişoare într-o escadrilă de legendă. Piloţii-femeie au primit după campania de la Odessa Ordinul ”Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa „Cruce de Aur”, una dintre cele mai importante distincţii militare pentru curaj. Infirmiera voluntară Ioana Grădinescu a fost decorată la rândul său cu „Medalia Aeronautică de Război”.
Mariana Drăgescu, femeia care a scris istorie
Au mai urmat două campanii de foc pentru ”Escadrila Albă”, cele de la Stalingrad şi din Crimeea. Deşi reorganizată şi transformată în Grupul Aerotransport Militar, femeile din escadrilă au continuat să piloteze şi să salveze răniţi. Femeia care a dus tot greul războiului de la un cap la altul a fost pilotul Maria Drăgescu, de altfel şi ultima supravieţuitoare a acelui grup de eroine. În timpul campaniilor a salvat nu mai puţin de 1.500 de răniţi, transportându-i în condiţii greu de imaginat. A intrat în război la vârsta de 28 de ani, când s-a trezit zburând printre obuze şi rafale de mitralieră. Mariana Drăgescu îşi aducea aminte după 1990 de condiţiile infernale pentru o femeie pilot din timpul războiului.
Mariana Drăgescu FOTO wikipedia. org
”Condiţiile erau foarte grele, clima de stepă, ziua căldură înăbuşitoare, nopţile îngheţate, uneori furtuni care ridicau nisipul până la 200 metri înălţime. Noi stăteam în cort, pe paturi de fier, cu saltele de paie, în plus cu muşte, pureci şi şoareci. Noaptea, escadrila rămânea singură pe teren. Pentru că în zonă erau partizani, aveam pentru apărare două puşti mitraliere aşezate în faţa cortului”, preciza aceasta în interviul dat pentru Radio România.
Mariana Drăgescu şi-a amintit de pericolele înfruntate aproape zilnic, de femeile-pilot din escadrila sanitară. Nu erau protejate de armament, iar piloţii sovietici nu ţineau cont de crucea roşie. A trecut pe lângă moarte de nenumărate ori.
”În momentul când colega mea îmi ieşea înainte, un avion inamic a coborât jos şi ne-a atacat. Împreună cu colega mea abia am avut timp să fugim de lângă avion şi să ne îndreptăm spre râpă unde ne-am culcat la pământ. Ne-au atacat cu 12 bombe de 50 kg şi pe urmă au mitraliat. Şi de data asta am scăpat şi noi şi avioanele. Teama noastră cea mai mare era aceea să nu fim surprinşi de bombardament în momentul când îmbarcam răniţii”, povestea în 1993 femeia-pilot. Mariana Drăgescu a fost decorată în repetate rânduri pentru curaj. Mai mult decât atât, a fost folosită datorită priceperii ei şi ca pilot de reunoaştere la Stalingrad.
Eroine batjocorite de comunişti
După 1945, în loc de decoraţii şi recunoaştere, femeile-pilot din ”Escadrila albă” au fost defăimate şi condamnate de comunişti. Privite ca exponente ale ”regimului burghezo-moşieresc, majoritatea au fost condamnate la închisoare şi date afară din aviaţie. Marina Ştirbei Cantacuzino este deposedată de toate bunurile şi abia reuşeşte să fugă din ţară, Nadia Russo a fost condamnată la 7 ani de închisoare, cu un dosar fabricat de spionaj, fiind deportată în Bărăgan. Şi-a sfârşit zilele lucrând la o fabrică de ambalaje, fără ca mai apoi să primească pensie.
Virginia Duţescu la rândul ei este condamnată la închisoare ca şi Maria Nicolae, condamnată tot pentru spionaj la 10 ani de închisoare. Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist şi membră a „Escadrilei Albe”, salvând sute de vieţi, este la rândul ei condamnată la doi ani de închisoare şi moare în condiţii misterioase în 1948. De umilinţă nu scapă nici Mariana Drăgescu, femeia care a pilotat şi a salvat vieţi din prima până în ultima zi a războiului atât pe frontul de este cât şi pe cel de vest. Este scoasă din aviaţie fără motiv şi pusă să lucreze ca dactilografă.
Nu i-au fost recunoscute nicio clipă meritele, ieşind la pensie ca dactilografă, cu pensie mică, fără grad şi fără decoraţiile pe care le merita. Abia când a împlinit 100 de ani, în 2013, a fost făcută comandor, aşa cum ar fi meritat. Singura care a scăpat de umilinţa comuniştilor a fost Virginia Smith, care era cetăţean britanic şi a plecat la Berlin după război, cu soţul ei, un ofiţer englez. Niciuna dintre cele 10 eroine nu mai trăieşte în prezent.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
VIDEO Mii de spectatori au fost pe aerodromul de la Boboc, pentru a vedea mitingul aerian
Se încarcă comentariile...
