Investiţie a statului de peste 30 de milioane de euro cuprinsă de flăcări. A ars aproape o zi şi o noapte

Investiţie a statului de peste 30 de milioane de euro cuprinsă de flăcări. A ars aproape o zi şi o noapte

Rampa ecologică a ars toată noaptea FOTO botosaneanul.ro

Rampa de gunoi ecologică a Consiliului Judeţean Botoşani a ars în acest weekend. Investiţia a fost făcută acum trei ani, din fonduri europene, şi a costat peste 30 de miloane de euro. Pompierii s-au chinuit 24 de ore să stingă focul care s-a întins pe o suprafaţă foarte mare. Urmează evaluarea pagubelor şi stabilirea cauzei incendiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

O investiţie de peste 30 de milioane de euro a Consiliului Judeţean Botoşani a ars o zi şi o noapte. Este vorba despre rampa ecologică de gunoi a judeţului, din satul Victoria, comuna Stăuceni, administrată de un agent privat şi dată în folosinţă acum trei ani. 

Rampa a luat foc sâmbătă seara şi a ars toată nopatea dar şi o bună parte din cea dea doua zi. Incendiul s-a întins pe o suprafaţă uriaşă şi a izbucnit în prima celulă a rampei unde se aflau deşeurile proaspăt colectate. Vântul a complicat şi mai mult situaţia. 

Pompierii s-au luptat toată noaptea pentru stingerea incendiului intervenind cu patru autospeciale cu apă şi spumă. Urmează evaluarea pagubelor dar şi stabilirea cauzelor producerii incendiului. 

 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: