Inspector agricol cercetat pentru că a luat şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Botoşani este cercetat în stare de libertate după ce a încasat 1.000 de lei pentru înregistrarea unui dosar de finanţare de la un contribuabil.

Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani a fost sesizat chiar de către colegii inspectorului care lua „taxe“ pentru întocmirea dosarelor de finanţare. Vineri, 15 ianuarie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi cei ai SRI au organizat un flagrant, iar funcţionarul corupt a fost prins în timp ce primea bani de la un botoşănean pentru întocmirea unui dosar privind acordarea unui ajutor financiar.


,,Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi urmează să fie demarată începerea urmăririi împotriva inspectorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În acest caz pedeapsa poate ajunge la patru ani de închisoare pentru că este vorba despre un funcţionar public“, a declarat procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.


Verificările au scos la iveală faptul că suspectul a înregistrat dosarul înainte de încasarea banilor. Numele inspectorului nu a fost făcut public, iar şefii APIA au refuzat să comenteze situaţia.


Alt funcţionar prins cu şpagă, săptămâna trecută


Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate. Acum o săptămână, un alt inspector de la Fisc a fost prins în flagrant în timp ce primea 400 de lei mită de la administratorul unei firme de construcţii. Magistraţii au stabilit că Florin Todireanu nu reprezintă un pericol public şi nu au dispus arestarea sa.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite