Horia Sima, profesorul ajuns ultimul lider al Mişcării Legionare. A fost informator, spion şi e bănuit că ar fi contribuit la uciderea lui Zelea Codreanu
0
Horia Sima, ultimul căpitan oficial al Gărzii de Fier din România, este probabil şi cel mai controversat personaj al Mişcării Legionare. A reprezentat expresia cea mai înaltă a extremismului românesc din anii '40, a dat undă verde pogromurilor şi a condus rebeliunea legionară. Totodată, conform unor mărturii, Sima ar fi fost spion în Germania nazistă şi chiar ar fi contribuit la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
Horia Sima a fost ultimul lider al Mişcării Legionare din România. El i-a urmat fondatorului acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, asasinat în anul 1939 alături de alţi legionari, la ordinul lui Carol al II-lea şi cu implicarea directă a ministrului Armand Călinescu. În anii '30, sub conducerea lui Codreanu, Mişcarea Legionară căpătase o popularitate fără precedent, reuşind ca la alegerile din 1937 să se impună ca a treia facţiune politică naţională, cu peste 66 de mandate în Parlamentul României. Doctrina naţionalistă, ortodox-mistică şi antisemită a lui Codreanu a prins mai ales la studenţi, preoţi, intelectuali de dreapta, dar şi la numeroşi ţărani înstăriţi.
Cuiburile legionare se înmulţeau, la fel şi numărul adepţilor. Mai mult decât atât, legionarii şi-au arătat colţii, îndepărtându-şi violent adversarii. Succesul Mişcării Legionare, dar şi asasinatele politice ale ”camarazilor”, au stârnit îngrijorare în rândul camarilei regale, iar Carol al II-lea a decis îndepărtarea lui Corneliu Zelea Codreanu, sperând ca în acest fel să pună capăt succesului extremei drepte româneşti. Mai mult decât atât, Carol al II-lea era îngrijorat şi de posibilele legături pe care Mişcarea Legionară le-ar fi întreţinut cu Germania nazistă. Nici asasinarea lui Codreanu şi nici violenţele fără precedent îndreptate împotriva legionarilor până în 1940 nu l-au scăpat însă de gardişti pe Carol al II-lea.
La conducerea mişcării a ajuns Horia Sima, un personaj controversat şi care până la urmă va contribui la îndepărtarea lui Carol al II-lea, dar va reprezenta şi expresia cea mai violentă a extremei drepte româneşti. Dacă Codreanu a tunat şi a fulgerat împotriva evreilor, Sima a pus în aplicare înlăturarea lor fizică. De numele lui se leagă inclusiv declanşarea pogromului de la Bucureşti. Totodată, Sima este bănuit că şi-ar fi trădat căpitanul şi că ar fi fost spion în Germania nazistă.
Profesorul din Făgăraş se înscrie în Mişcarea Legionară
Locul naşterii lui Horia Sima este subiect încă de dispută. Cel puţin există două variante acceptate. Unii spun că s-a născut la 6 iulie 1906, în satul Mândra, din Fărăgăraş. Pe atunci acest sat se afla în Imperiul Austro-Ungar. Alţii spun că Sima s-a născut la Bucureşti, pe 3 iulie 1906. Această variantă a fost luată în calcul, fiindcă tatăl său, Gheorghe Sima, era director şi profesor la un liceu din Bucureşti. Ambii părinţi, atât Gheorghe, cât şi Silvia Sima, erau din satul Mândra, judeţul Făgăraş. Cert este că Horia Sima urmează cursurile Liceului ”Radu Negru” din Făgăraş. La începutul cursurilor liceale rămâne orfan de tată şi este nevoit să lucreze pentru a se întreţine. Evident, nu renunţă la studii şi oferă contra cost meditaţii colegilor. Ia şi bursă pe toată perioada liceului.
„N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii”, a precizat profesorul Ioan Petroviciu, preşedintele comisiei de Bacalaureat în 1926. În acelaşi an, Horia Sima termina liceul, fiind şef de promoţie, şi se înscria la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Termină facultatea în anul 1932 şi este numit profesor de limba română la Caransebeş în acelaşi an. Anii facultăţi au fost deosebit de grei pentru tânărul student. Nu avea bani şi continua să ofere meditaţii şi să lucreze pe unde putea. În anii facultăţii Horia Sima, ca mulţi studenţi bucureşteni, este atras de doctrina antisemită şi mai ales de naţionalismul interbelic românesc. În 1927 se înscrie în Legiunea Arhangelului Mihail, o organizaţie antisemită şi naţionalistă fondată de Corneliu Zelea Codreanu şi de alţi câţiva legionari. Horia Sima activa în clubul condus de Andrei Ionescu în zona Banatului. Horia Sima era un legionar muncitor, care-şi făcea datoria, dar care nu a strălucit prin carismă, asemeni liderului Corneliu Zelea Codreanu sau lui Ion Moţa.
Din exil la conducerea Mişcării Legionare
Până în 1939, puţini şi-ar fi închipuit că Horia Sima, profesorul de la Caransebeş, va deveni urmaşul lui Codreanu la conducerea Mişcării Legionare. Abia în 1935, Horia Sima primise o funcţie de conducere în Mişcarea Legionară, la 8 ani de la înrolare. Mai precis, în acel an este numit şef al Regiunii a IX a Banat, asta după ce Codreanu împărţise tot teritoriul României în regiuni legionare. Sima era un legionar conştiincios, care contribuise decisiv în regiunea pe care o conducea la succesul în alegeri a partidului Mişcării Legionare. Tocmai de aceea în 1937, Corneliu Zelea Codreanu spune că Horia Sima este ”omul meu de zile negre”.
În 1938, Codreanu este arestat iar Horia Sima ajunge să facă parte dintr-un Comandament al Mişcării Legionare, adică un organism interimar de conducere a legiunii în lipsa căpitanului. Alături de Sima activau în aceste Comandament şi Alecu Cantacuzino, Alexandru Popovici, Radu Mironovici, Iordache Nicoară şi alţii. În vara lui 1938, Sima primeşte o însărcinare importantă. Liderul legionar al regiunii Banat este pus să-i facă scăpaţi pe legionari urmăriţi de Siguranţă şi totodată să organizeze o reţea de cuiburi legionare clandestine. Şi asta în condiţiile în care în 1938 toate partidele politice au fost desfinţate pentru a face loc dictaturii carliste. După condamnarea lui Codreanu, căpitanul legionar împreună cu decemvirii şi nicadorii, ”echipele morţii” legionare, sunt asasinaţi de jandarmi la Tâncăbeşti. Horia Sima, alături de mulţi legionari cu funcţii de conducere, fug în Germania. Aici, sub aripa lui Hitler, fac un comandament legionar la Berlin.
În vara lui 1939, Sima revine pentru scurt timp la Bucureşti. Pe 21 septembrie 1939 însă, legionarii aveau să comită un act aproape sinucigaş. Avocatul Miti Dumitrescu, împreună cu alţi opt legionari, l-au împuşcat pe Armand Călinescu în plină stradă. Au ocupat apoi sediul Radiodifuziunii şi au anunţat asasinatul. Spunea că s-au răzbunat pe ministrul carlist fiindcă era responsabil de moartea lui Codreanu şi a altor legionari. Carol al II-lea era la rândul său vizat de răzbunarea legionară. Asasinii lui Armand Călinescu s-au predat. Au fost torturaţi şi executaţi. Au urmat apoi represaliile comandate de Carol al II-lea împotriva legionarilor. În noaptea de 21-22 septembrie 1939, guvernul condus de generalul Argeşeanu a declanşat represaliile. Peste 500 de legionari din tăată ţara au fost executaţi.
Trupurile a numeroşi legionari au fost târâte şi aruncate în plină stadă, lăsate să putrezească sub ochii trecătorilor. Represaliile continuă până în anul 1940, Mişcarea Legionară fiind scoasă în afara legii. Horia Sima fuge din nou în Germania nazistă, pe 26 septembrie 1939, tocmai pentru a scăpa de represalii. Caută protecţia lui Hitler şi îşi pregăteşte întoarcerea în România. În Germania devine comandantul grupului legionar de la Berlin. În luna mai a anului 1940, Sima se întoarce, deşi risca arestarea. Intră clandestin prin Iugoslavia şi este arestat. Deşi este anchetat în prezenţa comandantului Jandarmeriei, a ministrului de Interne şi a şefului Siguranţei, în mod paradoxal, Sima este eliberat. La 6 septembrie 1940, Corneliu Georgescu, unul dintre fondatorii Mişcării Legionare, în 1927 îl numeşte pe Sima în mod oficial liderul Mişcării Legionare.
Spion al Siguranţei, bănuit de asasinarea lui Codreanu
Din anul 1940, activitatea şi conduita lui Horia Sima a început să ridice semne de întrebare, inclusiv în rândurile legionarilor. Totodată eliberarea sa dubioasă şi sosirea în România, în mod paradoxal, într-un moment total neprielnic, l-au transformat într-un personaj suspicios şi controversat de-a lungul istoriei. În urma studiilor făcute de istoricii Mihai Pelin şi Cristian Troncotă, pe baza activităţii Siguranţei şi a rapoartelor acestora, dar mai ales pe baza unor declaraţii a lui Ion Gigurtu, militar şi fost prim-ministru al României în 1940, reiese că Sima ar fi fost şi spion, dar şi posibil implicat în uciderea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în 1938. S-a constatat că era omul Siguranţei, plătit lunar pentru activitatea sa. După spusele lui Cristian Troncotă, bazate pe studii, Horia Sima devenise un informator preţios al şefului Siguranţei.
Era plătit regeşte, cu aproximativ 200.000 de lei pe lună, o sumă fabuloasă la aceea vreme. Sima făcea rapoarte de informare probabil şi despre camarazii săi din Mişcarea Legionară, dar şi despre ceea ce se întâmpla în Germania nazistă. De altfel se spune că Sima a venit în România, în mai 1940, nu fiindcă dorea să se întoarcă, ci fiindcă era vânat de Abwehr, serviciul de contra-spionaj german. Întoarcerea sa ar fi fost de fapt o fugă disperată. Fiind omul său, Mihail Moruzov, şeful Siguranţei, l-a luat sub aripa sa pe Horia Sima şi i-a asigura eliberarea. Mai mult decât atât, a reuşit să-l împace pe Sima cu Carol al II lea. Sau, pe scurt, să-l convingă pe rege că Sima dorea să se dea pe brazdă şi să fie dispus la cooperare. Tocmai de aceea Sima a şi primit funcţia de ministru în cadrul guvernului Ion Gigurtu din 1940. Sima şi-a dat seama însă că a mers prea departe, mai ales că imediat a fost acuzat de trădare de legionari şi totodată ridica prea multe semne de întrebare, mai ales privind misterioasa sa eliberare. În aceste condiţii după numai patru zile şi-a dat demisia.
Ion Gigurtu, fostul prim-ministru, a mărturisit în puşcăriile comuniste că Sima era un om al Siguranţei şi că ar fi contribuit la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Adică şi-ar fi trădat liderul şi implicit camarazii. ”Neavând nimic de ascuns, Ion Gigurtu s-a spovedit fără nici o reţinere informatorului de celulă cu nume de cod «Petrică», asigurându-l că Horia Sima era un criminal de o speţă abjectă. Colaborase cu Mihail Moruzov la lichidarea lui Corneliu Codreanu, părăsind apoi România, cu toate că era protejat de serviciul secret. De ce a mai fugit atunci în Germania? – a întrebat inocentul Petrică, nedumerit. Rămânerea lui în ţară ar fi trezit suspiciuni printre legionari, i-a mai spus Ion Gigurtu informatorului alocat celulei în care era reţinut, şi, în afară de asta, Mihail Moruzov a profitat de prilej pentru a-i încredinţa o misiune de spionaj în Reich”, scria Mihai Pelin pe blogul său, pe baza spovedaniei lui Ion Gigurtu unui informator al Securităţii în anul 1949. De altfe după ce a demisionat din Guvern, deşi lider al Mişcării Legionare, Horia Sima a părăsit o vreme viaţa publică.
Măcelurile ordonate de Horia Sima
Horia Sima a ţinut legătura cu Ion Antonescu, aflat cu domiciliul forţat, prin intermediul lui Mihai Antonescu. Generalul a promis lui Sima că se va înscrie în Mişcarea Legionară. În luna august a anului 1940, Ion Antonescu, îmbrăcat în verde, a depus jurământul legionar. Mai mult decât atât, a consfinţit noul său statut folosind salutul nazist. Speriat de avansarea vertiginoasă a Germaniei naziste în Europa, dar şi de lipsa de răspuns a Franţei şi Angliei, aliaţi pe care România era evident că nu se putea baza în cazul unei invazii, Carol al II-lea a încercat o apropiere de Hitler. Mai precis prin intermediul guvernului Gigurtu a dat două legi anti-semite, privind statutul juridic al evreilor, dar şi interzicerea căsătoriilor mixte. Chiar şi aşa, după 30 august 1940, adică după Dictactul de la Viena şi amputarea cumplită a României, era evident că domnia lui Carol al II-lea era compromisă. România pierduse în faţa URSS, Basarabia şi Bucovina de Nord, iar în faţa Ungariei, prin grija lui Hitler, tot nord-vestul Transilvaniei. Fără ca armata română, guvernul sau regele să schiţeze măcar un gest.
În aceste condiţii, generalul Antonescu, culmea, şi la sfatul lui Horia Sima, a fost reabilitat şi numit prim-ministru cu puteri absolute. Numirea a avut loc la 4 septembrie 1940. Pe 5 septembrie Ion Antonescu i-a cerut regelui Carol al II-lea, considerat resposanbil de tot ce păţise România din anii 30 până la dezastrul din 1940, să abdice. Pe 6 septembrie, regele abdică şi părăseşte ţara. Urmaşul său, regele Mihai I, avea mai mult rol decorativ, şeful statului fiind Ion Antonescu. Odată cu abdicarea lui Carol al II lea, Mişcarea Legionară a revenit în legalitate şi mai ales după ce declanşase o serie de revolte în perioada anterioară abdicării regelui se considera îndreptăţită să fie ataşată la conducerea statului. Încă de la început Antonescu şi Horia Sima aveau o reţinere în a colabora, odată atins obiectivul înlăturării regelui Carol al II lea. Cu toate acestea regulile jocului erau acum dictate de Hitler.
Acesta a cerut legionarilor să accepte un militar la conducerea statului. Un militar filo-german, precum Antonescu. Totodată lui Antonescu liderul Germaniei naziste i-a cerut să facă casă bună, măcar o vreme, cu Mişcarea Legionară. Hitler dorea să folosească Mişcare Legionară ca un balans de putere în România şi totodată ca o garanţie că Antonescu se dovedeşte a fi loial. Nu în ultimul rând, legionarii lui Sima colaborau intens cu Germania nazistă şi păreau dispuşi să pună în aplicare planurile de epurare etnică. Tocmai de aceea la 14 septembrie 1940 lua fiinţă ”statul naţional legionar”, în frunte cu Ion Antonescu, şef al statului, şi Horia Sima, vicepreşedinte al consiliului de miniştri. Sima a înfiinţat şi Poliţia Legionară. Au urmat o perioadă de abuzuri, crime şi pogromuri. Prima victimă a lui Horia Sima a fost chiar şeful său de la Siguranţă, Mihail Moruzov. La începutul lunii septembrie, acesta plecase la Veneţia să se întâlnească cu generalul Canaris, şeful Abwehrului, dar şi cu reprezentanţi ai serviciului italian de informaţii. Pentru Sima, şeful Siguranţei era o persoană care trebuie rapid lichidată. Ştia prea multe despre trecutul său şi l-ar fi putut compromite.
Antonescu era în asentimentul legionarului, mai ales că Moruzov avea un dosar şi pe numele său. La întoarcerea din Veneţia, Moruzov a fost arestat încă din Gara de Nord. Legionarii l-au dus împreună cu adjunctul său, Nicki Ştefănescu, şi l-au închis, împreună cu alţi 62 de generali, foşti miniştrii şi reprezentanţi de seamă ai partidelor politice, în celulele de la Jilava. La 27 septembrie 1940, un grup de legionari a venit la Jilava şi a omorât toţi deţinuţii. Acţiunea era comandată de Sima şi viza ştergerea tuturor dovezilor compromiţătoare şi a tuturor celor puteau depune mărturie. O a doua crimă cumplită, despre care se spune că a fost comandată de Sima, a fost Pogromul de la Bucureşti din 21 ianuarie 1941. Ministrul legionar Iaşinschi a dat ordinul incendierii tuturor cartierelor evreieşti.
În timp ce dădeau foc la sinagogi, case, magazine, legionarii jefuiau şi comiteau abuzuri fără precedent. Sinagogiile au fost jefuite şi incendiate. La Templul Coral, jefuitorii au ajuns în timpul rugăciunii. I-au luat pe toţi cei prezenţi, i-au torturat şi omorât în pădurea de la Jilava. La Sinagoga Mare bătăile şi torturile au fost continuate. Culmea, unul dintre grupurile de legionari care atacau cartierele evreieşti era condus de un preot, preotul Brigadeu. Peste 90 de evrei au fost luaţi, dezbrăcaţi şi împuşcaţi în cap.
Sechestrat de Gestapo şi cărat cu valiza în Germania
După rebeliunea legionară şi pogromul din Bucureşti, Antonescu a scos în afara legii Mişcarea Legionară şi cu acordul Germaniei naziste. Hitler nu dorea probleme în România, o ţară pe care dorea să o folosească în drumul său către est. Începuse condamnare şi judecarea legionarilor, iar Horia Sima a fost condamnat la moarte în contumacie. De altfel era deznodământul aşteptat al relaţiei dintre Antonescu şi Sima. Mareşalul îi cunoştea trecutul dubios privind colaborea cu Siguranţa. La o întâlnire cu serviciile secrete germane şi române, Sima nici măcar nu a fost primit. Mai mult decât atât, Antonescu l-a numit în funcţia de şef al Siguranţei pe Cristescu, un adversar al legiunii şi al lui Sima. Liderul legionar, la rândul său, se temea să meargă cu Antonescu în Germania, de frică să nu fie predate serviciilor secrete germane, care îl vânaseră în trecut şi care-l cunoşteau drept spion.
Nici în rândul legionarilor nu a avut o faimă bună. Pentru vechii colaboratori ai lui Codreanu, ca şi pentru tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima nu era decât un epigon. Plecarea lui din România a fost pe uşa din dos. Ziaristul elveţian Karl Gyr mărturisise în 1951 că a fost martorul plecării lui Horia Sima din România. Acesta se ascundea, după rebeliunea legionară şi a fost atras de Gestapo într-o casă din Parcul Jianu. Antonescu avusese grijă să-i anunţe pe nemţi că Sima fusese informator şi spion. După mărturia lui Gyr, în 1941, Gestapo l-a prins pe Sima în casa din Parcul Jianu. L-au legat fedeleş şi l-au băgat într-un colet ca un geamantan. Apoi l-au urcat într-o maşină şi l-au dus prin Bulgaria, în Germania. În Germania a fost băgat direct într-un lagăr de concentrare. În 1942 a reuşit să fugă, dar este prins în Italia şi predat nemţilor. În jurnalul personal al ginerelui lui Mussolini se vede care era părerea fasciştilor şi naziştilor despre Sima, fostul şef al legionarilor români.
„A sosit în Italia Horia Sima, şeful Legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin”, scria Galeazzo Ciano în decembrie 1942. Antonescu deja a trimis în Germania toate documentele care arătau legătura lui Sima cu Siguranţa şi, implicit, actele sale de spionaj, plus o posibilă trădare a legiunii. Hitler nici nu a vrut să-l vadă pe Sima. La intervenţia lui Himmler i-a fost salvată viaţa, dar a fost închis. În cele din urmă Hitler l-a scos de la naftalină în 1944, când lucrurile mergeau prost, şi l-a însărcinat, după 23 august 1944 şi înlăturarea lui Antonescu, cu organizarea rezistenţei româneşti contra înaintării ruşilor.
Sima a primit fonduri pentru a fonda o armată naţionlă în exil, dar şi pentru a organiza rezistenţa pe teritoriul României. I s-a pus la dispoziţie şi postul radio ”Radio Donau”, plus liberul acces în lagăre pentru a recruta oameni. Sima a dat cu piciorul şi acestei şanse. La Viena a organizat un soi de guvern, fără vreo eficienţă practică, iar ”armata sa naţională” a rămas doar în pregătire şi formare. În 1945, Sima a stat ascuns în Tirol, purtând numele fals de Josef Weber. Mai apoi fuge din ţară în ţară. Ajunge în Spania, unde, protejat de Franco, reuşeşte să obţină un post de profesor la Barcelona. A murit în 1993, fără să se ştie cu certitudine unde. A fost înmormântat alături de soţia sa în Spania.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
