Greşelile lui Stalin care aproape au îngropat URSS. De ce l-a lăsat pe Hitler să invadeze nestingherit Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stalin a făcut două greşeli mari în anul 1941 FOTO quora.com
Stalin a făcut două greşeli mari în anul 1941 FOTO quora.com

Două greşeli monumentale făcute de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, chiar în anii de început ai celui de-Al Doilea Război Mondial, erau cât pe ce să pecetluiască soarta Rusiei, dar şi să complice radical deznodământul conflagraţiei.

Chiar înaintea începerii celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania Nazistă dădea mâna cu Rusia Sovietică. Doi dintre cei mai atroce dictatori ai Europei, Hitler şi Stalin semnau un pact de neagresiune, privit cu groază de contemporani. 

La 23 august 1939 Viaceslav Molotov, ministrul de externe sovietic şi  Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe german, semnau Pactul Ribbentrop-Moltov. A fost un pact horror care a mutilat o bună parte a Europei şi care are consecinţe nefaste chiar şi astăzi. 

Propriu-zis nemţii îşi asigurau flancul estic pentru a face ravagii în vestul Europei, în timp ce sovietici sperau să poată pune mâna pe cât mai multe teritorii aflate mai ales în apropierea lor. Printre victime s-a aflat şi România, care a pierdut, în favoarea Rusiei, Bucovina de Nord şi Basarabia. 

Această monstruoasă coaliţie nu a rezistat însă foarte mult. Hitler avea încă de la mijlocul anilor 30 planuri clare de invadare a URSS. Culmea, spionajul rusesc ştia el şi el despre posibilitatea unei invazii germane. Cu toate acestea ruşii au fost prinşi total nepregătiţi, atunci când în vara lui 1941, Hitler lansa planul Barbarossa. Aproape că a decis soarta războiului cu acelaşi blitzkrieg practicat şi în vest. Şi totul, spun unii specialişti, din cauza a două greşeli monumentale făcute de Stalin. 

„Lenin a întemeiat ţara, noi o pierdem”

Istoricul rus Arsen Martirosyan a precizat într-un interviu pentru publicaţia rusească  Komsomolskaya Pravda faptul că agenţiile de spionaj sovietice ştiau de planurile de invazie naziste încă din 1935. Cu toate acestea în vara lui 1941, Uniunea Sovietică a fost prinsă total nepregătită de invazia germană.

Armata rusească a suferit un dezastru răsunător, fiind încercuită, măcelărită şi împinsă mult înapoi. Ba chiar, cu ajutorul ”războiului fulger”, Hitler a fost la un pas de a îngenunchea Rusia. Tocmai de aceea cea mai controversată decizia a lui Stalin la începutul acestui război a fost tocmai lipsa sa de acţiune în faţa naziştilor. Efectiv, deşi au fost informaţi că vor fi atacaţi, cu precizie matematică, cunoscându-se inclusiv ziua şi ora, liderii sovietici, în special Stalin, nu au mişcat niciun deget pentru a se pregăti de război sau pentru a pregăti o apărare în faţa invaziei.

Acelaşi Arsen Martirosyan mărturisea în acelaşi interviu că spionii ruşi au anunţat de 47 de ori cu 10 zile înainte ca Germania să atace, cu precizie, momentul invaziei. În plus grănicerii au semnalat în repetate rânduri că la graniţă sunt comasate trupe numeroase şi blindate. Acelaşi lucru la semnalat şi o misiune aeriană de recunoaştere comandată chiar de Stalin. La acestea se adaugă şi cei 108 spioni şi sabotori nemţi prinşi de ruşi pe la graniţă, care au mărturisit că invazia este aproape.  Cu toate acestea Stalin nu a ridicat niciun deget. 

De vină ar fi fost lipsa de încredere a lui Stalin în informaţiile primite. Acesta credea că fie sunt provocări intenţionate ale englezilor pentru a-l determina să intre în război contra nemţilor, fie dezinformări germane pentru a dirija trupele ruseşti într-o direcţie greşită. Neîncrederea lui Stalin şi greşeala sa a costat pe ruşi câteva sute de mii de vieţi. 

Germania Nazistă a invadat în forţă, a făcut prăpăd în rândul trupelor sovietice, a distrus un sfert din aviaţia rusească şi a încercuit sute de mii de soldaţi ruşi, majoritatea măcelăriţi sau luaţi prizonieri. În scurt timp, armata rusească a fost împinsă într-o degringoladă generală către Moscova, unde ruşii şi-au jucat ultima carte. Disperarea era atât de mare încât Stalin le-ar fi mărturisit oamenilor săi apropiaţi că „Lenin a întemeiat ţara...noi o pierdem”. Iarna rusească şi greşelile omologului său german, l-au salvat pe Stalin dar şi întreaga Rusie. 

A doua mare greşeală a lui Stalin

Începutul războiului cu Stalin la cârmă a însemnat un adevărat dezastru pentru URSS. După inacţiunea din vara lui 1941, la începutul invaziei germane, Stalin face o nouă gafă în decembrie 1941. Ignoră sfaturile lui Zhukov, cel mai important general sovietic şi ordonă o ofensivă pe toată linia frontului.

Momentul are loc în plină iarnă, în decembrie 1941, după o contraofensivă victorioasă a sovieticilor. Îmbătat de aceste rezultate şi fără a se gândi la consecinţe dă ordinul de atac pe toată lungimea frontului. Şi-a epuizat trupele într-un asalt fără rezultate şi în plus le-a expus trupelor germane care ţinteau zona Caucazului şi câmpurile petrolifere. 

Armata rusă a fost din nou la un pas de dezastru. De această dată însă Stalin se pare că şi-a învăţat lecţia. A lăsat deciziile militare pe seama generalului său Zhukov dar şi ale altor militari de rang înalt sovietic. 


Vă recomandăm să citiţi şi:

Primul mare accident nuclear din istorie: De ce sovieticii au păstrat secretul mai bine de trei decenii VIDEO

Blestemul minelor de uraniu. Cum au trăit românii în coloniile miniere secrete controlate de sovietici VIDEO

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite