FOTO Povestea dramatică a bijuteriei arhitectonice în care celebrul Nottara smulgea aplauze, iar Mihai Eminescu era sufleor

FOTO Povestea dramatică a bijuteriei arhitectonice în care celebrul Nottara smulgea aplauze, iar Mihai Eminescu era sufleor

Casele Sommer FOTO ebotosani.net

Una dintre cele mai frumoase clădiri din Botoşaniul de altădată, veche de 154 de ani, ascunde poveşti romantice, dramatice şi misterioase cu actori, actriţe, tainice iubiri şi spectacole de legendă. Casa Sommer a găzduit în cea mai strălucitoare perioadă a Botoşaniului spectacole de teatru în care jucau renumitul Costache Nottara şi trupa Pascaly, unde Mihai Eminescu era angajat ca şi sufleur.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1860, Botoşaniul era un târg de prim rang în Moldova. Plin cu negustori bogaţi şi boieri de viţă veche precum Miclescu sau Ghica, oraşul mişuna de arhitecţi şi meşteri austrieci sau francezi care ridicau adevărate bijuterii arhitectonice în stilul romantic sau eclectic. 

Unul dintre aceşti negustori, Hirsch Sommer, evreu la origine, comandase deja unui arhitect francez o locuinţă pentru familia sa chiar în buricul târgului. Sommer era de altfel o personalitate cu notorietate în Moldova, fiind se spune,  cel care l-a întâmpinat pe Alexandru Ioan Cuza în 1859 la intrarea în Botoşani. 

Se presupune chiar că l-ar fi şi găzduit. Noua casă, terminată în 1860, a fost locuit puţin de Hirsch Sommer. ” Este o casă în care s-a investit mult. Familia Sommer era destul de bogată. Deţineau şi proprietăţi dar în principal erau negustori. Cu meşteri francezi au făcut casa şi au fost dintre cei mai buni. Oricum stilurile arhitecturale au fost amestecate puţin, dar cu mult gust. Nu a locuit mult aici. Era mai mult locuinţă de serviciu ”, spune Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură Botoşani. 

Oraşul în continuă efervescenţă şi cu un mediu cultural din ce în ce mai dezvoltat datorită fiilor de boieri şi negustori veniţi după lungi perioade de studii în străinătate, avea nevoie de o sală de teatru. De altfel se şi înfiinţase la Botoşani una dintre primele trupe de teatru din Moldova consemnată şi în revista ”Albina Românească” din 1838 : ”Aflăm de la Botoşani că domnul Nicolini a format acolo o trupă de actori moldoveni ”, se arată în numărul de pe 27 noiembrie 1838 al revistei. 

Trupa nu avea unde juca însă. Imediat boierii au pus mână de la mână şi a apărut Sala Petrache Cristea. În anul 1860-1865, trupele de teatru din Germania, Rusia sau Teatrul Naţional din Bucureşti  deveniseră o obişnuinţă la Botoşani. 

O întâmplare face însă ca frumoasa locuinţă a boierului Sommer să devină celebră în lumea teatrului şi să găzduiască iubirea mistuitoare a unui geniu poetic. Sala Petrache Cristea fiind ocupată, faimoasa trupă Pascaly, unde evolua şi Fanny Tardini sosise în oraş. Din trupă făcea parte un tânăr poet îndrăgostit de teatru şi care visa să devină actor. Era Mihai Eminescu şi fusese angajat ca sufleor. Hirsch Sommer un împătimit al teatrului şi-a mutat familia la ţară şi în clădirea cu superbe decoraţiuni aduse din Franţa a improvizat o scenă. 

Aici ani la rând trupa Pascaly avea să evolueze când venea în turneu la Botoşani.  Acelaşi Theodor Stefanelli spune că la Casele Sommer,  Eminescu ar fi urcat şi pe scenă făcând figuraţie. În orice caz trupa Pascaly a dat multe reprezentaţii aici, inclusiv cu celebra Fanny Tardini sau Matilda Pascaly. Au fost jucate spectacolele ”Copila română”, ”Zmeul nopţii” sau ”Domnia slugilor”. 

În toate acestea Mihai Eminescu a fost sufleor sau a făcut figuraţie. O parte din viaţa lui s-a scurs aici la casele Sommer între repetiţii. Datorită spectacolelor de aici, literatura română s-a îmbogăţit cu cel puţin trei capodopere. În timp ce se repeta la un spectacol, într-una din încăperile casei negustorului Sommer, o tânără de 17 ani, Ana Popescu dădea o probă. 

A participat şi Eminescu la vizionare. S-a îndrăgostit pe loc de fata care a fost acceptată în trupa Pascaly. Se spune că s-au iubit doar câteva luni, tânăra părăsindu-l. Probabil pe treptele acestei case din centrul Botoşaniului între două repetiţii, poetul nepereche a scris acelei poezii dedicate actriţei de care s-a îndrăgostit în casa negustorului Sommer. 

Acestea au fost identificate de istorici ai literaturii ca fiind  ”La o artistă”, ”Veneră şi Madonă”, dedicându-i şi personajul Poesis din ”Geniul Pustiu”.  Despărţirea definitivă de Ana Popescu dar şi de teatru ar fi venit tot aici în faţa caselor Sommer, când căminarul Eminovici, auzind că fiul său umblă cu actorii, vine şi îl reţine în oraş până când trupa pleacă. Se întâmpla în anul 1870. 

Tot atunci când actorii părăseau oraşul se spune că şi un tânăr ofiţer îşi trăgea un glonţ în cap lângă casa lui Hirsch Sommer, se pare tot din dragoste pentru tânăra actriţă de care se amorezase şi Eminescu. După plecarea trupei Pascaly, zilele de glorie, dramă şi patimă nu s-au sfârşit pentru casele Sommer. A venit rândul Teatrului Naţional din Bucuresti cu celebrul Costache Nottara, care ar fi jucat tot aici, la Botosani, în casa negustorului evreu Sommer pe o scenă improvizată. De această dată au fost jucate spectacolele ” O scrisoare pierdută” şi  ”Vlaicu Vodă”. 

Odată cu ridicarea Teatrului  ”Mihai Eminescu” în 1914 de o elită botoşăneană tot mai avidă de cultură, zilele de glorie ale teatrului la casa Sommer s-au încheiat. Se vorbeşte şi despre misterul părăsirii acestei case odată cu încetarea activităţii artistice în acest loc. Membrii familiei Sommer dispăruseră ca prin minune odată cu teatrul. 

După instaurarea comunismului a început drama acestei case simbol a teatrului din Moldova. Locuinţa care a adăpostit spectacolele lui Nottara şi patimile creatoare ale lui Eminescu a fost dărâmată parţial în anul 1981. La intervenţia marelui om de cultură Eugenia Greceanu care a reuşit ca prin minune să îi convingă pe comunişti că greşesc, casa a fost salvată. Ba chiar şi refăcută exact după planurile iniţiale. 

După 1990, imobilul Sommer a rămas doar un monument pustiu, cu geamuri sparte, la parter a fost un cinematrograf, iar sculpturile măiestrite lucrate se degradează  de la o zi la alta. Şefii de la Primărie s-au îndurat în urmă cu 10 ani şi au pus o plăcuţă pentru a marca însemnătate monumentului. ”Încercăm să facem ceva şi pentru ea. Ne trebuie fonduri. Sunt atâtea monumente la Botoşani care au nevoie de fonduri. Totuşi are o profundă legătură cu Eminescu şi vom încerca măcar la anul să vedem ce putem face”, susţine viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălina Lupaşcu. 

Până atunci, însă, casa,  o frumuseţe arhitecturală a Botoşaniului de altădată, îşi aşteaptă cuminte sfârşitul, păstrând aminitirea vremurilor de glorie. 

citiţi şi:

Au jefuit soldaţii români teatrele din Odessa?

VIDEO Controversata istorie a comunităţii evreieşti din România: afacerile negustorilor, cum au dezvoltat oraşele şi au ridicat primul teatru.  Prăbuşirea moştenirii lor în ţara noastră

 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: