Feministele şi Premiul Naţional de Poezie. Scandalurile care marchează evenimentul aproape în fiecare an

Feministele şi Premiul Naţional de Poezie. Scandalurile care marchează evenimentul aproape în fiecare an

Anastasia Gavrilovici pe scena Galei Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” FOTO Eduard Pintea

Unul dintre cele mai importante concursuri literare din România a fost, pentru  a doua oară, pus la zid de artistele feministe care s-au  simţit discriminate. Atitudinea lor a stârnit însă nemulţumirea organizatorilor şi a publicului mai conservator.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ediţia din 2018 a Galei Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, scriitoarea Medeea Iancu a stârnit un imens scandal după ce, premiată fiind, a recitat un poem-manifest cu tentă feministă ale cărui versuri erau presărate cu expresii argotice care au scandalizat o parte a publicului. „Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România!”, suna unul din versuri.  Scriitoarea a fost apostrofată de o parte a publicului, iar reacţiile dure nu au întârziat să apară, Consiliul Local Botoşani cerând explicaţii organizatorilor. 
 
Medeea Iancu a răspuns că nu a vrut să jignească pe nimeni, ci doar a citit un manifest feminist. ”împotriva violenţei pe care anumite persoane o fac asupra femeilor în România, a violatorilor, misoginismului“.
 

„Mi se pare scandalos şi regretabil“

 
La doi ani de la acel scandal, atitudinile feministe au fost din nou în prim plan la Gala Premiului „Mihai Eminecu“, organizată în 15 ianuarie la Botoşani. Scriitoarea Anastasia Gavrilovici, premiată pentru debut literar, cu volumul ”Industria liniştirii adulţilor”, a urcat pe scenă şi a ţinut să sublinieze că femeile sunt discriminate în privinţa acordării Premiului de Poezie, la secţiunea Opera Omnia, adică premiul pentru întreaga activitate. Ea le-a transmis organizatorilor că este ruşinos şi regretabil acest lucru, spunându-le că ar trebui să iasă din această „mentaliatate anchilozată de secol XIX”.
 
 Medeea Iancu FOTO Cosmin Zamfirache
 
După ce a luat premiul şi a mulţumit organizatorilor, scriitoarea şi-a spus păsul. „Nu pot pleca de pe scena asta fără să-mi exprim regretul pentru faptul că la Opera Omnia în anul ăsta nu este nicio poetă nominalizată şi că din 2006, adică de 14 ani, premiul nu a fost acordat niciunei poete. Mi se pare şi scandalos, şi regretabil pentru faptul că avem foarte multe poete care merită această distincţie şi aş vrea să impulsionez în acest fel juriul de la Opera Omnia şi pe cei care fac nominalizările să iasă puţin din mentalitatea asta anchilozată de secol XIX, în care femeile nu sunt la fel de vizibile”, a precizat poeta în faţa audienţei. 
 

„Nu era nici locul, nici momentul“

 
Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate, scriitoarea fiind apostrofată din sală de un participant care i-a spus să-i fie ruşine, iar scriitorul Gellu Dorian, iniţiatorul premiilor, ar fi întrerupt-o şi i-ar fi cerut să citească mai repede poezia.
 
La o zi de la eveniment, organizatorii sugerează din nou că a fost un moment nu foarte plăcut care a nemulţumit o parte a publicului. „Nu era nici locul, nici momentul“, spune Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti, organizatorul evenimentului. „Au fost luate în considerare şi femei, dar juriul a hotărât ca aceştia să fie nominalizaţii din acest an”, spune şi Gellu Dorian. 
 
De cealaltă parte, atitudinea celor prezenţi la Gala de la Botoşani a fost criticată de către scriitorul Claudiu Komartin pe reţelele sociale:  „Anastasia Gavrilovici ia premiul de poezie «Mihai Eminescu» pentru debut, iar pe scenă îndrăzneşte să deplângă faptul că Premiul Opera Omnia nu a mai fost decernat unei poete din anul 2006, iar în 2020 nici măcar nu este nominalizată vreuna. Din sală i se strigă să-i fie ruşine, organizatorul evenimentului şi un cunoscut prozator şi politician o întrerup din primul rând: «hai, treci direct la poem». Poftim cultură.”, comentează acesta. 
 
Gala Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“  este organizată de mai bine de 20 de ani, la Botoşani, pe 15 ianuarie, data naşterii poetului Mihai Eminescu, decretată Zi a Culturii Naţionale. La ediţia din 2018 şi la cea de anul acesta, manifestele feniministe au iscat scandaluri şi nemulţumiri. De asemenea, de aproape patru ani, Premiul de poezie „Mihai Eminescu” este în mijlocul unor scandaluri naţionale, mai ales în chestiuni legate de alegerea câştigătorului celui mai râvnit premiu, Opera Omnia, pentru întreaga activitate. În acest an, premiul respectiv a fost obţinut de către Ovidiu Genaru, un poet în vârstă de 86 de ani. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările