Eroul de legendă din Primul Război Mondial. A ţinut singur piept inamicului şi a murit cu degetul pe trăgaci
0Un erou legendar al Primului Război Mondial a fost maiorul Grigore Ignat, un botoşănean prin adopţie, care a comandat un grup de mitraliori în cea mai grea bătălie pentru salvarea a ceea ce mai rămăsese din România, în anul 1917. Modul în care a luptat şi a sfârşit pe front sunt de un dramatism aparte şi pot constitui oricând subiect de film sau roman.
Unul dintre cei mai mediatizaţi eroi ai Primului Război Mondial, mai ales în perioada interbelică, a fost maiorul Grigore Ignat, comandantul unei companii de mitraliere, a unui regiment botoşănean.
Aşa cum spun specialiştii, mitul său a fost construit atât de soţia sa, dar şi de ziariştii vremii, bazându-se evident pe mărturiile supravieţuitorilor şi ale documentelor militare.
Grigore Ignat a rămas faimos pentru faptul că ar fi ţinut cu 200 de oameni, iar mai apoi de unul singur, în loc ofensiva germană.
Practic a rezistat într-un punct strategic de maximă importanţă pentru o perioadă scurtă de timp, dar suficientă pentru ca armata română să se regrupeze şi să câştige bătălia.
Maiorul-erou are o statuie construită în perioada interbelică, în oraşul Botoşani. Detaliile bătăliei şi a eroismului morţii sale ar putea construi oricând un scenariu de film, prin dramatismul său.
Un ofiţer indisciplinat din Bârlad
Grigore ignat s-a născut la Bârlad pe 2 august 1889. Era fiul unui poliţist şi a unei casnice. Şi-a dorit să urmeze cariera militară şi a ajuns în 1908 la Şcoala Militară de Infanterie.
După ce a terminat şcoala militară este trimis la diferite garnizoane, iar în 1910 ajunge din nou în oraşul natal, în cadrul Regimentului Cantemir, având gradul de sublocotenent. Acesta îşi continuă cariera militară, dar la începuturile sale este apreciat mai mult pentru calităţile fizice.
”Deşi aprecierile instructorilor nu au fost cele mai elogioase, capitolul aptitudini fizice pare să fi fost unul din punctele sale forte: Are prea bune aptitudini fizice. Ţinuta bună; sănătos şi foarte rezistent. Călăreşte bine”, precizează colonelul Liviu Corciu, într-un articol dedicat maiorului Ignat pentru presamil.ro.
Ignat este considerat chiar indisciplinat, fiind pedepsit cu carcera pentru o încăierare la crâşmă. Rezultatele sale nu sunt satisfăcătoare, arată superiorii săi.
După numai un an de activitate profesională în cadrul Regimentului Cantemir nr.12 din Bârlad, sublocotenentul Ignat reuşise „performanţa” de a-şi petrece Revelionul 1910/1911 în arest, fiind pedepsit de comandantul regimentului cu cinci zile, începând cu data de 29 decembrie 1910, pentru că a făcut scandal cu doi civili beţi în local public.
Aprecierile comandanţilor pentru primul său an ca ofiţer erau în aceeaşi notă critică, cu menţiunea că îi sunt recunoscute totuşi bunele aptitudini fizice.
Comandantul regimentului, colonelul Liviu Corciu, nota: ”E inteligent, judecata încă neformată; n-are destul bun simţ; nu destul de ordonat în acţiunile sale; nu se aplică destul la studiu spre a-şi înmulţi cunoştinţele profesionale. Aptitudinile militare sunt în desvoltare; n-a instruit mulţumitor recruţii; a lipsit mult de la Şcoala unităţilor Regimentului, precum şi de la diferite eserciţii de aplicaţiune pe teren”
”Devotat ofiţer. Prea bun camarad”
Tânărul ofiţer, dacă este să ne luăm după evaluările superiorilor, nu avea să facă o carieră strălucită în armată şi nici nu prea avea stofă de erou.
Totul s-a schimbat însă, fără să fie cunoscute motivele, după anul 1913. Brusc, ofiţerul indisciplinat se pune pe treabă.
Se înscrie şi urmează Şcoala Specială de Infanterie din Bucureşti şi obţine rezultate deosebite, fiind printre cei mai buni din promoţia sa.
Datorită calităţilor pe care le are în instrucţia recruţilor, este trimis la Regimentul 77 Infanterie din Botoşani. Aici este selectat şi pentru un curs de mitraliere, fiind lăudat pentru calităţile sale.
Ofiţerul Grigore Ignat de la Botoşani este un cu totul alt om decât cel care începuse cariera militară la Bârlad. ”Energic, serios, hotărât. Judecă bine situaţia. Ia hotărâri bune. Are ochiul câmpului. Spirit de iniţiativă pronunţat. Instructor prea bun. Cu metodă şi cu răbdare. Recruţii companiei pe care o comandă sunt prea bine instruiţi. Devotat ofiţer. Prea bun camarad”, scria comandantul Regimentului nr 77, citat în articolul colonelului Liviu Corciu.
Bârlădeanul Ignat devine botoşănean mai ales că aici o cunoaşte şi se căsătoreşte cu Geta Enăşescu, dintr-o familie cu vază la Botoşani.
Comandantul companiei de mitraliere şi marele război
În anul 1916, România intra în Primul Război Mondial, după doi ani de netralitate. Avea să fie un an greu, în care ţara noastră pierdea jumătate din teritoriul său, inclusiv capitala.
Începerea războiului l-a prins pe ofiţerul Grigore Ignat în Regimentul 51 Infanterie. Era comandantul unui grup de 200 de mitraliere, oameni instruiţi de el personal. Cu grupul său de mitralieri, Ignat a luat parte la numeroase lupte, mai ales după ofensiva generală declanşată de nemţi, austrieci şi bulgari.
Ofiţerul Ignat s-a remarcat în bătălina de Cobadin, dar şi în luptele pentru asigurarea retragerii armatei române în Oltenia. A fost evidenţiat pentru vitejie şi pricepere, fiind avansat la gradul de căpitan. La începutul anului 1917, datorită calităţilor sale, căpitanul Igant, care se afla cantonat cu armata în Moldova, singura regiune rămasă neocupată, a fost selecţionat pentru a participa la şcoala model pentru mitraliere, în contextul reorganizării armatei.
„Şi tot aici, într-un context care însemna reorganizarea armatei române, instrucţia trupelor cu noul armament - pe acest fond înscriindu-se şi vizita generalului francez Berthelot la Botoşani - în iarna anului 1917, Grigore Ignat urmează «Şcoala model pentru mitraliere», absolvită cu calificativul «Foarte bine», scria istoricul botoşănean Ionel Bejenaru în revista de istorie şi arheologie Hierasus, numărul IX/1994.
Mort cu degetul încleştat pe trăgaci
Momentul de glorie şi de pieire în acelaşi timp al căpitanului Grigore Ignat avea să vină în timpul bătăliei decisive de la Mărăşeşti, dată în vara lui 1917.
Dacă nemţii rupeau linia defensivă a românilor, cel mai probabil, Moldova cădea la rândul ei în mâinile inaimicului. Începutul a fost greu pentru armata română. Artileria germană, dar şi atacarile nimicitoare ale infanteriei au făcut ravagii în rândurile românilor.
În special o zonă înaltă, numit punctul la Răzoare era deosebit de important strategic fiindcă controla întreaga zonă şi de unde putea fi oprită ofensiva germană. La rândul lor nemţii râvneau această poziţie tocmai pentru a-şi asigura victoria.
Zona era apărată de trupe de infanterie şi de grupul de 200 de oameni ai căpitanului Grigore Ignat. Mitraliorii lui Ignat şi infanteriştii trebuiau să menţină poziţia până va primi întăriri.
În scurt timp s-a dezlănţuit iadul la Răzoare. Diviziile de infanterie au fost făcute praf, deşi au luptat eroic chiar şi corp la corp cu un inamic superior ca număr şi echipament.
Cu ceea ce mai rămăsese din trupele de infanterie, Grigore Ignat a organizat apărarea. Compania sa a luptat până la ultimul om. Aici s-au consumat momente dramatice. Mitraliorii rămaşi în viaţă aliniau cadavrele în poziţie de tragere-culcat şi trăgeau pe rând pentru a da impresia inamicului că sunt mai mulţi.
Grigore Ignat trăgea şi el alături de soldaţi. A rămas ultimul, dar a reuşit să mai ţină ofensiva germană în loc. Suficient cât să vină întăririle şi să menţină linia frontului intactă. Este prezentat, rămas fără servanţi, încărcând, trăgând şi făcând prăpăd de unul singur. A fost găsit mort, sub un morman de cadavre germane.
Iată ce spune raportul: „Căpitanul Ignat Grigore din Regimentul 51/52 Infanterie a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit“, se consemna în „Înaltul ordin de zi“ numărul 41 din 6/19 august.
La rândul său Constantin Kiriţescu scria că la Răzoare s-a dat o ”luptă sălbatecă, pe viaţă şi pe moarte se va da pentru stăpânirea Cotei 100, pe care e stabilită a doua linie de apărare română. Dar compania de mitraliere a batalionului e aici, căpitanul Grigore Ignat îşi aşezase mitralierele într-o tranşee, adunase în jurul său sfărâmăturile batalionului şi organizase rezistenţa.”
Rapoartele arată că Grigore Ignat a murit cu degetul încleştat pe trăgaciul mitralierei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce a ales România prietenia Germaniei naziste. Motivele explicate de specialişti şi contemporani
Se încarcă comentariile...
