Ecologie à la Botoşani, cel mai verde oraş al României: copacii sunt lăsaţi să crească prin acoperişurile clădirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul din Botoşani prin al cărui acoperiş trece un copac FOTO Cosmin Zamfirache
Magazinul din Botoşani prin al cărui acoperiş trece un copac FOTO Cosmin Zamfirache

Un nou stil arhitectural urban a luat naştere la Botoşani, din dragoste pentru natură. O patroană de magazin şi un proprietar de cabinet medical au lăsat copacii să treacă prin acoperişul clădirilor, oferind o privelişte inedită. Oamenii spun că iubesc natura şi nu s-au îndurat să taie arborii care ar fi trebuit să facă loc noilor amenajări.

În municipiul Botoşani, ecologia este la ea acasă. Oraşul este o oază de verdeaţă. Pe lângă cele şapte parcuri mari şi spaţii verzi amenajate de stat,  există chiar şi o mini-grădină botanică printre blocuri în apropierea bisericii Rosett, îngrijită de un locatar iubitor de natură. 

Mai mult decât atât, pasiunea pentru ecologie a botoşănenilor a dat naştere şi unor simbioze inedite între construcţii urbane şi natură. Aşa a intrat deja în folclorul urban al botoşănenilor şi „second-hand-ul cu copac”, iar mai nou „cabinetul medical cu copac”.

Second-hand cu haine şi tei

Este imposibil pentru trecători să nu observe, mergând pe Calea Naţională, dinspre Monumentul Eroilor către Stadionul Municipal, „second-hand-ul cu copac”. Practic, este vorba despre o clădire joasă, de tipul unui magazin, în care se vând haine second-hand, prin acoperişul căreia trece un copac. Mai precis, un tei de opt ani, al cărui trunchi porneşte de la uşa magazinului, trece prin acoperiş şi se înalţă către apartamentele blocului situat chiar în spatele construcţiei. Inedita împletire dintre ciment şi fibră vegetală atrage zilnic vizitatori şi după caz şi clienţi magazinului.

Proprietara magazinului second-hand, deschis de doar trei luni, spune că a moştenit copacul de la vechiul proprietar şi că nici nu s-a gândit să-l taie, deşi îi cam provoacă pagube. „Copacul a crescut lângă un alt magazin second-hand. Proprietarul nu s-a îndurat să-l taie şi cu timpul a intrat prin acoperişul magazinului. Eu am preluat în luna mai spaţiul cu tot cu copac. Bineînţeles că nu m-am gândit să-l tai. Cu toate că ţine umezeală, se prelinge apă pe pereţii şi apare umezeală. Dar chiar şi aşa, cum să-l omorâm? În oraşul acesta ţinem mult la natură şi ne descurcăm chiar şi cu copacii care ne intră în clădiri. Oamenii pot trăi aici cu copacii, fără să-i taie”, spune amuzată Mariana Constantin (43 de ani), proprietara magazinului.

 Mariana Constantin proprietara magazinului cu copac FOTO Cosmin Zamfirache

constantin

Botoşăneanca spune că are mare grijă de teiul care-i străbate afacerea. Îl udă când este secetă şi îl toaletează. Este încântată că a înflorit şi spune că aroma de tei ca şi aspectul inedit al magazinului îi sunt de bun augur pentru afacere. „Sincer, merge mai bine cu copacul prin magazin. Sunt oameni care vin doar să vadă cum arată. Dacă văd ceva care le place, intră şi cumpără. Lumea ne ştie ca «second-ul cu copac» şi se înmulţesc clienţii. Cu teiul nostru sfidăm orice concurenţă”, spune proprietarea magazinului. 

De altfel, aceasta spune că copacul a devenit un fel de simbol al magazinului şi spune că meritul acesteia este că îl pune în valoare, îngrijindu-l constant. Femeia dă asigurări, totodată, că nu va tăia niciodată teiul şi că îl va lăsa să se dezvolte în voie, chiar dacă va trebuie să facă modificări în funcţie de acesta. „La Botoşani, toată lumea iubeşte natura, chiar şi un petec de pământ dacă are, plantează ceva pe el. Copacul rămâne unde este”, concluzionează Mariana Constantin.

Cabinetul medical şi copacul din acoperiş

Cazul magazinului cu copac nu este singular la Botoşani. La câteva sute de metri de second-hand-ul străbătut de un tei, pe strada Colonel Tomoroveanu, lângă Direcţia de Sănătate Publică, se află în construcţie o clădire al cărei acoperiş este străbătut tot de un tei. De această dată însă teiul, ceva mai înalt decât cel de pe Calea Naţională, străpunge acoperişul prin partea laterală a clădirii.

 Cabinetul medical în construcţie, cu un copac prin acoperiş FOTO Cosmin Zamfirache

cabinet

Locatarii blocurilor din zonă spun că proprietarul clădirii în construcţie, aflată pe un spaţiu verde, aşa cum se găsesc mai peste tot în municipiul Botoşani, vrea să ridice un cabinet medical pentru fiica sa, care tocmai a terminat Medicina. Povestea este în rest aceeaşi, omul nu s-a îndurat să taie copacul care-i stătea în cale şi a preferat să-l includă în construcţie. Mai mult decât atât, a povestit oamenilor care locuiesc în apropiere că orice s-ar întâmpla, nu va tăia copacul şi preferă să construiască cabinetul în funcţie de acesta. Mai mult decât atât îl îngrijeşte constant.

Botoşaniul cel mai verde oraş din România

În 2012, Botoşaniul primea distincţia de cel mai verde oraş al României, la categoria oraşelor medii din România. Totodată specialiştii în Protecţia Mediului din Botoşani arată că municipiul Botoşani este singurul din România, care îndeplineşte şi chiar depăşeşete normativele europene în ceea ce priveşte suprafaţa de spaţii verzi pe cap de locuitor. 

Astfel dacă normativele europene, indică un necesar de 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, la Botoşani sunt peste 31 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. „Botoşaniul este o oază de verdeaţă în România, mai ales în ultimii ani. Propriu-zis în municipiu nu există zone fără verdeaţă, copaci sau plante oranmentale. Automat şi aerul are o calitate mult mai bună.  ”, preciza anul trecut pentru „Adevărul”, Eugen Mateiciuc, directorul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, filiala Botoşani.

 Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

6 milioane de euro pentru spaţii verzi la Drobeta, într-un oraş sărac al României

FOTO Parc de peste jumătate de milion de lei. A fost finalizat parcul Adona

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite