Drama unei femei de 72 de ani. A fost răpită, sechestrată şi violată timp de 48 de ore, de un vecin mai mic cu 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 72 de ani a fost sechestrată şi violată timp de două zile. Făptaşul este un consătean de 47 de ani. Acesta a răpit-o efectiv pe bătrână şi a supus-o unor atrocităţi greu de imaginat. Bărbatul a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore.

Ieri, un bărbat din satul Havârna, judeţul Botoşani a reclamat la Poliţie dispariţia mamei sale, o bătrână de 72 de ani. Femeia dispăruse de acasă de pe 25 august şi nimeni nu ştia unde se află. Bătrâna a fost găsită, astăzi, de poliţişti, în locuinţa unui consătean de 47 de ani. Acesta o răpise, o sechestrase şi timp de două zile a violat-o. Săteanul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Bătrână răpită din propria casă

Totul a început pe 25 august. Săteanul de 47 de ani din Havârna ştiind că vecina lui de 72 de ani trăieşte singură, a intrat peste ea în casă. A luat-o cu forţa şi a dus-o la el acasă. A închis-o într-o cameră, şi aşa cum mărturiseşte femeia timp de 48 de ore a violat-o şi a bătut-o. Astăzi poliţiştii au ajuns la poarta suspectului. Iniţial acesta a negat că bătrâna ar fi la el. Unul dintre poliţiştii a văzut-o pe fereastra casei. Bărbatul a fost încătuşat şi reţinut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru viol şi lipsire de libertate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Adolescentul ajuns criminal la 15 ani după ce a devenit dependent de etnobotanice a fost trimis în judecată

Doi băieţi de 14 şi 15 ani, acuzaţi că au violat alţi doi copii. Adolescenţii au fost arestaţi: „S-a confirmat raportul anal“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite