Două licee de elită din nordul Moldovei închise de COVID-19. Mai mulţi elevi şi o profesoară depistaţi pozitiv

Două licee de elită din nordul Moldovei închise de COVID-19. Mai mulţi elevi şi o profesoară depistaţi pozitiv

COVID-19 a închis mai multe licee la Botoşani FOTO botosaninews.ro

Trei licee din municipiul Botoşani au fost deja închise din cauza COVID-19. Au fost depistaţi pozitivi la SARS COV 2 atât profesori cât şi elevi, iar şcolile funţionează după scenariul roşu, cu ore online, timp de 14 zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Epidemia de COVID-19 a început să afecteze masiv învăţământul botoşănean. Două colegii de elită şi un liceu sportiv, din municipiul Botoşani au fost închise după ce mai mulţi elevi şi profesori au fost depistaţi pozitiv la SARS-COV 2. Totodată şcolile şi liceele din Dorohoi şi Şendriceni au fost închise încă de acum o săptămână după ce focarul de COVID-19 a luat proporţii în cel de-al doilea municipiu al judeţului. 

 Colegii de elită închise de COVID-19
   
Cele mai bune licee din judeţul Botoşani, Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional AT Laurian funcţionează pentru următoarele două săptămâni pe scenariul roşu, adică cu ore exclusiv online. Şi asta după ce mai mulţi elevi şi o profesoară au fost depistaţi pozitiv la SARS- COV 2. Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu„ a înregistrat primele cazuri încă de vinerea trecută. Sunt şapte elevi bolnavi de COVID-19 iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat deiciza suspendării cursurilor. La Colegiul Naţional ”AT Laurian” au fost depistaţi pozitiv doi elevi şi o profesoară. Şi în acest caz au fost suspendat cursurile. Totodată, săptămâna aceasta şi Liceul cu Program Sportiv din municipiul Botoşani a înregistrat mai multe cazuri de elevi cu COVID-19 şi a fost la rândul său închis şi trecut pe scenariul roşu.
 
Focarul de la Dorohoi
 
Încă de săptămâna trecută, toate şcolile şi liceele din municipiul Dorohoi au fost închise în urma înmulţirii cazurilor de COVID-19 în oraş. De altfel pe data de 4 octombrie Dorohoiul a depăşit pragul de 4.04 la mia de locuitori. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările