Două dintre cele mai sângeroase civilizaţii ale istoriei. Peste 250.000 de oameni omorâţi într-un singur an şi copii arşi de vii

Două dintre cele mai sângeroase civilizaţii ale istoriei. Peste 250.000 de oameni omorâţi într-un singur an şi copii arşi de vii

Inima era smulsă din pieptul victimelor la azteci FOTO history.com

Multe civilizaţii din vechime practicau sacrificiile umane pentru a le face pe plac zeilor sau în numele unor superstiţii. Din motive religioase, mii de oameni au pierit sfârtecaţi, arşi sau chiar îngropaţi de vii. În multe cazuri pofta de cadavre a zeilor era atât de mare încât templele erau acoperite de sânge.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încă din zorii existenţei sale omul a fost religios. A crezut în forţe supranaturale care îi ghidează existenţa sau măcar îi pot deveni favorabile dacă sunt îmbunate în diferite moduri. La început au fost elementele naturii, animalele, apele, pietrele şi chiar copacii. A urmat pământul care-l hrănea şi simbolistica fertilităţii şi fecundităţii continuând cu cerul şi zeii solari, sfârşind în Antinchiate în panteoane foarte bine populate. Zeii erau buni sau malefici. În special cei care urmăreau pierirea umanităţii trebuiau îmbunaţi în permanenţă pentru a cruţa specia umană. În cadrul multor civilizaţii, în momente de criză în special, oamenii credeau că zeii pot fi îmbunaţi doar cu sânge şi moarte. Atât în Europa dar şi în Asia şi Mezoamerica, şi nu numai s-au răspândit culte religioase care practicau pe scară largă sacrificiile umane. O parte a acestora au devenit cunoscute mai ales datorită mărturiilor înfricoşătoare lăsate de diferiţi autori antici sau călători în zonele respective. 
 
Peste 250.000 de oameni măcelăriţi în fiecare an
 
Unua dintre cele mai cunoscute civilizaţii care practicau pe scară largă sacrificiile umane a fost cea aztecă. De altfel Imperiul Aztec a fost una dintre cele mai mari culturi native ale Americii Centrale atingând apogeul în perioada 1345-1521. În anul 1521, Imperiul aztec condus de Montezuma al II lea,s-a prăbuşit sub loviturile coquistadorilor spanioli. Până atunci Imperiul Aztec a fost o forţă politică şi militară uriaşă centrată în jurul oraşului stat Tenochtitlan. A cucerit şi dominat toate triburile din jur, având 38 de provincii şi câteva milioane de locuitori. Avea zeci de state vasale care plăteau tribut. Era un imperiu militarist dominat de un cult religios deosebit de sângeros. Zeii azteci erau însetaţi de sânge şi cereau victime pentru a susţine lumea şi pentru a nu lăsa soarele să se stingă, credeau vechii locuitori ai mezoamericii.
 
Pe scurt aztecii practicau sacrificii umane la o scară greu de imaginat astăzi. Pe scurt dovezile arheologice dar şi descrierile conquistadorilor dar şi a exploratoarilor spanioli i-au făcut pe specialiştii să ajungă la concluzia că aztecii sacrificau zeilor peste 250.000 de oameni anual. Numai în cadrul unui singur festival religios, peste 4000 de oameni au fost ucişi în patru zile. Adică o medie de 1000 de oameni pe zi. Conquistadorii sau exploratorii spanioli au rămas impresionaţi de această latură sângeroasă a religiei aztece. Hernan Cortes, Bernal Diaz del Castillo sau Berardino de Sahagun au lăsat mărturii lugubre despre practicile de la Tenochtitlan, fosta capitală aztecă. ”Pe acest altare erau idoli cu trupuri schimonosite, şi în fiecare noapte câte cinci indieni erau sacrificaţi în faţa acestora. Piepturile erau deschise, iar picioarele şi mâinile erau tăiate. Pereţii erau plini de sânge”, scria Bernal Diaz, unul dintre însoţitorii lui Cortez, cuceritorul Tenochitlan-ului. Dovezile arheologice dar şi basoreliefurile sau alte forme de artă aztecă confirmă sacrificiile umane la scară largă în imperiul aztec. Sacrificiile aveau loc în cadrul unor festivaluri anuale dedicate celor mai importanţi zei.
 
Numai la inaugurarea marii piramide a soarelui de la Tenochitlan, probabil în 1487, ar fi fost ucişi 80.000 de oameni. Sacrificiile nu erau întâmplătoare ci bine pregătite. Pentru festivalul dedicat zeului Xipe, victimele erau pregătite cu 40 de zile înainte.  Un tânăr, cu trăsături fizice frumoase şi dintr-o familie nobilă primea onoarea a de întruchipa zeul. Timp de 40 de zile, umbla îmbrăcat cu pene roşii şi bijuterii strălucitoare din aur. Toate comunitatea îl onora ca pe zeul însuşi. În ziua festivalului, tânărul care-l întruchipa pe zeu, dar şi opt însoţitori erau duşi în vârful marii piramide şi ucişi. Festivalul Toxactl era chiar mai sângeros. De obicei erau însă sacrificaţi prizonierii de război. Erau de altfel trupe specializate în armata aztecă, războinici de elită însărcinaţi să prindă cât mai mulţi adversari în viaţă, pentru a-i sacrifica. Cei ucişi în numele zeilor mureau în chinuri cumplite. Erau jupuiţi sau despicaţi în două de vii.
 
Cea mai practicată ucidere rituală era următoarea. Victima era întinsă pe o lespede de piatră, în vîrful piramidei iar preoţii îi despicau pieptul cu un cuţit. În timp ce inima încă mai bătea, era smulsă din trup. Cadavrul era aruncat apoi pe trepte. Cu această ocazie se practica şi canibalismul ritualuci. Trupurile celor sacrificaţi erau mâncate de războinicii cei mai merituoşi, considerând că astfel iau din puterea adversarului. ”În fiecare zi vedeam sacrificii în faţa noastră. Patru sau cinci indieni, ale căror inimi erau smulse din piept şi oferite idolilor. Sângele lor era împrăştiat pe ziduri, picioarele şi mâinile erau tăiate şi mâncate, aşa cum în ţara noastră se mănâncă vitele”, preciza Bernal Diaz. De obicei, trupurile celor sacrificaţi erau gătite cu porumb şi erau servite în special preoţilor şi războinicilor. La consacrarea templului a fost atât de multă carne de om, încât a ajuns pentru tot oraşul. Totodată, din gambele sacrificaţilor se făcea o supă numită pozole, servită doar împăratului. Din oasele celor ucişi se făceau diferite obiecte de uz casnic sau militar. 
 
Uriaşii de răchită şi oameni arşi de vii
 
Şi în vechea Europă sacrificiile umane au fost practicate cel mai probabil din cele mai vechi timpuri, dar spun unii specialişti sporadic şi doar în momente de maximă restrişte. A exista totuşi o civilizaţie a fierului din Europa care a practicat pe scară largă uciderea oamenilor în numele zeilor. Este vorba despre civilizaţia celţilor, războinici şi fierari prin excelenţă, triburi care au dominat politic, militar şi cultural o bună parte a vechiului continent aproape un mileniu. Răspândiţi în zona centrală şi vestică a Europei, celţii au dezvoltat civilizaţia fierului, impresionând atât prin calităţile războinice dar şi prin meşteşugul deosebit al prelucrării armelor, uneltelor dar şi al podoabelor. Trăiau în sate întărite numite oppida şi erau conduşi de căpetenii militare. Erau populaţii războinice cu o cultură marţială deosebită. Cu trupuri înalte şi vânjoase, pielea albă şi păr blond sau roşcat, unii acoperiţi de tatuaje sau desene ritualice, celţii au făcut o puternică impresie contemporanilor. Impresionantă a fost şi setea de sânge a zeilor celţi. Diverşi autori antici au consemnat sacrificii ritualice deosebit de sângeroase în lumea celtică. Inclusiv ritualuri elaborate pentru a îmbuna zeii în momentele grele prin care treceau diferitele triburi. Specialiştii au confirmat aceste practici, în ultimele şapte decenii aducând dovezi arheologice în acest sens. În baza acestora au fost descoperite adevărate masacre în care au fost ucişi sute de oameni.
 
De exemplu în Anglia, la Alveston, în Gloucestershire, arheologul Mark Horton de la Universitatea din Bristol şi echipa sa au scos la iveală, în anul 2001, rămăşiţele a şapte oameni ucişi ritualic. Cei şapte au fost ucişi în cadrul aceluiaşi ritual, fie din cauza foameteie, fie pentru a câştiga favorurile zeilor înaintea unei bătălii cu romanii. Oasele descoperite erau puternic fragmentate, bănuindu-se un supliciu cumplit suferit de victime. Mai precis, ar fi vorba de membre amputate sistematic, urmând apoi decapitarea persoanei sacrificate. Totodată, arheologul britanic precizează că se bănuieşte a fi vorba de prizonieri de război, infractori, dar şi infirmi. Descoperiri arheologice privind sacrificiile umane la celţi au avut loc şi în Franţa, teritoriul vechilor gali, o ramură a triburilor celtice. Este vorba despre siturile arheologice din Picardia, Gournay sur Aronde şi Ribemont sur Ancre. Săpăturile au fost efectuate în special de arheologul francez Jean Louis Brunaux. Acesta susţine că aici erau amenajate sanctuare permanente dedicate unui zeu al războiului. Au fost descoperite şi numeroase rămăşiţe umane ale prizonierilor de război sacrificaţi aici de triburile belgilor, un neam celtic din nordul Franţei. Despre aceste sacrificii scriu şi autorii antici.
 
”Naţiunea galilor este foarte devotată ritualurilor şi sunt superstiţioşi. Dacă sunt ameninţaţi de boli grave sau se pregătesc de război ori trebuie să facă faţă unui pericol fie sacrifică oameni sau jură că vor sacrifica oameni.[...] Pentru că ei cred că dacă viaţa unui om nu este jertfită pentru viaţa şi norocul altuia din tribul lui, atunci zeii nu vor fi favorabili. Aşa că ei fac sacrificii de acest fel pentru binele tuturor”, scria marele Iulius Caesar în opera sa ”Comentari de Bello Gallico”. Tot de la Caesar aflăm de un ritual extrem de sângeros. Marele general ar fi văzut această practică la triburile celtice din Britania. Pe scurt, celţii ridicau o construcţie uriaşă din nuiele, de forma unui om. În interior băgau pe cei care trebuiau sacriciaţi, uneori zeci de oameni. La urmă le dădeau foc. În vremuri de mare necaz, în locul criminalilor celţii sacrificau femei neprihănite şi copii tocmai pentru a impresiona zeii. ”, „Sunt nişte forme de mari dimensiuni, iar membrele acestor uriaşi sunt umplute cu oameni vii şi se dă foc, acei sacrificaţi murind acoperiţi de flăcări”, scria generalul roman. Lucan, Suetonius şi Cicero vorbesc la rândul lor despre aceste practici. Sacrificiile locale erau numeroase, fiind descoperite destule cadavre de indivizi din epoca celtică ucişi ritualic,fie prin ştrangulare fie prin tăierea gâtului. Totodată există bănuieli că celţii practicau şi canibalismul ritualic cu ocazia acestor sacrificii. Dovezile descoperite mai ales de arheologul Mark Horton sunt grăitoare. Mai precis este vorba despre porţiuni din femur sparte longitudinal pentru a fi extrasă şi mâncată măduva, simbol al vieţii. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: