Disputele între sceptici şi credincioşi vizavi de simbolurile creştinătăţii. Care sunt obiectele sacre ce au legătură cu viaţa şi moartea lui Iisus Hristos

Disputele între sceptici şi credincioşi vizavi de simbolurile creştinătăţii. Care sunt obiectele sacre ce au legătură cu viaţa şi moartea lui Iisus Hristos

”Lancea destinului ” FOTO teoriisecrete.ro

Trei artefacte puse în legătură cu viaţa şi mai ales moartea lui Iisus Hristos au devenit adevărate simboluri ale mitologiei creştine, venerate chiar şi astăzi şi considerate dovezi de necontestat ale răstignirii. Unele dintre acestea au creat o adevărată literatură, dar au declanşat şi expediţii iniţiatice sau pelerinaje de mare amploare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiecare religie are o serie de relicve cu o valoare simbolică deosebită. În lumea creştină, cele mai importante dintre acestea sunt legate de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce. Este vorba despre trei artefacte care au produs o emulaţie aparte în lumea creştină medievală în special şi care au provocat mişcări ample de pelerinaj, dar şi un adevărat trafic cu obiecte sacre. Este vorba despre lancea, crucea şi giulgiul în care a fost depus Mântuitorul. Ele suscită şi astăzi interesul împărţind lumea între sceptici şi cei care încă cred în veridicitatea şi forţa miraculoasă a acestor artefacte deosebit de importante în lumea creştină.
 
”Adevărata cruce”, primul simbol al creştinismului timpuriu
 
Poate cel mai important artefact creştin este crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Deşi este foarte puţin probabil ca lemnul să reziste, chiar şi o sută de ani, mai ales în climatul Orientului Apropiat, au existat zeci, chiar sute de artefacte despre care s-a spus că sunt fragmente din crucea sfântă. Abundenţa şi traficul de artefacte mai ales din anii cruciadelor, a făcut ca pe teritoriul Europei să circule atât de multe fragmente încât s-ar fi putut reconstrui sute de cruci, de mărimea celei pe care erau executaţi condamnaţii în epoca romană. Tocmai de aceea, pentru a se diferenţia de artefactele oferite de şarlatanii vremii, Biserica medievală, dar şi scrierile călugărilor medievali fac referire la ”Adevărata Cruce”, adică adevăratul obiect pe care a murit Iisus Hristos. Acest cult al ”Adevăratei Cruci” a înflorit în perioada medievală, în special din secolul al XI-lea, odată cu începutul pelerinajelor masive la Sfântul Mormânt, continuând cu epoca cruciadelor. Bucăţi din Sfânta Cruce, adică ”Adevărata Cruce”, se găseau la Ierusalim, în Basilica Sfântului Mormânt ridicată chiar pe locul unde fusese înmormântat Iisus Hristos.
 
”Vitalitatea cultului ce a luat naştere la Ierusalim în jurul acestor relicve este atestată de permanenţa legendară a Crucii în locurile unde a pătimit Christos. Furată de mai multe ori, pierdută, bucata de cruce păstrată la Sfântul Mormânt a fost de fiecare dată regăsită şi a permis o răspândire tot mai mare a bucăţilor de lemn desprinse din ea”, preciza Pierre Andre Sigal în ”Şi mărşăluitorii lui Dumnezeu au pus mâna pe arme”. 
 
Acest artefact nu este o găselniţă medievală. Din contră, povestea sa se pierde în originile creştinismului. Mai precis, cea care ar fi descoperit ”Adevărata Cruce” a fost împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, cel care avea să ridice anatema şi persecuţiile îndreptate împotriva creştinilor în Imperiul Roman. Împărăteasa Elena, o creştină devotată, a călătorit în Ţara Sfântă la mijlocul secolului al IV lea şi ar fi descoperit toate cele trei cruci prezente în episodul crucificării, nu doar crucea pe care a murit Iisus Hristos, ci şi cele ale tâlharilor. Imediat crucea descoperită de împărăteasa Elena devine un obiect de adoraţia aparte, mai ales că au început să i se atribuie puteri miraculoase. Crucea a fost pusă spre păstrare încă din secolul al IV-lea într-o basilică ridicată chiar pe locul Sfântului Mormânt.
 
La numai două sau trei decenii de la descoperire, crucea Mântuitorului a devenit un loc sacru. ”Diaconii stăteau în jurul mesei, iar o casetă încastrată în argint păstrează lemnul sfânt al Crucii. Caseta este deschisă, iar lemnul Crucii scos afară şi pus pe masa din apropierea altarului. Episcopul o cuprinde cu mâinile, se înclină la ea şi o sărută”, se arată într-o scrisoare a călugăriţei Egeira din anul 380 d HR. Această relicvă a fost considerată preţioasă până şi de către cei care nu împărtăşeau credinţa în Iisus Hristos. De exemplu, crucea a fost luată ca artefact preţios de împăratul sasanid Khosrau al II-lea în secolul aVII-lea. Crucea a revenit la loc după 15 ani. După distrugerea în anul 1009 a Basilicii Sfântului Mormânt nu se mai ştie nimic despre ”Adevărata Cruce”. Astăzi, doar câteva biserici, inclusiv cea a Sfântului Mormânt, susţin că mai deţin mici fragemente originale din aceasta. Nu este confirmată autenticitatea ei şi pentru mulţi oameni de ştiinţă este greu de crezut că a putut fi identificată crucea pe care a murit Iisus Hristos. 
 
”Lancea destinului”
 
Un alt artefact deosebit de cunoscut este ”lancea destinului” sau ”Lancea lui Longinus”. Pe scurt, este vorba despre vârful unei lănci despre care se spune că ar fi fost folosită pentru a-l înjunghia într-o coastă pe Iisus Hristos. Legenda spune că la un moment dat, romanii au vrut să-i zdrobească picioarele lui Iisus, o metodă menită să-i grăbească moartea. Şi-au dat seama că acesta nu mai respira. Atunci, un soldat roman l-a împuns cu lancea să vadă dacă mai trăieşte. Conform mărturiilor biblice din coasta sa a ieşit sânge, dar şi apă. ”Unul dintre soldaţi i-a înfipt lancea într-o parte şi imediat de acolo a ieşit sânge şi apă”, se arată în Evanghelia după Ioan. Conform scrierii apocrife cunoscute drept ”Evanghelia lui Nicodemos”, preluată de un manuscris târziu, de secol IV, cel care l-ar fi străpuns pe Iisus s-ar fi numit Longinus şi era centurion. Varianta a fost prealuată şi de Origene.
 
Cert este că relicva în sine a apărut mult mai târziu, mai precis, în timpul Primei Cruciade. În iunie 1098, cruciaţii care au atacat şi cucerit cetatea Antiohia din Orientul Apropiat, în drumul lor către Ierusalim, au găsit un capăt de lance. Peter Bartollomew, un călugăr rătăcitor aflat în compania cruciaţilor a împrăştiat ideea că este lancea lui Longinus, cel care l-a înjunghiat pe Iisus Hristos. De altfel, acest ţăran transformat în călugăr pretindea că-l visase pe Sfântul Andrei şi că-i arătase locul unde se afla lancea. A reuşit să-l convingă de spusele sale pe marele senior Raymond de Toulouse, unul dintre conducătorii cruciadei. Luându-se după viziunea ţăranului, şi-a pus oamenii să sape în locul indicat şi a fost descoperită o bucată de fier despre care Peter Bartollomew spunea că este lancea lui Longinus. Episcopul Adhemar de Puy a fost sceptic şi l-a pus pe ”vizionar” să treacă de ordalia focului pentru a dovedi că nu minte. Evident că ţăranul transformat în călugăr rătăcitor a pierit în foc. Faima lancei, deşi discreditată încă de la început, nu a murit. Din contră a devenit o relicvă de maximă importanţă, despre case se spunea că este capabilă de minuni. Artefactul se află acum în palatul Hofburg din Viena. O altă variantă se află în Basilica Sfântului Petru. Conform testelor, arma din Hofburg ar fi fost realizată abia în secolul VII d Hr. De altfel arma expusă este mai degrabă una fantezistă fără similitudini în echipamentul real al legionarilor romani din secolul I d HR. 
 
Giulgiul şi un mister încă viu
 
Poate cel mai cunoscut artefact, dar şi cel mai disputat în mediul ştiinţific este ”Giulgiul din Torino”. Propriu-zis, este o bucată de pânză în care ar fi fost învelit trupul lui Iisus Hristos după moartea sa pe cruce. Interesant este faptul că pe pânza giulgiului s-a impregnat chipul lui Iisus, fiind conform reprezentanţilor Bisericii Catolice cea mai fidelă reprezentare a acestuia. Giugliul ar fi fost găsit pentru prima dată de apostolii Petru şi Ioan. Aceştia au descoperit mormântul gol, dar şi giulgiul aruncat într-un colţ. Aceştia l-au luat, mai ales că avea imprimat chipul acestuia. Imprimarea trăsăturilor fizice ar fi avut loc datorită transpiranţiei intense, a sângelui, dar şi a uleiurilor folosite de evrei în ceremoniile funerare. Giulgiul reapare în istorie în secolul al VII-lea, fiind menţionat de episcopul de Saragosa în Spania. Acesta doar l-ar fi văzut în Orientul Aropiat, fiind ba în Edessa, ba în Ierusalim. Cert este că, în anul 1204, cruciaţii porniţi să cucerească Constantinopolul îl descoperă în capitala bizantină şi îl iau cu ei, ca pe un artefact de preţ. Este depus în 1206, la Lirey, în Franţa în grija episcopului Amedeo de Besançon.
 
În 1349, giulgiul începe o călătorie de aproape un secol. În acel an, biserica în care era depozitat a fost incendiată. Giulgiul este salvat ca prin minune şi este plimbat 100 de ani prin diferite oraşe ale Franţei, Belgia, Italia şi chiar Germania. În cele din urmă, a fost donat Casei de Savoya şi depus în domul de la Torino din 1578 până în prezent. Faima giulgiului a fost deosebit de mare fiind, evident, considerat responsabil şi de câteva miracole. Giulgiul devine şi mai cunoscut, dar şi mai căutat după ce în anul 1898, avocatul italian Secodo Pia fotografiază giulgiul şi observă pe negativ chipul unui om în suferinţă. Au fost evidenţiate toate rănile suferite de Iisus, fiind popularizat ca imaginea reală a Mântuitorului. Giulgiul a stârnit şi interesul lumii ştiinţifice, existând controverse între credincioşi şi sceptici. 
 
În anul 1988, Papalitatea, proprietara actuală a giulgiului, îşi dă acordul pentru datarea cu carbon 14 a acestui artefact. Conform analizelor, s-a ajuns la concluzia că acesta ar fi medieval de fapt, adică realizat în jurul anului 1260. Controversele nu s-au oprit însă aici. În anul 2010, Asociatia Americană de Studiu al Giulgiului din Torino (AMSTAR) a reanalizat testele de carbon 14 şi susţine că, de fapt, giulgiul este mult mai vechi. Testele precedente ar fi fost făcute pe un petec adăugat în Evul Mediu, având în vedere că giulgiul a suferit de-a lungul secolelor. Totodată, Mechthild F. Lemberg, un specialist în textile vechi din Elveţia, făcea o comparaţie între pânza giulgiului şi alte materiale textile descoperite în cetatea Masada. Acesta nu exclude o vechime de aproape 2000 de ani a artefactului. În orice caz, giulgiul din Torino, un important simbol creştin, continuă să suscite interesul şi să fie o relicvă controversată.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: