De ce s-a ajuns la concluzia că Eminescu a fost asasinat. Comportamentul bizar al lui Titu Maiorescu în ziua internării poetului la ospiciu

De ce s-a ajuns la concluzia că Eminescu a fost asasinat. Comportamentul bizar al lui Titu Maiorescu în ziua internării poetului la ospiciu

Mihai Eminescu FOTO Adevărul

Încă de la moartea poetului Mihai Eminescu au existat bănuieli că acesta a fost asasinat. Teoria a fost mai apoi tratată pe larg de diverşi specialişti existând şi documente care ar dovedi că poetul de origine botoşăneană ar fi fost în atenţia serviciilor de spionaj austriece, mai ales după ce şi-a exprimat dorinţa de a organiza o insurecţie în Transilvania habsburgică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, se stingea din viaţă poetul Mihai Eminescu. Acesta se afla internat din cauza unor probleme psihice. Cel mai probabil, aşa cum arată o serie de specialişti, suferea de sindrom bipolar. 
 
Decesul a survenit la 4 dimineaţa iar ultima dorinţă a poetului născut la Botoşani a fost un pahar cu lapte, primit prin vizeta metalică a încăperii. Pe 16 iunie, medicii Şuţu şi Petrescu completează actul de deces şi fac un raport oficial. Acest act este însă ambiguu şi nu reuşeşte să lămurească care a fost de fapt cauza decesului. Unii susţin că ar fi fost vorba despre un infract miocardic. La autopsie, creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă la soare. 
 
Tocmai de aceea, moartea poetului a fost învăluită de mister şi totodată a stârnit controverse. S-a demonstrat aproape fără echivoc că Eminescu suferea de sindrom bipolar, o tulburare psihică gravă, agravată cel mai probabil de oboseală, poetul muncind foarte mult. Ridică semne de întrebare însă o serie de acţiuni din preajma închiderii poetului cu forţa la sanatoriu, dar şi asupra tratamentului total eronat cu mercur pentru o afecţiune de care nu suferea, respectiv sifilis. Mai mult decât atât, există păreri că otrăvirea cu mercur a dus la slăbirea organismului şi, în cele din urmă, la decesul poetului. În jurul morţii acestuia s-a conturat o adevărată teorie a conspiraţiei.
 
Nebunia lui Mihai Eminescu
 
Pe 28 iunie 1883 poetul Mihai Eminescu, la aceea data redactor şef şi jurnalist al ziarului ”Timpul”, oficios al Partidului Conservator, era dat afară şi închis la ospiciul doctorului Şuţu, pe strada Plantelor. ”Timpul, organul Partidului Conservator, are ca director răspunzător pe d. Mihail Paleologu, cu începere de ieri. D. Mihail Eminescu, şef redactor al Timpului şi unul dintre cei mai distinşi poeţi şi publicişti români, tânăr înzestrat c-un talent şi c-o inimă şi mai deosebitã, a fost atins în mod subit de o boală gravă. Dorim o completă şi repede însănătoşire a confratelui nostru.”, anunţa „Timpul“, pe 3 iulie 1883. A fost o zi decisivă pentru viitorul poetului. Iată cum s-a derulat ziua de 28 iunie 1883 şi mai ales ce a dus la arestarea şi închiderea lui Eminescu în ospiciu. Totul a început la ora 5.00 dimineaţa, atunci când Eminescu s-a trezit şi s-a certat cu Catinca Slavici, soţia lui Ioan Slavici, scriitorul şi colegul de la ziar al poetului. Eminescu ar fi vrut să dărâme casa „că-i umedă şi urâtă“, se arată în scrierile lui Ion Rusu Şirianu. 
 
Catinca Slavici trimite un mesaj rapid lui Maiorescu prin slujnica sa. ”Domnu’ Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Mai apoi Eminescu se îmbracă şi pleacă în oraş. La un moment dat către orele prânzului se întâlneşte cu Grigore Ventura, un personaj controversat, dar un jurnalist cu notorietate care colabora cu numeroase publicaţii. Ventura îl invită pe Eminescu la Capşa, unde au luat masa. Grigore Ventura îi povesteşte lui Alexandru Ciurcu, cel care-şi va publica memoriile şi va aminti acest episod, că s-a aşezat la masă cu Eminescu şi că, la un moment dat, poetul a scos un pistol, ar fi ameninţat-o fără motiv pe soţia patronului şi ar fi spus că trebuie să-l împuşte pe rege. Acelaşi lucru îi spune Ventura lui Procopiu, afirmând că Eminescu ”avea pistolul mare în mână” şi dorea să-l împuşte pe rege şi îi critica pe liberali. Ciurcu spune în memorii că, în loc să-l tempereze pe poet, Ventura îl duce pe Eminescu direct la palat cu pistolul, instigându-l să-l omoare pe rege. Nu îl găsise la palat pe rege, aşa că l-a trimis pe Eminescu la o baie la Mitraşewski. Eminescu stă opt ore la baie, de unde este arestat şi dus la sanatoriu. 
 
Teoria unei crize de nebunie declanşată
 
Teorii ale conspiraţiei sunt la tot pasul şi sunt foarte numeroase. Unele spun că de fapt nebunia i-a fost înscenată lui Eminescu. Poetul era perfect sănătos dar adversarii l-au scos nebun. Mulţi specialişti serioşi spun însă că, în realitatea, Eminescu chiar avea probleme psihice. Ovidiu Vuia, cercetător ştiinţific şi neuropsihiatru preciza într-un articol de specialitate publicat în New York în 1987 şi reluat în lucrarea sa, ”Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu”, că marele poet suferea de sindrom bipolar, adică trecea cu uşurinţă de la manie la depresie şi invers. Mai mult decât atât, Eminescu ar fi fost chinuit de insomnie. „De altfel, poetul prezintă simptome tipice de manie, boală a psihicului caracterizată printr-o deosebită activare, de ordin afectiv, a tuturor facultăţilor, pe lângă sensibilitate, şi a celei intelectuale şi volitive”, preciza Vuia.  

Boala i-a fost agravată de munca susţinută la ziar dar şi alte probleme personale, lucru confirmat şi de academicianul Eugen Simion. Fără să nege faptul că Eminescu suferea de boli psihice, o serie de specialişti, precum Theodor Codreanu sau Ion Rusu Şirianu, susţin că adversarii poetului au profitat de labilitatea sa psihică şi i-au provocat o criză, tocmai pentru a-l putea interna. Codreanu susţine că cel care a coordonat închiderea lui Eminescu în sanatoriu a fost chiar Titu Maiorescu, prin Grigore Ventrura, cel trimis să-l provoace şi să-l compromită pe Eminescu. Primul lucru straniu sesizat în şirul evenimentelor petrecute în aceea zi de 28 iunie 1883 a fost atitudinea lui Maiorescu faţă de Eminescu şi nebunia sa. Deşi nu l-a văzut făcând criza semnalată de soţia lui Slavici, Maiorescu are grijă să anunţe pe toţi junimiştii că Eminescu a înnebunit. Mai mult decât atât, îi şi pregăteşete o cameră la Mărcuţa.

„Partea stranie a lucrurilor e că Maiorescu reacţionează ca şi cum momentul crizei trebuia să sosească şi pe care-l aştepta încă din 23 iunie, când pomeneşte voalat de planul pus la cale cu acelaşi inginer Simţion. El nu pune nici o clipã la îndoialã «diagnosticul» Catincăi Slavici, ba îl fixează în jurnal pentru posteritate şi pe baza lui hotărăşte destinul poetului”, este de părere Theodor Codreanu în lucrarea sa  „Eminescu - drama sacrificării“.
 
Mai apoi, după ce Eminescu a părăsit casa, intră pe mâna lui Ventura, spun aceeaşi specialişti, trimis intenţionat, cred aceştia, pentru a-l întărâta pe Eminescu şi pentru a-l compromite. Într-adevăr Ventura îl duce la palat şi-l încurajează pe Eminescu să-l împuşte pe rege. Mai mult decât atât, înainte ca Eminescu să  facă ceva, alertase deja pe toţi junimiştii că poetul înebunise. În cele din urmă îl duce la baie acolo unde a şi fost arestat.  ”Toate acestea sunt relatate în procesul-verbal încheiat de comisar la ora 19.00. Ajunşi împreună la baie, îşi face apariţia şi Constantin Simţion, pe care comisarul îl consemnează în mod deosebit. De ce? Oare nu fiindcă era pionul central al lui Maiorescu şi fiindcă el, de fapt, coordona planul? Cele «opt ore» de baie atestă interesul pentru mistificare şi pentru furnizare a unor dovezi de «nebunie» (...). Admiţând lunga prezenţă a poetului la baie, se elimină poveştile lui Ventura. Totuşi, Ventura şi-a avut rolul său în acea zi, încurcând planul lui Maiorescu. Acesta îl va numi, în jurnal, «indiscretul ticălos», dar îl va include în evoluţia ulterioară a destinului eminescian.”, scria Theodor Codrescu. 
 
Otrăvit cu mercur
 
Odată ajuns la sanatoriu, destinul lui Eminescu s-a năruit. Chiar dacă a fost ulterior eliberat, a dus o viaţă de mizerie, boală şi alienare. Un chin teribil încheiat în 1889. Adepţii teoriei uciderii lente a lui Eminescu susţin că Eminescu a fost diagnosticat greşit intenţionat şi otrăvit cu mercur. Pe scurt, Eminescu a fost diagnosticat cu sifilis şi tratat conform remediilor vremii cu mercur. Intoxicaţia i-a slăbit organismul, i-a complicat afecţiunile psihice într-o combinaţie fatidică cu sărăcia şi marginalizare, pentru ca în final să-l ucidă. Inclusiv neuropatologul  Vuia spune că Eminescu a fost diagnosticat greşit. Reputatul om de ştiinţă nu avansează o teorie a asasinării ci a unui malpraxis. Confirmă însă faptul că moartea poetului s-a tras de la intoxicaţia cu mercur. Concluziile mele ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste o sută de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare: Eminescu nu a suferit de lues (sifilis) şi nu a avut o demenţă paralitică(..)Pentru prima oară, un oarecare dr. Julian Bogdan, în 1886, ascunzându-şi neştiinţa după o diplomă de Paris, pune diagnosticul la Eminescu de alienaţie mentală produsă probabil de gome sifilitice pe creier şi exacerbate de alcool.
 
A fost pomenit şi un delirium tremens, şi el nefondat, fiindcă spargerea felinarelor pe stradă nu înseamnă că ai halucinaţii de animale mici, apărute mai ales la culcare, simptom tipic pentru un delirium tremens. Îmi  pare rău că o scriu, dar doctorul de la Iaşi scotea diagnosticele (pur şi simplu din burtă), deci din auzite, şi nu din observaţia bolnavului”, preciza Vuia. ”Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu”. De aceeaşi părere este şi un alt specialist, profesorul doctor Irinel Popescu.  „La simptomele psihozei maniaco-depresive s-au adăugat cele provocate de administrarea intempestivă a clorurii de mercur de către Dr. Fr. Iszak, deşi, în acea perioadă, substanţa fusese scoasă de mult timp din Europa, din cauza efectelor ei toxice. Între lunile februarie-iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea”, spune profesorul Irinel Popescu, în lucrarea lui Nicolae Constantinescu „Bolile lui Eminescu, adevăr şi mistificare“.
 
Motivele asasinării lui Eminescu
 
De ce să fi fost asasinat Eminescu? Şi mai ales de ce cu atâta înverşunare şi risipă de timp şi energie. Este o întrebare firească atunci când se vorbeşte de o teorie a conspiraţiei şi a asasinatului. O parte a specialiştilor spun că totul i se trage atât de la activitatea jurnalistică, considerată prea combativă şi acidă, cât şi de la proiectele sale patriotice care implicau ruperea unor teritorii din Imperiul Habsburgic.

Totodată, Eminescu în preajma începutului celui de-al optulea deceniu al secolului al XIX-lea începuse să capete o notorietate sporită. Eminescu critica virulent Guvernul. Era un ziarist talentat care şi-a început cariera la „Curierul de Iaşi” în 1776 şi a ajuns pe culmile carierei jurnalistice la „Timpul”, oficiosul Partidului Conservator de la Bucureşti. Ajunge la acest ziar în 1877, dar apoi devine redactor şef al ziarului şi conduce secţia de politică. Ca ziarist, Eminescu a fost imparţial şi agresiv cu toţi cei care, din punctul său de vedere, practicau o politică anti-naţională. Duşmanii săi de moarte au fost liberalii, adică majoritatea Guvernului din acea perioadă. Articolele sale era tranşante. Eminescu instiga la revoltă şi chiar la înlăturarea regelui Carol I, pe care-l considera ”prea mic” pentru idealul naţional. Totodată Eminescu activa în Societatea ”Carpaţii”, privită de ruşi şi austrieci ca o grupare subversivă care milita pentru unirea Basarabiei şi Transilvaniei cu România. Mai mult decât atât, acesta pune la punct un proiect prin care dorea să înarmeze tineri de pe ambele părţi ale Carpaţilor şi să provoace o insurecţie în Transilvania.
 
Toate acestea, spun unii specialişti, au declanşat o adevărată prigoană împotriva Societăţii ”Carpaţii” dar şi a lui Eminescu. Acesta ar fi fost urmărit de spioni străini, iar drept dovadă stau o serie de rapoarte. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lachman să-l spioneze pe Eminescu. ”Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile lor natale pentru a orienta opinia publică în direcţia «Daciei Mari»”, se arată în raportul baronului von Mayr. Totodată se spune că Eminescu a fost şi ameninţat cu moartea, şi de aceea umbla mereu cu un revolver la el. Nu în ultimul rând, Eminescu ar fi încurcat iţele diplomatice dintre România şi Austro-Ungaria cu o serie de articole.

Materiale jurnalistice l-au făcut pe P.P. Carp, susţinător al alianţei cu zona germană, să-I scrie lui Titu Maiorescu. „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Obosit, chinuit de insomnii dar şi de tulburări psihice, Eminescu ar fi fost victimă sigură în aceea zi de iunie. „Pentru a nu-l martiriza, varianta convenabilă ar fi fost sanatoriul. Internarea din 28 iunie 1883 a fost, în realitate, o arestare mascată, mai odioasă decât una la lumina zilei. D. Vatamaniuc, cel mai avizat cunoscător al publicisticii eminesciene şi documentarist de primă mână, afirmă că Eminescu a fost, din nefasta zi, deţinut politic”, scria Theodor Codreanu în „Eminescu-drama sacrificării“. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: