De ce au fost măcelăriţi evreii secole la rând în Europa

De ce au fost măcelăriţi evreii secole la rând în Europa

Uciderea evreilor în 1389, în ziua de Paşte FOTO praguecityline.com

Antisemitismul este o atitudine veche în Europa. În Evul Mediu a fost îndreptată în special împotriva evreilor. Încurajat de Biserică şi bazat pe multe mituri, antisemitismul european a dus la violenţe fără precedent, comunităţi întregi de evrei fiind mascrate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evreii au fost o prezenţă constantă în Europa încă din primul secol de dinainte de Hristos, înmulţindu-se prin migraţii şi deportări după războaiele dintre romani şi evrei. În Evul Mediu în special evreii trăiau în comunităţi distincte în număr mare şi în general prosperau din activităţile lăsate libere lor, precum comerţul, finanţele şi medicina. 
 
De altfel erau apreciaţi pentru priceperea lor în aceste domenii. Cu toate acestea, miturile, obscurantismul şi fanatismul religios au dus în repetate rânduri la masacrarea populaţiilor evreieşti din vestul Europei în special, deşi inclusiv în Rusia Ţaristă au avut loc măceluri îndreptate împotriva evreilor. În general se crede că pogromul şi uciderea evreilor au fost caracteristice secolului XX, cu precădere în Germania Nazistă. 
 
De altfel noţiunea de pogrom este asociată cu Hitler, lagăre de concetrare sau regimurile de extrem-naţionalism din Europa mijlocului de secol XX. Aşa cum arată o serie de fapte petrecute în Evul Mediu, pogromul era practicat pe scară largă de sute de ani, mai ales în Europa Vestică. De-a lungul secolelor comunităţi întregi de evrei au fost măcelărite cu sălbăticie, inclusiv pentru jaf. Este o istorie crudă şi puţin cunoscută a Europei, o istorie în care sute de oameni îşi pierdeau viaţa doar fiindcă nu erau creştini sau pe baza unor mituri şi superstiţii, a unei uri inexplicabile faţă de o etnie.
 
Evreii bancherii şi comercianţii Europei
 
Primii evrei care au poposit pe continentul european sunt evreii din Alexandria, care au ajuns în special în zona Greciei încă din secolul al III lea îHR. Ocupaţia lor principală fiind negoţul şi finanţele, s-au extins în tot bazinul Mării Mediterane, în aşa măsură încât în anul 27 îHR, în timpul primului împărat roman Octavian Augustus, numai în Roma erau peste 7.000 de evrei. Inclusiv istoricul eveu Joshephus confirma faptul că în Europa romană erau numeroase comunităţi evreieşti, în special din triburile lui Iuda şi Beniamin. În Evul Mediu, în Europa era o diasporă evreiască înfloritoare stabilită cu precădere în statele puternice ale vremii, precum Anglia, Sfântul Imperiu Roman de neam Germanic, Franţa sau Spania. Se preconizează că în jurul anului 1000 erau deja peste 1,5 milioane de evrei în Europa. Cea mai mare concentrare se pare că iniţial a fost în zona germană. 
 
„Evreii au ajuns probabil în Germania în timpul perioadei romane. Însemnări din jurul anului 1000 confirmau comunităţi evreieşti în oraşele mari precum Worms, Speyer, Cologne şi Mainz. Până în secolul 14, erau confirmate aproape 300 de localităţi cu comunităţi evreieşti”, se arată în lucrarea ”Persecution Perpetuated: The Medieval Origins of Anti-Semitic Violence in Nazi Germany”, scrisă de Nico Voigtländer şi Hans-Joachim Voth. Totodată erau semnalate mari comunităţi evreieşti în Anglia medievală, mai ales în oraşul York, dar şi în Franţa, cu precădere la Paris şi Metz. Mulţi evrei s-au localizat şi în Elveţia actuală, în special la Berna. Comunităţile evreieşti nu erau supuse legile feudale europene. Însă erau priviţi ca un element străin. 
 
Nu aveau cetăţenie, nu puteau dispune de proprietăţi funciare şi nu puteau deţine ranguri nobiliare şi funcţii în stat. Cu toate acestea, comunităţiile evreieşti au devenit deosebit de prospere, iar mulţi membri ai acestor comunităţi s-au îmbogăţit. Şi asta fiindcă evreii s-au adaptat. Mai precis au începu să domine comerţul în Europa. La un moment dat, ”evreu” era sinonim cu ”negustor”. Nobilimea în special considera dezonorantă această activitate şi o lăsa în seama evreilor. Totodată aceştia s-au ocupat inclusiv de matematică şi medicină, obţinând performanţe deosebite în acest domeniu. După ridicarea negustorimii din Germania, Franţa şi Anglia, evreii s-au readaptat devenind primii bancheri şi cămătari, reuşind pe baza averilor strânse anterior să-i împrumute pe ceilalţi. 
 
Era tot o nişă, mai ales că Biserica interzicea creştinilor cămătăria şi activităţile bancare. Chiar şi după ridicarea acestei interdicţii, evreii aveau secole de experienţă, ceea ce i-a făcut să nu aibă foarte mare concurenţă. Totodată comunităţile evreieşti au avut perioade în care au fost protejate de suverani sau de marii feudali, tocmai pentru beneficiile financiare sau medicale pe care le obţineau de la aceştia.
 
Măceluri antisemite organizate de ”apărătorii crucii”
 
Aceste comunităţi înfloritoare evreieşti au fost însă supuse încă din prejma anului 1000 la pogromuri desfăşurate cu o cruzime uluitoare. Comunităţi întregi au fost măcelărite de creştini, iar mii de evrei - arşi sau spânzuraţi. Era vremea anti-semitismului european. Primul incident serios consemnat a avut loc cu ocazia primei cruciade, iar ucigaşii au fost, culmea, cei care s-au declarat ”războinicii lui Hristos„. Convocată în 1096, de papa Urban al II la, pentru eliberarea locurilor Sfinte, adică Ierusalimul, de sub ocupaţia musulmană, de fapt un bun prilej de căpătuire pentru feudalii şi sărăcimea Europei, prima cruciadă a avut un real succes. Armate întregi au plecat în special din Franţa, au traversat Europa către coastele Orientului Apropiat pentru a-i înfrunta pe musulmani. În drumul lor ”credincioşii„ au găsit însă de cuvinţă să jefuiască şi să omoare. 
 
Ura lor s-a abătut în primul rând asupra evreilor de pe teritoriul Germaniei. Un incident cu totul revoltător şi deosebit de brutal a avut loc la Worms şi mai apoi în toată zona Rinului. De altfel toţi ”cavalerii lui Hristos„ s-au răfuit cu evreii din zona Rinului pe durata a trei cruciade. ”Cruciadele din 1096, 1146 şi 1309 au fost martorele uciderii în masă a evreilor în oraşele de-a lungul râului Rin. Pe lângă acestea, pogromurile Rintfleisch în Bavaria şi Franconia la finalul secolului al XIII lea au adus distrugerea a peste 140 de comunităţi evreieşti”, precizează Nico Voigtländer şi Hans-Joachim Voth. Primul masacru în masă al evreilor a avut loc însă aşa cum am amintit în oraşul Worms în 1096. Acesta a deschis o serie cumplită de pogromuri ale cruciaţilor în Germania şi Franţa. Totul s-a petrecut în luna mai a anului 1096. O armată de 25.000-30.000 de oameni a plecat din Franţa prin Germania către Asia Mică. 
 
Ajunşi pe valea Rinului, oamenii din armata contelui Emicho de Leiningen, instigaţi cu fanatism religios împotriva ”păgânilor„, soldaţii dornici de jaf şi sânge s-au aruncat asupra comunităţilor de evrei Ashkenazi, acuzaţi că sunt din neamul celor care l-au ucis pe Hristos. În armată a fost lansat zvonul că evreii din Worms au otrăvit fântânile. A urmat un măcel cumplit. Sute de soldaţi s-au năpustit pe străzile Worms-ului căutând evrei. Majoritatea au fost prinşi în case, omorâţi fără deosebire de vârstă sau sex. Erau dezbrăcaţi şi aruncaţi în stradă, tăiaţi sau spânzuraţi. Bineinţeles soldaţii creştini au jefuit casele evreilor, luând toate bogăţiile găsite. 
 
Episcopul oraşului a făcut un gest creştinesc şi i-a adăpostit pe câţiva supravieţuitori în palatul episcopal. Nici măcar autoritatea înaltei feţe bisericeşti nu a temperat furia şi dorinţa de jaf a cruciaţilor. Aceştia au spart porţile palatului şi i-au omorât pe toţi evreii găsiţi înăuntru. Peste 800 de evrei au fost omorâţi doar la Worms. Măcelurile au continuat la Speyer, Mainz şi pe toată valea Rinului. Se presupune că peste 5000 de evrei au fost măcelăriţi până când armatele cruciate au părăsit teritoriul german. A fost unul dintre primele exemple importante de anti-semitism şi xenofobie medievală europeană.
 
Evrei arşi de vii de Sfântul Valentin şi jafuri cumplite
 
Episoade de acest gen au fost întâlnite pe toată perioada Evului Mediu. Unele cu o violenţă sporită. Unul dintre cele mai brutale pogromuri medievale a avut loc, culmea, cu ocazia celebrării iubirii şi a unui sfânt creştin. Practic morala creştină a fost uitată în faţa urii şi a dorinţei de sânge. Mai precis este vorba despre incidentul din 14 februarie 1349, atunci când în jur de 2.000 de evrei au fost arşi de vii la Strasbourg. Era în perioada Marii Ciume, atunci când Europa a fost aproape distrusă de acest flagel. Comunităţi întregi dispăreau răpuse de boală. În rândul populaţiei devastate de ciumă, dominată de misticism, trebuia să existe un ţap ispăşitor. 
 
Evreii au fost găsiţi vinovaţi de acest blestem care căzuse asupra Europei. Mai precis exista supersiţia că evreii, ca oameni care nu împărtăşeau credinţa creştină, ar fi otrăvit fântânile, puşi să extermine seminţiile. Tocmai de aceea furia gloatelor s-a îndreptat contra lor în mod cumplit. În toată Europa evreii au fost măcelăriţi şi arşi de vii. Cel mai grav incident a fost însă cel de la Strasbourg. Deşi nobilii şi clerul, având în vedere interesele lor economice, au încercat să-i apere pe evrei de furia mulţimilor, arătând că nu au nicio vină pentru ororile ciumei. În cele din urmă au cedat în faţa superstiţiilor şi i-a lăsat pe oameni să dea frâu liber furiei şi anti-semitismului.

”Sâmbătă, în ziua Sfântului Valentin, ei i-au ars pe evrei pe o platformă de lemn în cimitir. Erau aproape 2.000 de oameni. Cei care doreau să se boteze erau cruţaţi. Mulţi copiii mici erau scoşi din flăcări şi botezaţi împotriva voinţei părinţilor. Şi tot ce se datora evreilor era anulat, iar evreii trebuiau să predea toate poliţile sau însemnările cu privire la datorii”, scria Jacob Marcus, în „The Jew in the Medieval World: A Sourcebook, 315-1791”. Un măcel cumplit împotriva populaţiei evreieşti a avut loc şi în oraşul York, cu două secole mai devreme. Mai precis în 1190, în Anglia condusă de regele Richard Inimă de Leu, un cruciat prin vocaţie, plecat mai mult în campanii militare, evreii din York au fost masacraţi de mulţimea dezlănţuită. Era o perioadă a cruciadelor în care anti-semitismul şi fervoarea religioasă au atins cote greu de imaginat. 
 
Evreii erau priviţi ca ucigaşii lui Hristos şi viaţa lor era ameninţată în permanenţă. Totodată averile strânse de bogaţii evrei din York ispiteau mulţimile din ce în ce mai nevoiaşe. Totul a pornit de la banchetul de încoronare al regelui Richard din anul 1189. Acesta se pregătea să plece în cruciadă, iar la acest banchet, pentru a-şi arăta repulsia faţă de necredincioşi, a refuzat participarea celui mai bogat evreu din York, numit Benedict. A urma o dezlănţuire furioasă la adresa evreilor chiar la Westminster, iar Benedict a fost ucis. În decurs de un an, câţiva reprezentanţi ai nobilimii din zona York au instigat mulţimea la măcel contra evreilor. Majoritatea aveau un motiv bine întemeiat. Aveau datorii mari la creditorii evrei şi uciderea lor ar fi însemnat stingerea datoriilor. 
 
O serie de măceluri au început în Norwich, Lincoln şi Stamford. Mulţimea furioasă condusă de cavaleri şi chiar călugări s-a năpustit asupra evreilor din York. Au fost omorâţi peste 150 dintre aceştia, iar restul s-au refugiat în fortificaţia numită turnul Clifford. Turnul a fost asediat de cavaleri şi de mulţimea furioasă. Pentru a nu cădea în mâinile lor, evreii şi-au ucis soţiile şi copiii, apoi s-au sinucis incendiind turnul. Un adevărat pogrom a avut loc şi în Spania la jumătatea secolului al XIV lea. Comunitatea evreiască era foarte bogată şi ajunsese să-l susţină pe regele Pedro în conflictul cu rivalul său, Henry de Trastamara. Cum acesta a triumfat, a urmat măcelul îndreptat împotriva evreilor. Numai în cartierele evreieşti din Toledo au fost omorâţi peste 12.000 de evrei în 1355. Au urmat măceluri în toată Castilia. Totul a culminat cu uciderea a peste 4000 de evrei în Sevilla, măcelăriţi de populaţia dezlănţuită. Restul au supravieţuit doar convertindu-se la creştinism. Astfel de măceluri de mică amploare sau alungarea evreilor din regate a continuat în tot Evul Mediu, cu mici perioade de acceptare şi protecţie din partea regilor.
 
Evreii acuzaţi de uciderea lui Hristos, de otrăvirea fântânilor şi de uciderea copiilor
 
Motivele care au stat în spatele acestor măceluri sunt multiple. Pe de o parte erau motivele economice şi financiare ale nobilimii sau ale populaţiei din clasa de mijloc, iar de cealaltă parte obscurantismul şi fanatismul claselor de jos, puternic îndoctrinate religios şi folosite ca masă de manveră. În primul rând scopul principal era jaful şi anularea datoriilor pe care în special nobilimii le aveau la evrei. De exemplu în 1096, la Worms, jaful a fost scopul principal, prosperele comunităţi evreieşti fiind o oportunitate bună de căpătuială. Totodată acelaşi motiv a stat şi în spatele arderii evreilor din Stasbourg. Mai precis anularea datoriilor şi confiscarea averilor. ”Consiliul ( n.r. din Strasbourg) a luat banii de la evrei şi i-a împărţit între oameni. Banii au fost cei care i-au omorât pe evrei. Dacă ar fi fost săraci, iar lorzii feudali nu le-ar fi fost datorii, evreii nu ar fi ars”, preciza Jacob Marcus în aceeaşi lucrare. 
 
Aceleaşi motive evidente au stat şi în spatele măcelurilor de la York, nobilii şi populaţia dorind să scape de datoriile faţă de evrei şi totodată să pună mâna pe averea lor. Pentru a-şi atinge aceste scopuri, soldaţii de rând sau gloata era folosită ca masă de manevră. Erau aruncate zvonuri, inclusiv de către oamenii Bisericii, pentru a-i întărâta împotriva evreilor. Obscurantismul şi uneori fanatismul populaţiei făceau aceste zvonuri să devină credibile. De exemplu era popularizată ideea că evreii erau vinovaţi de uciderea lui Hristos, tot evreii otrăveau fântânile şi mai grav beau sângele copiilor de creştin pentru a-şi întreţine vitalitatea. De cele mai multe ori, oamenii Evului Mediu credeau aceste poveşti şi se dezlănţuiau asupra evreilor. Evreii au fost găsiţi inclusiv ţapi ispăşitori pentru declanşarea ciumei în Europa Medievală. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: