De beat ce era, un şef de post din judeţul Botoşani a făcut praf maşina Poliţiei
0Deşi băuse bine, şeful de post din comuna Dersca, s-a urcat la volanul maşinii Poliţiei pe care a izbit-o într-un cap de pod de pe raza comunei.
Se întâmplă şi la case mai mari. Deşi el ar fi trebuit să fie cel care puna fiola conducătorilor auto, de această dată lucrurile s-au schimbat. El a fost cel testat de colegii săi. După ce a consumat mai multe pahare de alcool, Mihai Ştefan Corneanu, şef de post în comuna Dersca, a urcat la volanul maşinii Poliţiei pe care a oprit-o într-un cap de pod. La faţa locului au ajuns şi colegii săi, care l-au testat, etilotestul indicând o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A doua zi după eveniment, el a demisionat din funţia de şef de post. Pentru fapta sa agentul este cercetat penal, iar superiorii săi din Poliţie au dispus declanşarea cercetării prealabile în cazul lui Mihai Ştefan Corneanu.