De ce a ales România prietenia Germaniei naziste. Motivele explicate de specialişti şi contemporani

De ce a ales România prietenia Germaniei naziste. Motivele explicate de specialişti şi contemporani

Adolf Hitler FOTO shutterstock

Deşi a fost aliatul tradiţional al Franţei încă din secolul al XIX lea, România a ales în pragul celui de-al doilea război mondial prietenia Germaniei Naziste. Mai mult decât atât armata română a luptat alături de trupele lui Hitler până aproape de sfârşitul războiului. Istoricii dar şi contemporanii acelor evenimente spun că au existat motive întemeiate pentru această alegere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încă din secolul al XIX lea, Principatele române au cunoscut o apropiere de Franţa, fiind împrumutate atât modele politice cât şi modele culturale. În Primul Război Mondial, Regatul României a mers la luptă alături de puterile Antantei, inclusiv Franţa şi Anglia. Aceleaşi relaţii diplomatice şi militare au fost menţinute pe aproape toată perioada interbelică. În pragul celui de-al doilea război mondial, orientarea României se schimbă radical şi ajunge aliată fidelă a Germaniei, duşmanul de moarte al francezilor.

 
 Ba chiar participă la război alături de Germania Nazistă, pe frontul de est, rămânând în tabăra axei până pe 23 august 1944, adică până aproape de finalul războiului. Şi asta în condiţiile în care, Hitler a fost unul dintre chirurgii României Mari lăsând regatul nord-dunărean fără trei provincii, dobândite în mare parte după Primul Război Mondial. Specialiştii dar şi contemporanii spun că România a devenit aliatul Germaniei, dintr-o necesitate disperată de a supravieţui dar şi de teama de vecinul de la răsărit.
 

România ciopârţită şi umilită

 
Schimbările politice din Europa anilor 30, ai secolului XX, în special ascensiunea nazismului în Germania dar şi consolidarea puterii lui Stalin în URSS au  transformat Polonia şi România în victime sigure. În anul 1939 Hitler desăvârşire militarizarea Germaniei şi s-a aruncat asupra Poloniei, dând startul celui de-al doilea război mondial. În decurs de un an, maşina de război germană a anexat Austria a cucerit Cehia, Olanda, Belgia şi în cele din urmă Franţa. Anglia , ultima super-putere rămasă în picioare după raidul devastator al armatelor lui Hitler, făcea faţă cu greu atacurilor aeriene germane. Mai mult decât atât, Hitler dăduse mâna încă din vara lui 1939 cu Stalin, dictatorul de la est, liderul URSS, prin renumitul pact Ribbentrop-Molotov. Practic, este un tratat de neagresiune care împărţea Europa în sfere de influenţă şi nu în ultimul rând care permitea armatelor germane să facă ravagii în Europa de Vest fără complicaţii la graniţa estică. Pactul Ribbentrop-Molotov a reprezentat un semnal uriaş de alarmă pentru toţi cei care se aflau în raza de acţiune a celor două super-puteri totalitare ale Europei. România era printre cele mai afectate, fiind vecină directă cu URSS dar şi cu Ungaria lui Miklos Horthy, omul lui Hitler. În vara lui 1940, temerile românilor se adevereau. Până în septembrie 1940, România Mare înceta să existe. 
 
Prin Dictatul de la Viena, România era ciopârţită de ruşi şi unguri, cu acordul lui Hitler, care dorea linişte la est dar şi să-şi mulţumească aliaţii. Culmea, România a fost ciopârţită fără ca măcar regele Carol al II lea sau Guvernul României să schiţeze un gest. Au fost contemporani care spuneau că mai bine România ar fi dispărut cu onoare de pe hartă decât să-şi continue umil existenţa. De altfel sunt specialişti care spun că dacă România ar fi refuzat amputarea acestor teritorii, Hitler nu ar fi lăsat-o dezintegrată de URSS, tocmai fiindcă avea interese economice şi militar-strategice în zona carpato-danubiano-pontică.  ”La începutul lui septembrie 1940, România Mare încetase, aşadar, să existe. Clasa politică, intrată în panică, nu a înţeles că interesul Germaniei pentru petrolul românesc este o carte de joc importantă. Reichul nu era interesat în dezmembrarea României şi a temperat „ardoarea" revizionistă a Ungariei şi Bulgariei (la Viena, el a impus Ungariei o soluţie, repetăm, sub minimum revendicărilor Budapestei). 
 
Dacă România ar fi rezistat cu armele Uniunii Sovietice, Germania nu ar fi permis partenerului de la Moscova să treacă Prutul (s-a văzut că sudul Bucovinei ne-a fost salvat de Hitler!).Abandonarea, fără luptă, a teritoriului naţional a putut fi o soluţie pragmatică, dar ea a rămas dezonorantă.”, scria istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român”. Intelectualii şi patrioţii români se simţeau umiliţi în faţa întregii Europe, de retragerea cu capul plecat al armatei române, fără luptă. Scriitorul ardelean Ion Negoiţescu îşi amintea despre retragerea armatei române din Transilvania ocupată. „România Mare se dusese de râpă. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situaţia n-ar fi fost atât de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţe fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, vreme de generaţii", scria Negoiţescu.
 

Speriaţi de vecinii de la est

 
Ameninţarea Rusiei sovietice devenise o adevărată fobie pentru clasa politică şi intelectualii români. Era în mare parte justificată. Într-adevăr ruşii aveau planuri cu România şi o doreau inclusă în sistemul sovietic. Practic, încă din 1939, sovieticii pregăteau României o soartă asemănătoare statelor baltice. Mai precis impunerea unui tratat de ajutor reciproc prin care era legalizată staţionarea Armatei Roşii pe teritoriul ei. ”Interesele popoarelor României (sic!), dezvoltarea lor liberă şi paşnică, viitorul lor mai bun sunt imposibile fără încheierea imediatăa unui tratat de ajutor reciproc cu URSS, după tipul tratatelor
intervenite între Uniunea Sovietică şi ţările baltice"., precizau oficialii sovietici. 
 
Planul de anexare al României era în etape. Prima dată încorporarea teritoriilor cerute prin pactul Ribbentrop-Molotov şi mai apoi controlul asupra a ceea ce mai rămăsese din România. Războiul fulger declanşat de Germania, urgenta şi planurile sovietice asupra României. Inclusiv Antonescu se temea de dorinţele expansioniste ale URSS. De altfel s-a dovedit că temerile erau reale când, după cel de-al doilea război mondial România a intrat în sfera de influenţă sovietică.
 

”Josnicia lor este revoltătoare”

 
Umiliţi şi lăsaţi fără teritorii, speriaţi de apetitul expansionist al URSS, oficialii români au căutat disperaţi prietenia celui mai puternic. Despre ajutor din partea Franţei şi a Angliei nici nu se mai punea problema. Francezii erau deja cuceriţi iar englezii abia îşi rezolvau propriile probleme. Carol al II lea s-a agăţat cu disperare de Hitler. Atitudinea românilor, mai ales după Dictatul de la Viena, a continuat să fie considerată josnică, mai ales la nivel internaţional. Practic Carol al II lea, a iniţiat apropierea de Germania Nazistă. Mai precis, în iulie 1940 regele Carol al II lea îşi arăta prietenia faţă de Germania Nazistă prin instalarea Guvernului Ion Gigurtu, un industriaş pro-german. Mai mult decât atât, Carol a solicitat lui Hitler şi o misiune germană în România. 
 
Atitudinea României de a ceda teritoriile fără luptă şi mai apoi de a căuta cu insistenţă prietenia Germaniei a fost privită cu dezgust de contele Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini „Îi primesc pe români. Josnicia lor este revoltătoare. Nu deschid gura decât pentru a arunca asupra noastră o cascadă de complimente libidinoase. Merg până la a vorbi cu dispreţ de «Dictatul de la Versailles»!”, scria acesta în memoriile sale, ministrul de Externe Ciano. Carol al II lea nu va ajunge să continue această apropiere fiindcă va fi obligat să abdice, în favoarea generalului Ion Antonescu. Fiul lui Carol al II lea, devine regele Mihai I, dar liderul de facto al României rămânea Antonescu, devenit între timp mareşal. 
 

”Nu aveam nicio altă ieşire”

 
Ion Antonescu va fi cel care va concretiza alianţa cu Germania Nazistă. Aşa cum mărturisea fostul şef al Statului Român alianţa cu Germania Nazistă a fost o necesitate în condiţiile date. ” Dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare(...) Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, preciza Antonescu în ultima scrisoare înainte de execuţia din vara lui 44. Totodată spun specialiştii Antonescu şi-a dorit alianţa cu Germania Nazistă pentru recuperarea teritoriilor pierdute în vara lui 1940. Totodată avea speranţa, cum v-a mărturisi tot înainte de execuţie, că Hitler, drept recompensă, în eventualitatea câştigării războiului va oferi României, înapoi, şi Transilvania de nord-vest. 
 
„Războiul cu ruşii" — iată ce a aşteptat şi voit Antonescu să se întâmple cât mai curând. Nu era singurul. Mihail Sturdza mărturiseşte, în memoriile sale, că atâta timp cât a fost ministru de Externe (septembrie-noiembrie/decembriel940) a urmărit să provoace un conflict militar între Germania şi URSS. Generalul considera nefirească strânsa cooperare dintre nazism şi bolşevism şi era convins că ea va sfârşi în conflict. Era cu atât mai nerăbdător să vadă armele vorbind cu cât, în ciuda garanţiei germano-italiene din 30 august, sovieticii se înstăpâniseră prin forţă pe câteva insule din braţul Chilia al Dunării.”, preciza istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român”. Nemţii la rândul lor erau interesaţi de România, din punct de vedere al rezervelor de petrol pentru motorizatele şi tancurile germane. Nu în ultimul rând România avea o poziţia bună în vedere campaniei către est, gândită de Hitler încă din momentul în care făcea alianţe cu Stalin. Încă din septembrie 1940, la scurt timp de la preluarea puterii, Antonescu preia corespondenţa cu Hitler şi primeşte garanţia integrităţii statului român. Pe teritoriul României sunt trimise unităţi militare germane. Aderarea oficială a României la Axă va avea lor pe 22-23 noiembrie după vizita lui Antonescu la Berlin.
 
 Mareşalul s-a întâlnit cu Hitler şi i-a dat asigurări că va participa ca aliat la luptele duse de Germania şi va susţine cu resurse umane şi economice efortul de război german dar speră să primească înapoi teritoriile luate în vara lui 1940, pentru reîntregirea României Mari. ”Românii reprezintă naţiunea cea mai veche din această zonă, constituită încă înainte de Hristos, şi îţi are originea în simbioza daco-romană. Din punct de vedere istoric – citim în sinteza întocmită de Schmidt – este un caz unic de limbă şi administraţie înfiinţate ca urmare a administraţiei romane de 200 de ani şi rămâne mai mult sau mai puţin schimbată până în ziua de azi.”, relata Schmidt în stenogramele sale această întâlnire.Totodată cei doi au pus la punct detaliile viitoarei colaborări. Se spune de altfel că Antonescu a făcut o părere foarte bună liderului german. De altfel cei doi vor continua să se întâlnească pe toată perioada războiului şi vor coresponda. Imediat Germania Nazistă trimite în România corpuri expediţionare. Totodată la începutul lui 1941, a început instrucţia primelor divizii româneşti după model german. Ruptura de Germania Nazistă a fost făcut brusc, pe 23 august 1944. Practic atunci când nemţii pierdeau războiul, românii au întors armele şi sub presiunea sovietică. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările