Dan Bacinschi, părintele în rezervă al grupului Divertis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe vremea studenţiei, împreună cu Toni Grecu, botoşăneanul a pus bazele actualului grup de umor. În anii ’80 se numeau Grupul de Umor Fantezist şi cuceriseră până şi Securitatea.

Inginerul Dan Bacinshi a fost expert în umor de când se ştie. Şi-a descoperit talentul la cinci ani, în timp ce interpreta o fabulă la serbarea de la grădiniţă. A interpretat-ocu atâta pasiune încât toată sala a râs în hohote. Atunci a înţeles că este făcut pentru a-i distra pe oameni.
„Eram un foarte bun povestitor.  La şcoală mă scotea învăţătorul în faţa clasei să le povestesc colegilor filme. De mic am făcut o pasiune pentru filmele cu Chaplin.  Toată lumea se mira cum puteam povesti filme mute“,  îşi aminteşte el.  A urmat apoi Facultatea de Automatizări şi Calculatoare şi în primul an a învăţat mult să ajungă, după cum se dorea, „un model de bază pentru construirea socialismului biruitor“.

Începuturile carierei

În anul doi de facultate, s-a trezit la realitate şi a gustat din plin de viaţa de student. A uitat de socialism şi paralel cu şcoala a început să facă ce-i plăcea mai mult: umor.
„Participasem ca spectator la Cenaclul Moldavia. Era multă muzică şi se ridicau ode partidului. Mai erau şi glume, dar puţine şi fără politică. Am hotărât brusc să plec cu ei în turneu, când le-am  văzut într-o zi autocarul. Ne ştiam. Primul spectacol a fost chiar la Botoşani, în Aula Liceului «Laurian». A fost începutul carierei mele de umorist“, povesteşte Dan Bacinschi.

Apreciat de Amza Pelea

Programele Cenaclului Moldavia nu erau chiar pe gustul său, însă cu toate acestea a reuşit să obţină medalia de aur într-un concurs naţional de umor pentru studenţi.
„Finala era la Timişoara şi din juriu făcea parte şi Amza Pelea. Înaintea mea a spus Patric Petru Marin, fost realizator la TVR, poezia «Cancerul Lumii». Eu am ales să spun «Lada» de Marin Sorescu, dar am dat impresia că nu o ştiu bine şi mă încurc. Acest lucru l-a încântat pe Amza Pelea, care a râs continuu. A fost singurul din juriu care a înţeles despre ce -i vorba de la început“, măruriseşte inginerul. 
După concurs, s-a pregătit timp de un an pentru a crea un repertoriu şi pentru a găsi colaboratori pentru un grup umoristic studenţesc.

Spectacole cu sălile pline

În 1980, a luat fiinţă Grupul Umoristic Fantezist, din care mai făceau parte Toni Grecu, Silviu Petcu, Cristian Greţcu, Mircea Ungureanu şi alţi studenţi talentaţi la acea vreme. Grupul a funcţionat timp de doi ani, până când Dan Bacinschi a terminat facultatea şi a primit repartiţie la Botoşani.
„Reţeta secretă era compusă din trei caracteristici. Calul de bătaie şi prostia, niciodată glume despre sex şi cât mai multe săgeţi politice. Fără săgeţi politice nu mergeau spectacolele. Mai mult de jumătate erau improvizaţii. Glumele erau spontane şi ne ghidam după aplauze. Nelipsiţi de la spectacole erau responsabilii politici din lumea unversitară, Doru Tompea, Daniel Condurache, Alexandru Lăzescu, Vasile Cepoi sau Ernest Knoll“, spune Dan Bacinschi.

Nu i-a uitat nici acum pe cei mai fideli spectatori ai grupului: „Erau şi doi securişti care nu ne-au făcut probleme pentru că le plăceau glumele noastre. Veneau în turnee de parcă făceau parte din colectiv.  Dacă nu aveam o săgeată politică, chiar ne reproşau şi ne spuneau că vor să se râdă“, adaugă el.
După ce a plecat din Iaşi ca „să clădească socialismul“ la Botoşani, grupul s-a destrămat. Lipsa unui grup umoristic din viaţa studenţească a Iaşiului l-a făcut pe Toni Grecu să înfiinţeze imediat Divertisul, folosindu-se de oamenii instruiţi de Dan Bacinschi.

Botoşăneanul recunoaşte fără reţinere meritele lui Toni Grecu. „Divertisul a fost şi este un fenomen, iar Toni un foarte bun manager care ştie sa facă show. După plecarea, mea Toni a schimbat numele grupului  în Divertis şi i-a luat pe Doru Antonesei şi Florin Constantin, care au petrecut un an privindu-ne pe noi din sală“, povesteşte Dan Bacinschi.

L-a lansat şi pe Doru Octavian Dumitru

Botoşăneanul mai are un merit pe care puţini îl cunosc: l-a urcat pe scenă şi l-a făcut cunoscut şi pe Doru Octavian Dumitru. „Era inginer la Buhuşi şi participa la spectacolele muncitoreşti din judeţul Bacău cu grupul Hilaris. L-am descoperit pe vremea când dădeam spectacole pe stadioane la Serbările Scânteii Tineretului. Îi era frică la început să urce pe scenă, dar l-am convins că-i bun şi aşa a ajuns cunoscut în toată ţara“, spune umoristul. 
Acum se bucură când îşi aude glumele, care au ajuns un fel de folclor. „În căminul T7 am scris un proverb pentru un final de text. «Decât sărac şi bolnav, mai bine bogat şi sănătos». Într-o zi l-am auzit spus de Mircea Badea la televizor. Cu  asta am mai rămas. Sunt un rapsod popular“, a încheiat Dan Bacinschi.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite