Cum s-a îndrăgostit un deputat PSD de Vladimir Putin în plină pandemie de coronavirus. „Model de preşedinte!“
0Răzvan Rotaru, deputat PSD de Botoşani, îl laudă public pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, pentru presupusa gestionare ireproşabilă a crizei COVID-19.
Rotaru îl consideră pe Putin un exemplu de lider, punându-l în antiteză cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Într-o postare pe contul personal de Facebook, deputatul PSD s-a arătat impresionat de pozele în care preşedintele rus apare alături de medici din Moscova într-un spital amenajat pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.
„Model de Preşedinte! În plină pandemie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a mers personal în centrul medical din Moscova unde sunt trataţi pacienţii de coronavirus, a stat de vorbă cu ei, cu personalul medical de acolo şi s-a arătat interesat de condiţiile în care se află aceştia. Deşi primarul Moscovei a declarat că focarul din Capitala rusă este mult mai grav decât au arătat estimările iniţiale. Putin le-a mulţumit cadrelor medicale şi i-a asigurat de tot sprijinul său“, a scris politicianul din Botoşani pe Facebook.
Deputatul PSD a completat postarea cu o grafică care dă de înţeles că preşedintele rus este cel mai bun din lume, plus emoticoane cu aplauze. Totodată, parlamentarul botoşănean a făcut o remarcă în care l-a pus în antiteză pe Putin cu Iohannis. „Deci, se poate. Frumos ar fi fost să vedem şi în România un preşedinte responsabil şi, pentru care, soarta cetăţenilor să fie o prioritate“, a scris Rotaru.
Postarea a stârnit reacţii diverse. Deputatul PSD a fost susţinut în comentarii de oamenii apropiaţi PSD sau de internauţi filo-ruşi. Pe de altă parte, Rotaru a fost taxat de oameni cu reacţii dure. „Ai găsit cel mai mare terorist al lumii să-l faci model de preşedinte?“, a scris unul dintre comentatori, iar altul i-a transmis deputatului „să-i fie ruşine pentru propagandă“.
Scandal la aeroport
Deputatul PSD de Botoşani a mai ieşit în evidenţă public la începutul anului 2020. Rotaru şi-a parcat maşina neregulamentar în zona aeroportului Suceava, iar în momentul când un poliţist i-a transmis să elibereze locul deputatul l-ar fi ameninţat transmiţându-i „Ajung eu la Bucureşti, am eu grijă de tine“. Ulterior, Rotaru a cerut scuze public. Răzvan Rotaru are 44 de ani şi este deputat din partea PSD din anul 2016. Anterior, a fost comisar şef la Garda de Mediu Botoşani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Răsturnare de situaţie: fără pensie specială şi imunitate pentru Avocatul Poporului