Cum a reuşit un călugăr să ajungă „vedetă” la Urgenţe: „Sfinţia sa” se îmbăta atât de tare încât ajungea la spital, apoi „blagoslovea” personalul cu măscări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călugărul din imagine a ajuns la Urgenţe după ce s-a îmbătat. A făcut scandal şi a înjurat personalul medical FOTO monitorulbt.ro
Călugărul din imagine a ajuns la Urgenţe după ce s-a îmbătat. A făcut scandal şi a înjurat personalul medical FOTO monitorulbt.ro

Una dintre întâmplările scandaloase în care au fost implicate feţele bisericeşti şi care a rămas în memoria , mai ales a medicilor botoşăneni, este călugărul beat din Coşula. Mai precis este vorba de ieromonah care îşi făcuse un obicei din a ajunge la Urgenţe după un episod bahic şi de ”blagoslovi” angajaţii cu înjurături.

Un călugăr din localitatea botoşăneană Coşula a devenit un soi de legendă urbană în municipiul Botoşani şi mai ales în rândul personalului de la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean ”Mavromati”. Practic ”omul lui Dumnezeu” a rămas proverbial, nu prin credinţă sau minuni făcute, cu prin circul făcut la spital.

A ajuns beat la Urgenţe

Povestea a început anul trecut în luna ianuarie. Călugărul, cunoscut ca şi Vichentie în vârstă de 58 de ani se pare s-a cinstit cu prea mult vin la un bar din Botoşani. A ieşit afară şi a alunecat pe gheaţă. Şi-a fracturat piciorul. Mort de beat şi cu piciorul rupt, călugărul a chemat ambulanţa. 

A fost dus la spital, unde a recunoscut senin medicilor că de trei zile o ducea numai într-o beţie şi confirmându-le şugubăţ că ” am băut, dar vin nu aghiasmă”. A urmat însă o noapte de pomină pentru asistenţi şi medicii. Călugărul a început să înjure pe toată lumea ca la uşa cortului. A făcut un scandal monstru la Urgenţe, pe care şi astăzi şi-l aduc aminte medicii.

Client fidel

Se pare că Vichentie a devenit client fidel al Urgenţelor, fiind adus cu ambulanţa şi a doua oară la Spitalul Judeţean ”Mavromati”. Era la sfrâşitul lunii mai a anului trecut şi a fost adus cu ambulanţa, după ce a căzut doborât de licorile bahice pe stradă. În ambulanţă şi-a reluat vechile obiceiuri, personalul spunând că înjura şi binecuvânta aproape în acelaşi timp. 

La Urgenţe a continuat scandalul. Pe călugăr se pare că nu-l revendică mănăstirile din judeţul Botoşani. Cel puţin ieromonahii din Coşula, spun că nu are nicio legătură cu această mănăstire. Mai precis se pare că Vichentie este un călugăr rătăcitor, umblând mai mult prin judeţul Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

„Nimeni nu are curajul să ia taurul de coarne în privinţa finanţării Bisericii“, afirmă senatorul băcăuan Dragoş Luchian

FOTO Maramureşul dă lumii cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. Povestea unei biserici unicat

Exorcizările care n-au reuşit să scoată diavolii din argeşeni au băgat în draci controversatele practici

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite