Cum îşi spălau bărbaţii onoarea în trecut. Artiştii, politicienii şi jurnaliştii se omorau pe capete pentru motive banale
0
Chiar şi acum 100 de ani, bărbaţii îşi rezolvau diferendele cu sabia sau pistolul. Nu cei din păturile de jos recurgeau atât de uşor la violenţă, ci intelectualii. Duelul era apanajul acestor clase sociale înalte, iar politicienii, scriitorii, ofiţerii şi jurnaliştii se omorau pe capete din motive de multe ori banale.
De mii de ani bărbaţii şi-au rezolvat problemele practice sau de onoare cu ajutorul armelor. Fie că a fost vorba de înfruntări armate la scară largă fie de luptă unul contra unul. Această ultimă formă a căpătat mai ales începând cu evul mediu o conotaţie aparte. A fost numită duel şi era apanajul claselor sociale înalte.
Doar bărbaţii nobili puteau să-şi apere onoarea sau să-şi dovedească nevinovăţia prin intermediul duelului. Culmea acestă metodă barbară şi foarte brutală de rezolvare a diferendelor a continuat să existe şi în ”secolul luminilor” şi chiar mai târziu. Mai precis acum 100 bărbaţii încă se duelau pentru iubire sau onoare. Poate doar armele s-au schimbat dar nu şi dorinţa de sânge.
Duelul practicat de intelectuali
Ceea ce este mai interesant, aşa cum arată şi Jean Noel Jeanneney, profesor emerit de istorie contemporană în Franţa, duelul nu era practicat mai ales în ultimii 150 de ani de oameni cu o cultură precară, pauperi, needucaţi şi predispuşi violenţei, ci de către oameni de cultură importanţi sau oameni de stat cu renume. Practic duelul era în secolul al XIX lea modul preferat al intelectualilor de a tranşa diferendele. ”În secolul al XIX lea, nu există personalitate de vază-în Parlament, în presă sau printre oamenii de litere-care să nu fi trăit măcar odată, adesea de mai multe ori, experienţa acestor întâlniri „pe pajişte”, cum se spunea pe atunci”, scria Jean Noel Jeanneney în „Istoria duelului”. Mai mult decât atât specialistul francez spune că
”Nimic nu era mai firesc ca duelul şi asta, cu doar trei sau patru generaţii înainte de noi, cei de astăzi.” Nume mari ale culturii universale s-au duelat şi chiar au murit în timpul duelurilor. Numai în Franţa sunt cunoscute duelurile la care au participat Lamartine, Victor Hugo sau Alexandre Dumas. Mai mult decât atât setea de a-şi dovedi bărbaţia şi de a-şi spăla onoarea cu un pistol sau o sabie devenise atât de la modă în Paris cu numai 150 de ani în urmă, încât până şi în reşedinţa oficială a conducătorilor Franţei, era amenajată o sală de scrimă foarte frecventată. Orele de scrimă erau patronate chiar de ginerele preşedintelui Franţei. ” Ginerele preşedintelui Republicii, Jules Grevy, pe numele său Daniel Wilson organiza şedinţe de scrimă în fiecare duminică la Palatul Elysee,exact la ora la face se oficia liturghia. Marea seră a palatului fusese amenajată ca sală de scrimă, iar noii puternici ai zilei se simţeau foarte măguliţi când erau invitaţi aici”, se arată în ”Istoria duelului”.
Puskin omorât de un foc de pistol
Moda duelului era răspândită în toată Europa. Culmea această modă brutală de a rezolva neînţelegerile s-a generalizat în „Secolul luminilor„, adică veacul al XVIII lea, o perioadă de emancipare ştiinţifică şi culturală la nivel mondial, prin care în special Europa se desprinde de medieval. Nu însă şi din punct de vedere al rezolvării problemelor de onoare. Duelul a devenit mai la modă ca oricând în rândul elitelor bineînţeles.
Şi era generalizat în toată Europa. Se presupune că a pornit din Franţa în secolul al XVI lea unde se aflau printre cele mai bune şcoli de scrimă. Scriitorii, muzicienii sau pictorii nu erau doar artişti talentaţi dar şi duelangii feroce. Asta bineîneţeles până dădeau de militarii de carieră. Această metodă primitivă de a rezolva problemele de onoare a răpit viaţa multor oameni de valoare. Cel mai bun exemplu este cel al renumitului scriitor rus Aleksandr Puşkin. Acesta s-a duelat pe 10 ianuarie 1837 cu Georges d’Anthès un ofiţer francez recrutat în armata rusă.
Motivul a fost unul serios pentru aceea vreme. D’Anthès îi făcea curte frumoasei Natalia soţia lui Puşkin. Aflând de cele întâmplate scriitorul rus l-a provocat la duel pe francez. Duelul a avut loc în afara oraşului, iar arma aleasă a fost pistolul, Puşkin crezând că are mai multe şanse în acest fel în faţa militarului. Nu a fost aşa. D’Anthès l-a nimerit pe renumitul scriitor direct în pântece. Căzut, Puşkin care avea o anumită experienţă în lumea duelurilor s-a ridicat şi a reuşit la rândul său să-l rănească pe francez la braţ. Puşkin a murit la două zile după duel.
Nu este singurul intelectual cu renume universal care s-a duelat. Victor Hugo sau Alexandre Dumas erau şi ei duelangii cunoscuţi. Nici pictorii nu erau străini de acest obicei. De exemplu celebrul Edouard Manet s-a duelat în 1870 cu un critic de artă, Edmond Duranty. Motivul era cât se poate de stupid. Manet era supărat că respectivul critic, care-i era şi prieten, nu a scris o cronică favorabilă unei expoziţii personale. Duelul a avut loc în afara Parisului, folosindu-se săbiile. Celebrul scriitor Emile Zola, era secundul lui Manet. Din fericire, Manet nu a avut soarta lui Puşkin. De la furia atacurilor lama săbiilor s-a rupt. Aşa că ce doi s-au împăcat.
Senatori şi oameni de stat bătându-se pentru onoare
Moda duelului s-a răspândit şi peste ocean. Mai precis în Statele Unite, acolo unde elitele fostei lumi coloniale îşi spălau onoarea luptând cu săbiile sau pistoalele. Cele mai notorii exemple sunt ale lui Alexander Hamilton, Aaron Burr şi Andrew Jackson. Alexander Hamilton, unul dintre părinţii naţiunii americane s-a duelat cu vicepreşedintele Aaron Burr. Doi importanţi oameni de stat şi-au rezolvat diferendul cu ajutorul pistoalelor. Practic duelul a avut loc fiindcă cei doi nu se suportau şi erau rivali politici. Locul ales a fost New Jersey. Duelul a fost unul dramatic. Hamilton nu ar fi dorit să-şi nimerească adversarul, trăgând deasupra lui Burr.
Vicepreşedintele însă nu l-a iertat pe Hamilton şi l-a împuşcat în stomac. Alexander Hamilton a murit două zile mai târziu. Culmea şi fiul său murise în acelaşi loc şi tot în urma unui duel. Al doilea caz celebru îl implică pe Andrew Jackson, cel care va ajune preşedinte al Statelor Unite. La vremea duelului în 1806, era senator. Jackson s-a luptat cu Charles Dickens. Acesta din urmă ar fi jignit-o pe soţia senatorului. Fost lider al miliţiilor, Andrew Jackson şi-a rănit mortal adversarul fără prea mare efort. Nu a fost însă ultimul duel al preşedintelui american pentru apărarea onoarei soţiei. Le-a câştigat pe toate însă.
Femeile luptau şi ele pentru onoare
Lumea bărbaţilor nu a fost singura pasionată de duel. Din contră au existat cazuri celebre de duel în care au fost implicate femei, bineînţeles din înalta societate. Motivele erau aceleaşi, onoarea, dragostea sau pur şi simplu banalităţi. Unul dintre cele mai cunoscute dueluri este cel dintre Lady Almeria Braddock şi domnişoara Elphinstone ce a avut loc în Londra anului 1782. Practic cele două femei s-au luptat pe viaţă şi pe moarte doar fiindcă domnişoara Elphinstone a sugerat la o ceaşcă de ceai că Lady Almeria Braddock nu mai are la fel de bine ca înainte şi ar fi dat de înţeles că doamna din înalta societate ar fi îmbătrânit. Din această cauză cele două femei s-au întâlnit în Hyde Park pentru a se duela atât cu pistoalele cât şi cu săbiile.
După ce au tras una asupra celeilalte Lady Almeria Braddock a rămas fără pălărie. A urmat apoi lupta cu săbiile, de această dată domnişoara Elphinstone fiind rănită. Duelul s-a terminat după ce domnişoara Elphinstone a fost de acord să trimită doamnei Almeria Braddock o scrisoare prin care-şi cerea scuze. Nu a fost singurul caz de duel celebru între femei. Isabella de Carazzi şi Diambra de Pettinella s-au luptat în 1552 cu săbiile. De această dată cele două femei şi-au disputat un bărbat. Şi anume pe Fabio de Zeresola cel mai râvnit burlac din Neapole. Nu se ştie cum s-a terminat lupta dar impresionat de această poveste, artistul Jose de Riberta din Spania a realizat o pictură cu titlul ”Femei duelându-se”.
Cum avea loc duelul
Specialiştii arată că mai ales începând cu secolul al XVIII lea duelul era însoţit de un adevărat ritual. În primul rând fiecare protagonist al duelului îşi alegea secunzii, oamenii care-l reprezentau în relaţie cu celălalt. De fapt secunzii se întâlneau şi stabileau locul, ora dar şi armele. După ce totul era stabilit, uneori şi după mai multe întâlniri, se trecea la faza duelului propriu-zis. ”Bărbaţii se separă în două grupuri, aflate la o oarecare distanţă unul de celălalt. În mijlocul fiecărui grup, un personaj palid la faţă, cu braţele încrucişate, se străduieşte să aibă aerul unui om calm, stăpân pe situaţie. Câte doi protagonişti se desprind din fiecare tabără, reunindu-se, discută între ei, silindu-se să vorbească încet. Dintr-o cutie capitonată scot o pereche de pistoale.
Cei patru le examinează pe îndelete, vigilenţi,meticuloşi,apăsaţi de propria responsabilitate; apoi se încarcă pistoalele sub privirile lor scrutătoare. Un bărbat cu barba căruntă şi cu un baston în mână vine să marcheze un punct precis pe iarbă, după care din câţiva paşi mari, trasează o linie imaginară lungă de douăzeci şi cicin sau treizeci de paşi obişnuiţi(....) Se aude vocea arbitrului înfruntării întrebându-i pe combatanţi dacă sunt gata de luptă, apoi se aud răspunsurile, rostite cu glas tare, poate că prea tare, aproape strident. Armele sunt înălţare spre cer. Şi atunci răsună comandă. ”Foc, unu,doi...”Dueliştii se îndreaptă unul către celălalt şi trag înainte de ”trei”, prezintă Jean Noel Jeanneney în ”Istoria duelului” scenariul obişnuit al unui duel din secolul al XIX lea în care erau folosite pistoalele.
Duelurile erau ilegale în mai toate ţările. De exemplu ofiţerul francez care l-a ucis pe Puşkin a fost condamnat şi alungat din ţară. De multe ori însă aceste înfruntări care şi urmările lor era muşamalizate, având în vedere că la ele participau inclusiv oameni de stat.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
