Cum i-a umilit Basarab I pe unguri la Posada. Cronica măcelului din care arogantul rege Carol Robert de Anjou a scăpat fugind deghizat

Cum i-a umilit Basarab I pe unguri la Posada. Cronica măcelului din care arogantul rege Carol Robert de Anjou a scăpat fugind deghizat

Fuga regelui Carol Robert de Anjou după înfrângerea umilitoare de la Posada după un tablou de Molnar Jozsef FOTO wikipedia

În anul 1330, armatele valahe ale lui Basarab I, principele Ţării Româneşti, umilea în bătălia de la Posada armata de cavaleri înzăuaţi a regelui maghiar de origine franceză, Carol Robert de Anjou. Cronicarii au descris un măcel teribil, care a ţinut două zile, armata ungurească fiind decimată.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1330, într-un anotimp în care de obicei nu se purtau bătălii, adică în luna noiembrie, puternicul rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou, pleca la război. Intra cu o armată de aproape 30.000 de ostaşi, printre care şi o mulţime de cavaleri greu înarmaţi, în Ţara Românescă, un principat abia format şi fără tradiţie dinastică, condus de voievodul Basarab sau Alexandru Basarab, după cum îl numeşte A.D. Xenopol. 
 
Primul personaj, Carol Robert de Anjou, era un bărbat de 42 de ani care provenea dintr-o ilustră familie de origine franceză. Era fiul lui Caroll Martel de Anjou şi al Clementiei de Habsburg. Regele Ungariei era un cavaler înfumurat, după cum îl arată cronicile, sigur pe el şi pus pe cuceriri. De altfel, era şi suveranul unuia dintre cele mai puternice regate din centrul Europei. De cealaltă parte, se afla Basarab I, un voievod misterios, fiul lui Tihomir, un suveran şi mai învăluit în mister, despre care Neagu Djuvara spune că avea origini cumane. 
 
Basarab domnea peste un voievodat abia înfiinţat în urma unui proces despre care nu se ştiu foarte multe. ”Crearea statului muntean se datoreşte, evident, în primul rând, puterii şi priceperii voievozilor de la Argeş”, precizează istoricul Constantin C. Giurescu, deşi există şi numerose alte ipoteze. Motivul invaziei îl reprezenta nesupunerea voievodului muntean faţă de regele Ungariei, al cărui vasal era. Totodată, Carol Robert de Anjou dorea şi alipierea teritoriilor sud-dunărene marelui său regat, sfătuit în acest sens şi de nobilii maghiari care doreau anumite posesiuni din Ţara Românească. 
 
”După sfatul voievodului ardelean Toma şi a lui Dionisie fiul lui Nicolae”, ar fi plecat Carol Robert la război ne arată Cronica Pictată de la Viena, cel mai important document în ceea ce priveşte confruntarea dintre Basarab şi regele Ungariei. Mai mult decât atât, mărul discordiei o reprezentau şi ţinuturile Făgăraşului şi Severinului, care erau ocupate ba de unguri, ba de munteni. Cert este că la momentul războiului, Basarab ocupase aceste ţinuturi şi nu dorea să le înapoieze suzeranului să maghiar.
 
În aceste condiţii, a plecat Carol Robert la război să-l pedepsească pe „necredinciosul” voievod muntean. În acea perioadă nimeni nu-i dădea vreo şansă lui Basarab în faţa uriaşei armate maghiare care cobora dinspre Transilvania către Argeş. Ceea ce a urmat a uimit lumea medievală şi a semnat una dintre cele mai glorioase pagini din istoria românilor.
 
Regele Ungariei, plătit să se răzgândească
 
Traseul urmat de armata lui Carol Robert de Anjou prin Ţara Românească a putut fi reconstituit după principalele cronici, Cronica Pictată de la Viena, cronica lui Thurocz şi cea a lui Jan Dlugosz. Astfel, armata lui Carol Robert intră prin Severn. Regele Ungariei ocupă Severinul uşor şi îl instalează acolo cu funcţia de ban pe Dionisie, unul dintre nobilii care l-au îndemnat să pornească război cu Ţara Românească. Ruta oastei urmează apoi prin Oltenia, acolo unde Basarab trimite soli şi încearcă să evite confruntarea armată. 
 
”Basarab trimise soli «demni de toată cinstea» şi oferi regelui ungar pacea în condiţii foarte avantajoase. Renunţă la Severin, se obligă să platească tribut şi să trimeată pe unul din fiii săi la curtea regelui spre a servi acolo pe cheltuială proprie. Şi, pe deasupra, oferea si o despăgubire de război în valoare de 7.000 de mărci de argint, ceea ce făcea 1.680.000 de dinari, o sumă considerabilă pentru vremea aceea şi care arată bogăţia şi înflorirea economiei, altfel nebănuită, a Ţării Româneşti”, preciza Constantin C. Giurescu, în ”Istoria Românilor”. Basarab era dispus să facă toate aceste concesii, fiindcă era
strâmtorat.

Carol Robert de Anjou, regele Ungariei FOTO wikipedia
 
Principalul său aliat şi ruda sa, ţarul Mihail I Şişman al Bulgariei, a fost înfrânt cu doar două luni înainte de invazia lui Carol Robert de Anjou pe câmpia de la Velbujd de regele Serbiei, Ştefan Dečanski. Totodată, Basarab trimisese un important corp de oaste în ajutorul rudei sale, ţarul Bulgariei. În aceste condiţii, voievodul muntean era descoperit, fără aliaţi şi cu efectivele militare incomplete. De altfel, acest fapt l-a determinat şi pe Carol Robert să atace în luna noiembrie, pentru a exploata această slăbiciune a lui Basarab. 
 
Cu toate că Basarab i-a făcut numeroase concesii, înfumuratul rege al Ungariei refuză sigur de victoria sa şi de slăbiciunea domnului muntean. Basarab îl avertizează totuşi să nu mai înainteze în teritoriu străin. Carol Robert îi răspunde în stilul său caracteristic, că îl va scoate de barbă din bârlogul său. Oastea maghiară continuă drumul către Argeş. În tot aceste timp, Basarab strângea oastea.
 
Un asediu eşuat care prevestea dezastrul
 
Armata lui Carol Robert mărşăluia printr-un teritoriu pustiit. Oamenii s-au retras în codrii şi au pârjolit totul în calea invadatorilor. Istovită şi fără nicio bătălie dată, oastea maghiară ajunge la Curtea de Argeş. Începe un asediu, la fel de istovitor, fortăreţele valahe dovedindu-se de necucerit. Mai mult decât atât, oastea era slăbită din cauza lipsei hranei. 
 
Carol Robert intuieşte pericolul şi sună retragerea. Încheie un armistiţiu de formă cu Basarab I şi pleacă către Ungaria, cu o oaste numeroasă, dar înfometată şi ruşinată de o campanie fără glorie, din care s-a ales doar cu Banatul de Severin. 
 
Măcelul care a durat patru zile
 
Basarab, la rândul său, nu putea rata această ocazie. A hotărât să plece după Carol Robert şi să-i dea o lecţie. Practic, a fost decizia care a dus la întemeierea statului medieval Ţara Românească. Basarab îşi mută oastea pe care o avea la dispoziţie, ţărani liberi, ”grăniceri” luaţi de la apărarea cetăţilor şi trupele rămase după ajutorul dat lui Şişman, şi plecă în locul numit Posada, un loc necunoscut astăzi în teren. Istoricii optează pentru mai multe variante, de la Titeşti în Valea Oltului, până la culoarul Rucăr-Bran în Valea Prahovei. Cert este că era un loc strâmt, mărginit de stânci înalte şi foarte bine împădurite, după cum arată şi cronica pictată de la Viena, aflat în calea de retragere a armatei maghiare. Aici şi-a aşezat Basarab I luptătorii. 
 
Au desţelenit copaci şi stânci, aşteptând trecerea oştirii lui Carol Robert de Anjou. Când toată oastea maghiară se afla în defileu s-a declanşat iadul. Peste oştenii maghiari şi peste cavalerii în armuri ploua cu buşteni, bolovani, bucăţi de stâncă, săgeţi şi suliţe aruncate din locuri ferite. A fost un măcel în toată regula. După ce oamenii lui Basarab au oprit ploaia de proiectile, războinici valahi înarmaţi cu securi şi suliţe au continuat să lovească. Decimarea armatei maghiare a durat patru zile. Iată cum descrie dezastrul armatei lui Carol Robert de Anjou, cronica pictată de la Viena.

Bătălia de la Posada în cronica pictată de la Viena FOTO wikipedia
 
”Mulţimea nenumărată a românilor, sus pe râpi, alergând din toate părţile, arunca săgeţi asupra oastei unguresti care era în fundul văii, pe un drum, care însă nici nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă unde din pricina înghesuelii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau în luptă, pentru că din pricina urcuşului prăpăstios... nu se puteau sui împotriva românilor pe niciuna din râpile de pe cele două laturi ale drumului, nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind şanţurile săpate acolo, ci ostaşii regelui erau cu totul prinşi, ca nişte peşti în vârşă sau în mreajă. Au căzut tineri şi bâtrâni, principi şi nobili, fără nicio deosebire”, preciza cronica. 
 
Acelaşi izvor precizează că au murit bărbaţi de seamă, printre care şi trei prepoziţi, adică administratori bisericeşti, şi anume: magistrul Andrei, prepozitul bisericii albense, vice-cancelarul regal care a pierdut printre altele şi sigiliul regelui Carol Robert, Mihail din Poszega şi Nicolae din Alba transilvană. Totodată, în cronică se mărturiseşte că anumitor nobili valahii le-au bătut cuie în cap, iar multe dintre trupuri nu au fost niciodată recuperate. 
 
Nu mai rămăsese aproape nimic din marea oastea a lui Carol Robert de Anjou. Interesant este că vechile cronici atestă participarea tătarilor ca aliaţi ai lui Basarab în această bătălie, lucru ce duce cu gândul la originile tatălui său, după cum preciza Neagu Djuvara, şi la descendenţa sa. Totodată, sunt atestaţi şi fii lui Basarab care luptă alături de tatăl lor împotriva ungurilor.
 
Umilinţa deplină a regelui Ungariei
 
Culmea, regele Carol Robert de Anjou a scăpat cu viaţă din iadul de la Posada. Regele a fugit cum a apucat, salvat de oamenii săi de încredere şi de gărzile de corp. Ca să poată fi salvat i-au fost schimbate hainele cu ale unui nobil.

 Basarab I FOTO wikipedia
 
”Iar regele şi-a schimbat însemnele armelor sale, ca care a îmbrăcat pe Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l a fi însuşi regele, românii cu cruzime l-au omorât. Şi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. Căci au stat împrejurul lui ca nişte ziduri de piatră, Danciul cu fiul său Ladislav şi cu alţi ostaşi, care erau în serviciul personal al regelui, şi magistrul Martin, fiul lui Berend; aceştia toate loviturile de săbii şi de săgeţi le-au primit asupra lor, ca nişte stropi de ploie torenţială, ca să scape viaţa regelui şi de lovitura morţii”, arată aceeaşi cronică. Regele a reuşit să fugă în Ungaria cu cei câţiva supravieţuitori.
 
Actul de naştere a unei ţări
 
După această înfrângere, Carol Robert de Anjou nu a mai atacat niciodată Ţara Românească, fiind consfinţită independenţa acestei ţări, iar jurământul de vasalitate al lui Basarab pentru rege devenise nul. Carol Robert de Anjou moare la 1342 la Visegrad. Soarta Ţării Româneşti după această bătălie se schimbă. Pe lângă prăzile uriaşe luate la Posada, principii valahi devin o forţă în Balcani. Devin protectori ai ţarilor bulgari de la Vidin, aliaţi importanţi ai sârbilor şi ai împăraţilor bizantini, până la venirea otomanilor.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: