Cum au făcut avere unii evrei în Principatele Române. S-au apucat de meseriile considerate „necuvincioase“ de localnici

Cum au făcut avere unii evrei în Principatele Române. S-au apucat de meseriile considerate „necuvincioase“ de localnici

Evreii se îndeletniceau în special cu negoţul FOTO Adevărul

Unii evrei au reuşit să facă avere în Principatele Române. Principalele surse au fost negoţul şi operaţiunile financiare, în special împrumuturile. Izvoarele arată că până şi voievozii români se împrumutau de la creditorii evrei, pentru a-şi cumpăra tronul

Ştiri pe aceeaşi temă

Evreii au fost una dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Principatele Române şi apoi din România, până la sfârşitul perioadei interbelice. De altfel, comunităţile evreieşti de pe teritoriul de astăzi al României au fost şi printre cele mai prospere din punct de vedere economic, dar şi un factor al dezvoltării urbane în ţara noastră. Sunt târguri şi oraşe întemeiate de fapt pe activităţile economice desfăşurate de evrei la sfârşitul Evului Mediu şi în special în secolul al XIX-lea. 
 
Evreii bogaţi cu legături în Principatele Române au făcut avere în special din comerţ, cămătărie şi operaţiuni bancare, iar mai apoi din arendăşie şi industrie. Prosperitatea din activităţi considerate nedemne de populaţia autohtonă, diferenţele religioase, dar şi creşterea constantă a populaţiei evreieşti au stârnit reacţii anti-semite în rândul localnicilor. 
 
Sefarzii şi Aşkenazii, într-un paradis al toleranţei
 
În general populaţiile româneşti au fost considerate, de-a lungul istoriei, tolerante cu străini, de majoritatea călătorilor prin Ţările Române. La rândul lor, spre deosebire de regii şi principii din multe ţări europene, voievozii români nu au adoptat decât sporadic şi punctual măsuri anti-semite, oferind în mare parte libertăţi economice şi religioase. Tocmai de aceea pentru evreii persecutaţi în alte zone ale bătrânului continent, Principatele Române erau un adevărat paradis al toleranţei. Mai mult decât atât, afacerile pe care le aveau în Imperiul Otoman i-au apropiat şi mai mult, din punct de vedere economic, pe evrei, de Ţările Române, mai ales după secolul al XVI lea. Specialiştii arată că în Principatele Române au venit două tipuri de evrei pe două filiere diferite. Aşkenazii, vorbitori de idiş, fugeau de persecuţiile din Polonia şi în special de cele căzăceşti din Ucraina. 
 
O a doua categorie erau sefarzii care vorbeau ladino, un amestec de spaniolă cu limbă evreiască care veneau din Spania şi Portugalia, alungaţi de persecuţiile Inchiziţiei. Ultimii au venit din Spania, dar pe filieră otomană, se bănuieşte inclusiv prin Africa de Nord .”Evreii au venit în această zonă (n.r. a Principatelor Române) din vest (Germania, Boemia, Ungaria), nord (Polonia) şi sud (Imperiul Otoman, unde sefarzi alungaţi din Spania au găsit în Ţările Române un rai al toleranţei)”, arată profesorul doctor Ladislau Gyemant într-un articol, ”The Romanian Jewry: Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation”. Cei mai mulţi evrei au ajuns chemaţi de domnitorii moldoveni, prin secolul al XVII lea, tocmai pentru a dezvolta târgurile prin comerţ. Nicolae Iorga, de exemplu, spunea că au existat comunităţi evreieşti în Moldova, încă din secolul al XIV lea, dar restrânse şi doar în zone cu un vad comercial foarte bun. 
 
După secolul al XVII lea, populaţia evreiască se înmulţeşte considerabil în Principatele Româneşti. În Moldova erau caracteristici evreii aşkenazi, vorbitori de idiş, veniţi din Polonia şi Ucraina. În Ţara Românească erau numeroşi sefarzii, expulzaţi din Spania şi plecaţi de obicei în Imperiul Otoman, acolo unde conaţionalii se bucurau de toleranţă, dar chiar şi de un renume aparte, datorită influenţei economice pe care o aveau. Din Imperiul Otoman au ajuns în Ţara Românească. La Bucureşti în secolul al XVI lea, era o comunitate sefardă importnată pomenită de marele rabin al Salonicului, Samuel de Medina. În Moldova, sefarzii erau rari, fiind cunoscute doar câteva personalităţi precum Solomon ben Arayo sau Josef Solomon del Medigo. Numărul evreilor creşte în Principatele Române în perioada fanariotă şi mai apoi în secolul XIX, cu un vârf după Primul Război Mondial.
 
”Au apucat în mână, din pricina trândăviei alor noştri, toată neguţătoria Moldovei”
 
Evreii, în Ţările Române, ca de altfel peste tot în Europa medievală, s-au ocupat în principal cu negoţul. Deşi o bună parte a evreilor, contrar clişeelor, nu deţineau averi impresionante, fiind mai degrabă ocupaţi cu micul comerţ sau cu diferite meşteşuguri, erau şi cei care au reuşit să se îmbogăţească din activităţile economice. De altfel încă din perioada migraţiei evreilor, dar şi a deportărilor elementelor rebele, de către armata romană, în urma revoltelor şi războaielor iudaice, evreii au început să se axeze pe comerţ. De altfel era una dintre puţinele meserii aflate la îndemână, având în vedere că nu deţineau pământ. Totodată negoţul era o activitate care nu depindea de capriciile naturii şi pe deasupra asigura venituri mai importante. La dezvoltarea negoţului evreiesc aşa cum arată  Maristella Botticini şi Zvi Eckstein în lucrarea lor, ”The Chosen Few: How Education Shaped Jewish History”, a contribuit şi coeziunea diferitelor comunităţi evreieşti, dar culmea, şi expansiunea islamului. Mai precis, arabii au reuşit să cucerească teritorii importante din Asia, Africa de Nord şi Europa de Sud, precum Sicillia şi Spania. Totodată, în lumea islamică, evreii s-au bucurat de toleranţă. 
 
În diferite puncte ale lumii islamice, diferitele comunităţi evreieşti, spun aceeaşi specialişti în economie, au creat o reţea economică foarte importantă, bazată pe coeziune etnică, religioasă şi culturală, ceea ce evident a dus la prosperitate şi monopol asupra pieţelor din diferite regiuni. În Europa, lucrurile au fost mai complicate, mai ales din cauza toleranţei scăzute a populaţiei creştine. Totodată în Europa medievală, evreii nu aveau dreptul de a deţine proprietăţi funciare şi nici nu aveau drepturi civile. Aşa că negoţul a fost cel mai la îndemână. Mai mult datorită coeziunii comunităţilor evreieşti de pe trei continente, plus a relaţiilor cu lumea orientală şi mărfurile rare aduse din aceste zone, evreii au început să domine comerţul.
 
Totodată, Maristella Botticini şi Zvi Eckstein precizau că evreii, în special cei cu stare, investeau în educaţia copiilor, transformându-i în neguţători mai pricepuţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Moldova sau Ţara Românească. Evident, evreii nu puteau deţine proprietăţi funciare şi nici nu puteau urca pe scara socială şi politică. Au fost însă chemaţi pentru talentul lor de neguţători. Şi asta în condiţiile în care la moldoveni, de exemplu, activităţile comerciale nu erau privite cu ochi buni, punându-se mai mult accent pe activităţile agricole şi meşteşuguri. Odată ajunşi în Principate, evreii au început să deţină monopol asupra comerţului local şi regional. O parte a acestora au devenit cârciumari, o meserie considerată păcătoasă de creştini.  
 
„Nu au altă îndeletnicire decât neguţătoria şi să ţină hanuri. Căci neguţătorii străini – turci, evrei, armeni, greci – pe care noi avem obicei a-i numi gelepi, au apucat în mână, din pricina trândăviei alor noştri, toată neguţătoria Moldovei. Evreii nu practică nici o meserie în afară de negoţ şi crâşmărit”, preciza Dimitrie Cantemir în ”Descriptio Moldaviae”.   
 
Domnitorii au început să-i cheme pe evrei tocmai pentru a dezvolta târgurile, dar şi pentru a obţine venituri din impozitarea negoţului evreiesc sau din alte obligaţii fiscale. De altfel beneficiind de anumite privilegii în urma acestor chemări domneşti, evreii au sesizat oportunităţile şi au început să ia în arendă crâşme, poduri şi vămi. De exemplu în 1701, vama de la Soroca, foarte importantă, la trecerea Nistrului, a fost arendată de evrei. Totodată s-au ocupat de velniţele pentru alcool şi crâşme. Cei mai pricepuţi au obţinut profit bun de pe urma acestor activităţi, de care autohtoni de obicei fugeau, fie din cauza tradiţiei agrare, fie din motive religioase. La evrei exista şi conceptul de investiţie, adică banii obţinuţi dintr-o activitate era reinvestit pentru profituri mai mari. De multe ori evreii jucau rol de intermediar, reuşind prin adaosuri comerciale să obţină profit. De exemplu în 1663, la Iaşi, evreii cumpărau vin direct de la ţărani, evident la un preţ foarte mic şi apoi adăugau un adaos şi îl revindeau la un preţ mult mai mare în târguri sau propriile cârciumi. 
 
Prosperitatea negoţului evreiesc mai ales în zona Moldovei, a făcut ca târguri sau oraşe precum Botoşaniul, Dorohoiul, Ştefăneştiul, Săveniul, Iaşiul sau Romanul să aibă comunităţi importante de evrei. „Mare mulţime de turci, armeni, evrei, tătari, greci, seamănă cu un oraş din Pentapolis”, spunea călugărul minorit Antonio din Campi după ce a vizitat Iaşiul în secolul al XVII lea. De altfel practicile comerciale ale evreilor, acelea de a cumpăra la un preţ mai mic o marfă şi apoi de a revinde cu adaos comercial, nu erau privite cu ochi buni, nici de localnici, nici de o parte a călătorilor străini. „La Iaşi sunt şi mulţi turci cu negoţ şi trăiesc mulţi evrei aici. Iar evreii iau cu arendă de la domni izvoarele de păcură, de aceea păcura este scumpă: o dohotniţă plină costă 4 grivne”, spunea stareţul Leontie, la începutul secolului al XVIII lea. Cristofor Bruti, un agent papal ajuns în Moldova secolului al XVI lea, mărturisea la rândul său că negoţul cu Polonia era dominat de monopolul evreilor polonezi în iarmaroace. În mare parte comercializau grâne şi vin. Evreii se organizează în oraşele, unde au cele mai mari comunităţi. Îşi fac şcoli evreieşti şi sinagogi, numărul lor crescând în secolul al XIX lea. 
 
Averi făcute din cămătărie
 
O altă activitate la îndemâna evreilor era cămătăria. De altfel, evreii erau foarte pricepuţi în domeniul finanţelor, în timp ajungând renumiţi bancheri. Cămătăria varia de la simple împrumuturi acordate de mici negustori din târguri provinciale, până la împrumuturi oferite voievozilor. De altfel, din cămătărie s-au îmbogăţit o parte a evreilor. Mai ales cei care aveau capital, obţinut, cel mai probabil, iniţial din negoţ şi care activau în Constantinopol sau alte mari oraşe din Imperiul Otoman. Erau de fapt evrei atât de bogaţi încât îi împrumutau şi pe mari demnitari otomani şi chiar pe sultani. De altfel un alt motiv, în afara dezvoltării târgurilor, pentru chemarea evreilor în principatele româneşti, a fost nevoia voievozilor de a dispune de împrumuturi necesare pentru garantarea tronului, pentru diferite cheltuieli sau mituirea deminitarilor Porţii în cazul unor denunţuri ale pretendenţilor sau a bănuielilor de trădare. 
 
Mulţi voievozi români şi-au cumpărat tronul cu bani oferiţi de creditorii evrei. Astfel, domnitori precum Gheorghe Ştefan, Radu Leon şi Iliaş Alexandru au împrumutat bani de la cămătarii evrei din Liov şi Istambul. În 1703, un căpitan domnesc, din Moldova, dădea zălog cămătarilor evrei, jumătate de sat, pentru o sumă de bani. La rândul său Aron Vodă era ajutat de Solomon Aschenazi, un evreu foarte bogat, cu o mare influenţă în Imperiul Otoman. Nici Iancu Sasul, vremelnic domn în Moldova, nu a scăpat fără să treacă pe la cămătarii evrei. „La bursa caftanelor şi a cârjelor din Constantinopol, juca finanţa evreiască un rol din ce în ce mai considerabil, cu cât creşteau numărul pretendenţilor la vreun scaun domnesc, mazili, beizadele veritabile ori simpli aventurieri ambiţioşi, pe care mirajul domniei le făcea să contracteze cele mai nesocotite sarcini pecuniare faţă de gelepi şi cămătari”, scria Nicolae Iorga. La ei ajungeau şi boierii, militarii şi oamenii de rând. 
 
De exemplu, în 1703, un căpitan din Moldova lăsa unui cămătar evreu jumătate de sat garanţie pentru o sumă de bani. În Iaşi erau două dinastii celebre de bancheri evrei, Şaraga şi Daniel. De altfel, evreii care practicau cămătăria nu aveau o reputaţie prea bună. Mai ales atunci când cel care le ceruse bani era nevoit să-i înapoieze la soroc. Şi dacă nu-i avea, rămâne fără garanţie sau ce ipotecase în schimbul lor. În acel moment, toată furia se îndrepta împotriva creditorului evreu. Este cunoscut faptul că în Ucraina secolului al XVII lea, cazacii au declanşat adevărate pogromuri mai ales împotriva cămătarilor şi arendaşilor evrei. 
 
„Într-adevăr, nici o constatare de evreu în Moldova şi Ţara Românească nu se întâlneşte până la epoca lui Vasile Lupu, când războiul de desrobire economică a cazacilor poloni aruncă în Modova pe unii dintre exploatatorii lor evrei, ca arendaşi şi cămătari, cum a aflat-o un călător sirian din gura unuia dintre fugari, Iancăl. Paul din Alep află, în 1654, de la un evreu refugiat la Iaşi, Enachi (Iancăl), precum că Bohdan şi Timuş i-au tiranizat şi masacrat mai rău decât Vespasian în antichitate”, preciza Nicolae Iorga în ”Istoria evreilor în ţerile noastre”. De altfel şi o serie de voievozi, atunci când nu au dorit sau nu au putut să mai înapoieze banii creditorilor, au făcut masacre în rândul zarafilor. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: