Cum au ajuns să trăiască dacii cu germanii şi iranienii. Amestecul inedit de rase despre care se spune că este o verigă a formării românilor

Cum au ajuns să trăiască dacii cu germanii şi iranienii. Amestecul inedit de rase despre care se spune că este o verigă a formării românilor

Scheletul unei femei descoperite într-un cimitir Sântana de Mureş Cerneahov FOTO Cosmin Zamfirache

Pe un vast teritoriu, începând din zona de est a României şi până în sudul Ucrainei, acum aproximativ 1.700 de ani s-a dezvoltat o civilizaţie deosebit de interesantă, în care s-au îmbinat elemente germanice, dacice, iraniene şi pe alocuri slave. Pentru unii este dovada unei continuităţi a locuirii în perioada migraţiilor pe teritoriul României de astăzi, dar şi o etapă în formarea populaţiilor stră-româneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

După anul 275 dHR, istoria Daciei Romane lua oficial sfârşit. Trupele şi administraţia romană au fost evacuate de împăratul Aurelian la sud de Dunăre, în faţa unei presiuni masive a triburilor barbare, în special goţi, daci liberi şi sarmaţi. Izvoarele scrise începând mai ales cu secolul al IV lea au păstrat o tăcere apăsătoare privind istoria spaţiului carpato-danubiano-pontic. O perioadă, de câteva secole, teritoriul fostei Dacii a fost străbătut şi controlat de numeroase neamuri barbare, de la triburile germane şi până la călăreţii de stepă, precum hunii sau avarii. 
 
Continuitatea locuirii autohtone în acest spaţiu dominat de barbari a fost şi este o provocare, stârnind numeroase controverse. În lipsa izvoarelor scrise, descoperirile arheologice au fost aduse ca argument al continuităţii locuirii unor populaţii sedentare în perioada migraţiilor, cu aşezări stabile, necropole şi o moştenire culturală care să contribuie la fenomenul de etnogeneză în acest spaţiu carpato-danubiano-pontic. În perioada istoriografiei naţionaliste etnogeneza pe teritoriul de astăzi al României a fost prezentat ca un proces clar, care a implicat două cel mult trei elemente etnice, lingvistice şi culturale, adică românii se trag din daci şi romani, eventual şi cu un aport slav. 
 
În realitate, etnogeneza a fost un proces deosebit de complex, cu multe necunoscute şi care a implicat aportul a numeroase populaţii şi componente culturale. O etapă în acest proces complex şi de lungă durată este bănuită a fi o civilizaţie care a înflorit pe un teritoriu vast, în perioada migraţiilor, imediat după abandonarea Daciei Romane. A fost denumită cultura Sântana de Mureş-Cerneahov, după staţiunile arheologice eponime din România şi Ucraina, şi scoate la lumină lucruri deosebit de interesante privind viaţa în Dacia în perioada migraţiilor şi a turbulenţelor din Antichitatea Târzie.
 
O unitatea culturală inedită, din România până în Ucraina
 
În anul 1901, arheologii ruşi au descoperit un cimitir antic în Ucraina, în localitatea Cerneahov, nu departe de Kiev. Nu peste mult timp, arheologii români descopereau tot o necropolă, de această dată însă la Sântana de Mureş, în estul Transilvaniei. Culmea, deşi este o distanţă apreciabilă între Cerneahov şi Sântana de Mureş, obiectele descoperite în morminte, dar şi ritualurile funerare semănau izbitor. În timp au fost descoperite numeroase alte morminte şi aşezări pe un teritoriu vast, care dovedeau aceleaşi asemănări izbitoare. Specialiştii şi-au dat seama că au descoperit o nouă civilizaţie cu o unitatea culturală extraordinară pe un teritoriu deseobit de intens, din estul României şi până în sudul Ucrainei. Au denumit-o Sântana de Mureş-Cerneahov. 
 
”Cele două cimitire descoperite iniţial au fost primele descoperite dintr-o sumedenie de alte necropole şi aşezări aparţinând unei culturi arheologice relativ bogate şi omogene, care în perioada romană târzie se întindea pe un spaţiu vast din sud-estul Europei cuprinzând partea estică a României de astăzi, Republica Moldova şi sudul Ucrainei. Peste 2.000 de descoperiri au fost făcute atât în fosta URSS cât şi pe teritoriul României, aparţinând acestei culturi”, preciza Peter J. Heather şi John Matthews în lucrarea ”The Goths in the Fourth Century”. 
 
Această cultură prezenta o diversitate remarcabilă de locuinţe, tipuri de morminte, dar şi obiecte, diversitate care se repeta în majoritatea aşezărilor descoperite. Arheologii şi-au dat seama că era vorba de o populaţie sedentară, care a locuit uneori şi peste un secol anumite zone în mod stabil, locuind în sate şi care aveau aproximativ aceeaşi cultură şi obiceiuri pe un spaţiu întins. Această cultură a supravieţuit şi a fost atestată în secolele III-IV d Hr, aproximativ până la invazia hunică în Europa şi cucerirea bazinului Dunărean de aceşti călăreţi de stepă. Printre cele mai mari aşezări sau necropole ale culturii Sântana de Mureş-Cerneahov descoperite pe teritoriul României se numără şi mormintele de la Lăceni Cioroaica în Teleorman, Târgu Mureş, Bârlad-Valea Seacă, Dancu, Leţcani-Iaşi dar şi Mihălăşeni în judeţul Botoşani.
 
Goţi, daci, iranieni şi slavi
 
Oamenii care au participat la realizarea acestei culturi au avut origini diferite. Cel puţin asta demonstrează săpăturile arheologice. Purtătorii acestei culturi erau un mix de goţi, daci, sarmaţi şi pe alocuri slavi. În multe situri a fost documentată contribuţia fiecărei populaţii la realizarea acestei culturi. Se pare că toate acestea neamuri au ajuns să împartă aceleaşi cimitire, sate. Pe scurt, să locuiască împreună şi să contribuie la formarea unei culturi noi, inedite. Posibil să fi avut loc şi un amestec etnic, dar această chestiune rămâne controversată, cu toate că există opinii care arată că după aproape un secol de vieţuire în aproximativ acelaşi spaţiu a fost posibilă şi o imixtiune etnică între goţi, daci, pe alocuri sarmaţi şi slavi. Motorul care a dat naştere acestei culturi şi acestui mix rasial şi cultural au fost neamurile germanice. Mai precis este vorba despre goţii care în secolul al III lea au lansat expediţii devatatoare în provinciile romane orientale şi dunărene. 
 
Aproape imediat au fost însoţiţi de triburile dacilor liberi, carpii şi costobocii, iar aceea frăţie a sângelui şi a fierului îndreptată împotriva romanilor s-a materializat în jafuri cumplite şi expediţii militare inclusiv în Dacia Romană, dar şi în Moesia, până în Grecia. Carpii au fost de altfel aliaţii de nădejde ai goţilor de-a lungul secolului al III lea şi începutul celui următor. Este posibil ca aceste populaţii aliate pe câmpul de luptă să fi ajuns să locuiască împreună în aşezări stabile, să împartă satele şi cimitirele. Alături de ei au fost antrenaţi şi sarmaţii, iar prezenţa  lor este atestată deasemenea în satele şi cimitirele Sântana de Mureş-Cerneahov. Goţii erau însă pătura dominantă. Cei care şi-au impus supremaţia militară şi multe aspecte culturale. ”Aşezaţi în zonele silvostepei, între gurile Dunării şi până în Ucraina, goţii au început după mijlocul secolului III devastatoare expediţii în provinciile orientale şi balcanice ale Imperiului Roman. În acelaşi timp au intrat într-o fertilă interacţiune culturală cu populaţiile mai vechi ale regiunii, mai importante fiind grupurile de neam dacic, costobocii, carpii şi populaţiile sarmatice, receptând, de asemenea, numeroase influenţe romane. Rezultatul a fost o sinteză culturală stabilă şi uniformă pe un teritoriu vast, pe care arheologii au botezat-o cultura Sântana de Mureş-Cerneahov”, scria Coriolan Opreanu în „Sfârşitul Culturii Sântana de Mureş în Transilvania: Cultura ”Sfântul Gheorge” sau „Orizontul Post-Cerneahovian”.
 
Totodată faptul că goţii şi dacii în principal, dar şi sarmaţii şi în anumite zone şi slavii, locuiau împreună, este dovedit şi de cercetările întreprinse de arheologul botoşănean Liviu Şovan în marea necropolă de tip Sântana de Mureş-Cerneahov din secolul al IV lea, la Mihălăşeni, judeţul Botoşani. Iată concluziile. ”În ceea ce priveşte frecvenţa tipurilor antropologice din necropola de la Mihălăşeni, se remarcă, în ordinea preponderenţei lor, următoarea situaţie: mediteranoizi, nordoizi, protoeuropoizi, dinarici, alpini şi ostici. Într-un singur caz (mormântul 489) apare şi un element mongoloid“, precizează Liviu Şovan, în lucrarea sa „Necropola de tip Sântana de Mureş-Cerneahov de la Mihălăşeni“. La Mihălăşeni, prin ritualurile funerare au fost remarcaţi în special vandalii, un trib germanic. 
 
Totodată în aşezările de la Sântana de Mureş Cerneahov erau practicate atât inhumaţia, cât şi incineraţia, dovadă a complexităţii etnice şi culturale. La fel şi diversitatea locuinţelor. În cadrul aceloraşi aşezări erau locuinţe de suprafaţă, lungi, probabil din lemn, de factură germanică, alături de bordeie dacice, semiîngropate. ”O oarecare diversitate a stilulului de construcţia al locuinţelor derivă din faptul că această cultură era produsul unor populaţii cu origini etnice diferite. ”Wohnstallhauser” sunt case tipice culturilor germanice din Europa Centrală şi nu au corespondenţă în culturile aheologice mai vechi din zona Carpaţilor sau de pe teritoriul fostei URSS. Ele pot fi asociate, posibil, cu emigranţii germanici care au dominat militar zona la finalul secolului al III lea şi începutul secolului al IV lea. De cealaltă parte colibele semiîngropate sunt bine atestate în culturile dacice din zona Carpaţilor”, precizează  Peter J. Heather şi John Matthews. Totodată prezenţa dacilor este dovedită de anumite elemente ceramice, precum ”cupele daco-getice”, un fel de opaiţe, folosite de populaţia dacică. De cealaltă parte, numeroasele fibule, arme şi alte elemente de podobabă atestă prezenţa germanilor. Iranienii sunt atestaţi în aceste aşezări, mai ales prin indivizii cu craniul deformat ritualic după moda sarmată, ale căror rămăşiţe au fost descoperite în necropole. 
 
Agricultori şi crescători de animale
 
Acest mix etnic, de goţi, daci, sarmaţi şi slavi, locuiau în sate şi se ocupau, aşa cum arată descoperirile arheologice, cu agricultura şi creşterea animalelor. Erau populaţii sedentare, care au dezvoltat o cultură comună. ”Conform descoperirilor arheologice, este clar că avem de-a face cu o populaţie sedentară, care trăia în sate nu prea răsfirate a cărei principală ocupaţie era agricultura, în special producţia de cereale. Judecând după gropile de provizii, cele mai importante cereale pentru aceste comunităţi erau grâul,orzul şi meiul”, se arată în ”The Goths in the Fourth Century”. Totodată în situri au fost descoperite numeroase obiecte de metal. Majoritatea erau unelte agricole, inclusiv brăzdare de plug metalice, seceri, cleşti şi alte unelte, ceea ce indica că în mare parte aceste comunităţi deveniseră paşnice, sedentare şi preocupate în special de agricultură. Creşterea animalelor era o altă ramură economică preponderentă. Oile, caprele, porcii şi în unele comunităţi caii erau principalele animale domestice crescute de comunităţile Sântana de Mureş Cerneahov. Era deasemenea numeroşi meşteri locali, dar era practicat, la scară redusă, şi comerţul. 
 
„Având la bază o economie preponderent agricolă, comunităţile culturii Sântana de Mureş şi-au întemeiat aşezările pe pantele domoale ale dealurilor şi chiar în zonele de şes, în apropierea unor surse permanente de apă“, scria Vasile Diaconu în lucrarea sa „Hăneşti-Botoşani. Mărturii arheologice şi istorice“ din anul 2010 .Exista şi o elită politică, a cărei prezenţă era demonstrată de obiecte de lux. Această elită era formată din germanici, cei care de altfel controlau politic zona. Sântana de Mureş-Cerneahov, prin dovezile sale de viaţă paşnică, dar mai ales de imixtiune culturală şi posibil etnică, este privită de unii ca o etapă probabilă în lungul proces de etnogeneză a populaţiilor stră-româneşti. Cel mai probabil viaţa tihnită a acestor comunităţi de daci, goţi şi sarmaţi sau slavi a fost întreruptă de invaziile hunilor.
 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: