Cum a ajuns omenirea în pragul celui de-Al Treilea Război Mondial. Conflictul care ar fi distrus milioane de vieţi
0Omenirea a fost la un pas de cel de-Al Treilea Război Mondial. Unul devastator însă, care ar fi putut să radă omenirea de pe faţa pământului. Conform datelor oficiale, cel de-Al Treilea Război Mondial a fost dezamorsat în doar câteva ore.
La începutul secolului XX, întreaga lume, dar în special Europa, a fost răvăşită de două mari războaie, cele mai distrugătoare şi trumatizante conflicte din istoria zbuciumată a omenirii. După ce milioane de vieţi au fost pierdute, istoria era pe cale să se repete mai repede decât şi-ar fi putut imagina lumea. Mai precis la mai puţin de două decenii de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial o a treia conflagraţie a fost la un pas să se producă.
Dorinţa de putere şi dominaţie a marilor puteri a fost mai puternică decât lecţia învăţată într-un secol al distrugerilor şi al morţii. Cel de-al treilea război mondial ar fi fost însă unul nucler, catastrofal pentru întreaga omenire. De altfel soarta a milioane s-a jucat în numai două săptămâni, undeva pe o insulă din oceanul Atlantic, şi a purtat oficial numele de ”Criza din Cuba”
Totul începe cu o revoluţie
Criza din Cuba sau mai precis scânteia celui de-al treilea război mondial a avut un preludiu în care principalii actori au fost afaceriştii americani şi revoluţionarii cubanezi. Înainte de anul 1959, dar mai ales în perioada interbelică, Cuba era un adevărat rai pentru investitorii nord-americani. Insula Americii Centrale era deosebit de căutată pentru o serie de resurse exotice, dar mai ales pentru mâna de muncă ieftină. Industria şi agricultura cubaneză erau controlate de afaceriştii americani. Iar populaţia de rând se confrunta cu sărăcia, analfabetismul şi mizeria. Ţara era condusă de Fulgencio Batista, un dictator care făcea jocul investitorilor americani. În ianurie 1959, revoluţia cubaneză animată de două figuri emblematice, Fidel Castro şi Che Guevara, avea să răstoarne pe dictatorul Batista şi regimul său. Iniţial americanii nu au avut emoţii în ceea ce-l priveşte pe Fidel Castro.
Preşedintele american Dwight Einsenhower credea chiar că în acest fel se va democratiza şi va continua să servească intereselor economice ale SUA. S-a înşelat însă. Fidel Castro a început să naţionalizeze economia cubaneză, iar investitorii americani s-au trezit aruncaţi afară de pe insulă. A fost o lovitură dură pentru afaceriştii americani. Mulţi dintre aceştia au făcut presiuni pentru o intervenţie a SUA în Cuba, pentru înlăturarea lui Fidel Castro. Aşa au început tensiunile între Cuba şi SUA. Preşedintele american a dat ordin CIA să pună capăt puterii lui Fidel Castro în Cuba. Au avut loc diferite acţiuni diversioniste, dar şi tentative de asasinat. Toate eşuate. Fidel Castro şi-a consolidat poziţia şi s-a apropiat de URSS, ca singurul garant împotriva agresiunii Statelo Unite. Mai ales în condiţiile restricţiilor impuse de amerciani Cubei, din punct de vedere american, Fidel Castro a început să se lege tot mai strâns de URSS şi de Nikita Hruşciov.
Simţind pericolul apropierii Cubei de URSS şi amplasarea unui ghimpe sovietic în coasta americană, Einsenhower a dispus o invazie contra Cubei, eşuată în 1961. Cel care a luat locul lui Einsenhower la Casa Albă, JF Kennedy, era însă şi mai înverşunat contra ”sfidării cubaneze”. Mai ales în condiţiile în care Cuba devenise dependentă de URSS, pentru ajutor militar şi economic, mai ales în condiţiile restricţiilor economice impuse de SUA. Kennedy considera revoluţia cubaneză un afront adus SUA, dar şi un pericol, un model care s-ar fi extins în toată America de Sud şi Centrală. În anul 1962, URSS şi Fidel Castro trăiau cu teama unei invazii americane, iar acest lucru i-a făcut să acţioneze şi să aducă lumea în pragul unui nou război mondial. Ar fi fost însă cel mai devastator.
Hruşciov, rachetele americane şi războiul nuclear
Totul s-a decis în numai două săptămâni, pe parcursul anului 1962. Criza cubaneză din luna octombrie 1962 a fost rodul spaimelor celor două mari super-puteri postbelice, SUA şi URSS. Pe de o parte SUA nu agreea faptul că un stat comunist apropiat URSS se afla atât de aproape de coastele Americii, în timp ce ruşii erau îngrijoraţi de prezenţa rachetelor nucleare în coasta lor. Mai precis în Turcia, membru NATO, existau baze americane, cu rachete nucleare Jupiter. Acestea ar fi putut ameninţa oricând teritoriul URSS, cu pagube uriaşe. Tocmai de aceea pentru Hruşciov Cuba reprezenta o garanţie. Şi asta în condiţiile în care la acea vreme URSS era net inferioară din punct de vedere al armamentului intercontinental şi nuclear faţă de SUA. Pentru a face o demonstraţie de forţă şi mai ales pentru a se asigura faţă de SUA, Hruşciov face mutarea care aproape a declanşat cel de-al treilea război mondial. Ruşii au început construirea de baze pe teritoriul Cubei şi au adus aici peste 80 de rachete nucleare în 1962.
Asta ar fi anulat avantajul SUA în materie de armament nuclear, mai ales că bazele ruseşti din Cuba erau la numai 150 de kilometri de Miami. Construirea bazelor şi prezenţa rachetelor trebuia să fie un mare secret. Spionii americani au aflat însă de prezenţa lor. Pe 15 octombrie serviciile de spionaj americane îi prezentau lui Kennedy fotografii aeriene cu bazele nucleare sovietice pentru rachetele nucleare, amplasate doar la un pas de coasta SUA. Preşedintele american ar fi izbucnit, ”Cum am putut să-mi facă aşa ceva!!!!”. În Cuba erau deja 42 de rachete SS-4 cu rază medie de acţiune. Acesteau puteau atinge ţinte la peste 2000 de kilometri şi puteau distruge oraşe precum New Orleans, Miami şi chiar Washington. Totodată în Cuba mai exista o baterie de 12 rachete nucleare Luna cu rază scurtă de acţiune, adică 32 de kilometri, pentru a apăra insula împotriva unei invazii terestre a SUA. Mai existau totodată rachete Sopka, aţintite asupra SUA.
Două săptămâni care au decis soarta umanităţii
Preşedintele american a convocat de urgenţă Comitetul Executiv al Securităţii Naţionale cunoscut drept Excom, format din 15 membri, printre care şi fratele şefului de stat. Imediat au fost propuse o serie de variante. Cele mai viabile erau invazia Cubei sau instituirea unei blocade asupra insulei şi tratative diplomatice cu URSS. Invazia coroborată cu un atac aerian asupra bazelor sovietice comporta riscuri. În special nu putea fi garantată precizia atacului. Totodată riscau uciderea a peste 20.000 de soldaţi sovietici comasaţi în Cuba, ceea ce ar fi dus cu siguranţă la izbucnirea unui război violent. Mai mult decât atât, în Cuba existau două bombardiere sovietice care ar fi putut lansa un atac catastrofal asupra coastelor SUA. În aceste condiţii a fost instituită blocada asupra Cubei pe 24 octombrie 1962. Kennedy a anunţat public că ştie de existenţa rachetelor nucleare în Cuba şi a cerut URSS să retragă toate aceste dispozitive de pe teritoriul insulei. Totodată a precizat că a impus ”o strictă carantină a tuturor echipamentelor militare ofensive trimise către Cuba”, iar orice navă sovietică care ar fi încercat să treacă de blocadă ar fi fost scufundată.
Apelul a avut efect, mai ales că navele sovietice care se îndreptau către Cuba fie au oprit, fie s-au întors înapoi. Doar un petrolier sovietic, numit ”Bucureşti”, nu a respectat blocada, dar a fost ”iertat” de crucişătoarele americane. În următoarele 24 de ore, marile puteri se pregăteau din nou de un război. De această dată de unul nuclerar. Adică un infern mai ales pentru civili. Zborurile de recunoaştere americane asupra Cubei aveau loc din două în două ore, iar preşedintele american a instituit ultimul nivel al stării de alertă, anunţând armata să se pregătească de războiul nuclear. De cealaltă parte, nave de război sovietice cu soldaţi şi dispozitive militare se apropiau tot mai mult de Cuba. Practic în câteva ore urma să aibă loc ciocnirea care ar fi declanşat războiul. Primul care a făcut un pas către reconciliere şi care de fapt a cedat în acest joc al intimidării a fost Nikita Hruşciov. Acesta i-a trimis o scrisoare pe 26 octombrie lui Kennedy. ”Dacă nu v-aţi pierdut autocontrolul şi vă daţi seama la ce se poate ajunge, atunci, Domnule Preşedinte, dumneavoastră şi cu mine trebuie să lăsăm acum capetele funiei cu care aţi legat nodul războiului, căci cu cât tragem mai tare, cu atât nodul va fi mai strâns”, îi transmitea Hruşciov. Mai mult decât atât liderul sovietic promitea retragerea rachetelor nucleare din Cuba, cu o singură condiţie: SUA să garanteze că nu va invada insula. În acel moment părea că situaţia se va detensiona.
De fapt însă 27 octombrie a fost momentul decisiv pentru criza din Cuba, dar şi pentru omenire. Un avion de recunoaştere pilotat de maiorul Rudolf Anderson a fost doborât pe teritoriul Cubei, militarul american murind în urma prăbuşirii. În acel moment trupele americane erau pregătite să invadeze Cuba. ”Am crezut că va fi ultima sâmbătă pe care am trăit-o”, scria în memoriile sale Robert McNamara, la aceea vreme secretar al Apărării SUA. Mai mult decât atât la presiunile liderilor militari de la Kremlin, Hruşciov a emis o nouă pretenţie, SUA să-şi retragă rachetele din Turcia. Discuţiile dintre Kennedy şi Hruşciov prin telefon au reuşit însă în doar câteva ore să dezamorseze catastrofa. Oficial americanii au acceptat doar prima propunere a URSS, aceea de a nu ataca Cuba în schimbul retragerii rachetelor ruseşti. Cea de-a doua propunere, de dragul aparenţelor, mai ales că Turcia era ţară membră NATO, a fost acceptată de americani în mod tacit, dar cu ştirea spionilor ruşi. Rachetele au fost retrase treptat din Turcia. Pe 28 octombrie criza din Cuba a fost dezamorsată.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
