Cum au ajuns să fie jefuite până şi bibliotecile în aer liber. Peste 200 de cărţi au fost furate în numai trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa consilierilor locali din Botoşani de a culturaliza populaţia oraşului prin mini-biblioteci în aer liber eşuează din cauza hoţilor de cărţi.

„Cuiburile de cărţi“, nişte căsuţe miniaturale montate în parcurile din Botoşani acum două săptămâni, erau pline cu diferite cărţi, literatură, istorie sau chiar benzi desenate. În momentul de faţă, majoritatea „cuiburilor“ sunt goale, iar o parte au fost chiar vandalizate.

Proiectul a început în urmă cu o lună, la iniţiativa unor consilieri locali. Cărţile au fost amplasate în parcuri pentru a fi citite de botoşănenii care se odihnesc şi mai apoi ar fi trebuit puse la loc, pentru a fi citite şi de alţi trecători. Volumele au început să dispară însă după numai o săptămână. „Le fură. Toate acele cărţi care se pun acolo sunt furate. Fie le iau acasă şi nu le mai aduc înapoi, fie pur şi simplu fac orice altceva cu ele. Ca să fiu optimist, eu sper totuşi că sunt aşa de îndrăgostiţi de lectură că le iau acasă şi nu le mai aduc“, spune Eugen Ţurcanu, un consilier local, iniţiator al proiectului.

Deşi s-au făcut eforturi pentru a reface stocul de cărţi al mini-bibliotecilor în aer liber, cărţile dispar mereu. „Fie sunt rău-voitori, fie le iau şi încearcă să le valorifice ca material reciclabil“, declară şi o profesoară din Botoşani. Consilierii locali spun că nu pot apăra cărţile de hoţi. Până în prezent au dispărut sute de volume donate de botoşăneni bibliotecilor în aer liber. „Din păcate acesta este gradul de civilizaţie. Nu putem să prevenim furtul acestora. Încercăm să apelăm la spiritul civic al oamenilor. Acele cărţi sunt menite pentru a încuraja cititul şi trebuie lăsate acolo unde sunt, pentru a se bucura cât mai mulţi oameni de ele“, spune Cătălina Lupaşcu, consilier local. Până în prezent au fost furate peste 200 de cărţi din bibliotecile în aer liber.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Topul vânzărilor la Bookfest: cele mai cumpărate cărţi

„Un petic dispărut din Bucureşti“ de Traian Doman, lansat la Bookfest

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite