Cum au ajuns, de fapt, evreii pe „Tărâmul Făgăduinţei“. Canaanul a fost invadat în valuri succesive de triburi din Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stabilirea evreilor în Canaan este o temă controversată şi încă discutată în lumea ştiinţifică. Pe lângă varianta biblică, care indică o cucerire cu elemente de supranatural a Cannanului, din care făcea parte şi teritoriul actualului Israel, mai există şi alte teorii ale oamenilor de ştiinţă, printre care intrarea paşnică a evreilor sau cucerirea anumitor zone prin mici invazii locale.

Povestea stabilirii evreilor în Canaan, din care făcea parte şi teritoriul de astăzi al Israelului, este una dintre cele mai cunoscute din Vechiul Testament. De altfel reprezintă geneza constituirii unei tradiţii statale a evreilor în această regiune. Ea reprezintă de fapt, conform tradiţiei biblice stabilirea triburilor poporului ales în ţinutul făgăduinţei, promis de Dumnezeu acestora. 

Dincolo de consideraţiile teologice şi de relatările prezente în Vechiul Testament au avut loc şi studii ştiinţifice privind stabilirea evreilor în Canaan. Evident au apărut mai multe teorii ştiinţifice care contrazic varianta biblică privind cucerirea acestei regiuni.

Canaanul, un adevărat tărâm al făgăduinţei

Ocuparea Canaanului de către evrei se presupune că ar fi avut loc în perioada 1250-1050 îHR. În aceea perioadă şi anterior Canaanul era cu adevărat un tărâm al făgăduinţei şi nu neapărat în sensul biblic. Era o zonă fertilă traversată de importante cursuri de apă precum Iordanul. Totodată avea o zonă importantă de deschidere la Mare Mediterană propice navigaţiei, pescuitului şi mai ales comerţului. Era un teritoriu prosper, ce îngloba printre altele teritoriul actual al Libanului, Siriei, Israelului şi al Iordaniei. Era o zonă a oraşelor state, multe dintre acestea foarte prospere, precum Ierihonul. Totodată cetăţile fenicienilor de pe coaste erau aşezări deosebit de bogate. 

Comerţul era în floare, la fel şi agricultura. Aceste oraşe-state erau întemeiate de neamuri semitice care au ajuns la apogeu în Epoca Bronzului. Până în mileniul al doilea, oraşul fenician Byblos era cel mai mare exportator de lemn de cedru, tăiat de pe Muntele Liban. Tyr, un alt oraş de coastă era un mare centru idustrial, producând mai ales textile vopsite cu purpură din cochiliile de scoică Murex. Cunoşteau scrierea alfabetică şi erau foarte pricepuţi navigatori. Venerau un panteon oriental dominat de Astarte şi Baal. Cetăţile de pe malurile Iordanului deasemenea erau prospere şi bine întărite. Toţi aceşti oameni vorbeau limbi semitice iar una dintre teorii arată că în limba triburilor hurite( n.r. triburi semite din Canaan), numele regiunii însemna de fapt ”purpură”.

Varianta biblică: Exodul către pământul făgăduinţei

Ei bine, o parte a acestui teritoriu prosper avea să fie ocupat într-un interval de aproximativ 200 de ani de triburile nomade de păstori ale evreilor. Există o variantă biblică, cea mai cunoscută a cuceririi Canaanului, descrisă în Cartea lui Iosua. Pe scurt, evreii aflaţi sub stăpânirea Egipteană sunt conduşi în exod de Moise, către pământul făgăduit de Dumnezeu urmaşilor lui Avram. Era vorba evident de Canaan. 

După ce au rătăcit 40 de ani în căutarea pământului făgăduinţei, după moartea lui Moise, Iosua, un lider militar al evreilor a primit însărcinarea de a-i alunga sau distruge pe semiţii din Canaan iar acest teritoriu să intre în stăpânirea evreilor. Cu promisiunea divină Iosua trece Iordanul şi atacă Ierohonul o cetate bine întărită a canaaniţilor. Evident, cu intervenţia divină, Ierohonul este cucerit. Urmează apoi o epopee a cuceririi Canaanului încărcată de carnagii şi războaie. În cele din urmă, conform Bibliei, evreii reuşesc să-şi câştige o bună parte din pământul făgăduit, acolo unde întemeiază mai târziu, regatele Iuda şi Israel.

Nu o singură cucerire, ci o invazie în valuri

Descoperirile arheologice de la Ierihon, nu confirmă însă povestea biblică. Din contră arată că în perioada lui Iosua, Ierihonul nu a suferit distrugeri. Însă pe o perioadă de câteva secole, o parte a cetăţilor-oraşe din Canaan au suferit distrugeri şi intruziuni. Una dintre teorii, bazată şi pe Cartea Judecătorilor, dar şi pe descoperiri arheologice sugerează că de fapt nu a existat o cucerire în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai puţin o acţiune comună a triburilor israelite. Evreii erau păstori nomazi, înarmaţi slab, cu arcuri şi suliţe. Nu aveau echipament militar şi nici tehnologie. De cealaltă parte canaaniţi erau mult mai evoluaţi tehnologic, aveau cetăţi întărite şi tehnică militară după model babilonian. 

Cel mai probabil spun o serie de specialişti, triburile evreieşti ajunse în zona Peninsulei Sinai şi aflate o perioadă sub stăpânire egipteană, invadează în valuri Canaan şi reuşesc să pătrundă acolo unde întâmpină o rezistenţă precară. ” Una dintre teorii arată că au fost două valori majore de emigraţie din Egipt şi care au ajuns în Canaan separat la o distanţă în timp de câteva decenii.”, precizează în articolul ”Conquering Canaan”, Yair Hoffman, Profesor de studii biblice la Tel Aviv. În acelaşi articol profesorul Hoffman spune că au existat chiar mai multe valuri de migraţie din Egipt care s-au inflitrat în Canaan. Evreii ar fi ocupat zonele deluroase, neofertante pentru canaaniţi şi de unde s-ar fi putut apăra mai bine. Totodată aşa cum arată şi ”Cartea Judecătorilor”, lupta pentru supravieţuire şi pământ între evrei şi canaaniţi ar fi avut pe parcursul a două secole. 

”A doua teorie vorbeşte despre un flux continu de migraţie a triburilor nomade din Egipt prin Sinai şi de asemenea din Mesopotamia. Acestea triburi s-au adunat în jurul centrelor religioase comune, au făcut alianţe în vremuri de criză şi în cele din urmă s-au consolidat într-o singură naţiune”, spune profesorul din Tel Aviv. Totodată mai există opinia care arată că de fapt triburile evreilor s-ar fi stabilit paşnic în Canaaan, ocupând zonele nelocuite sau suburbiile marilor oraşe canaanite.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Cum a salvat un român 1.400 de evrei de la moarte negociind cu ofiţerii SS: „Vor fi 10.000 de dolari pe cap de evreu, 5.000 plătiţi imediat şi 5.000 în Palestina“

14 lucruri înfricoşătoare mai puţin cunoscute despre Holocaust

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite