Cine a stalinizat şi schimbat soarta României. Trei agenţi sovietici care au sabotat poporul român

Cine a stalinizat şi schimbat soarta României. Trei agenţi sovietici care au sabotat poporul român

Vasile Luca FOTO historia.ro

Începând cu 6 martie 1945, România a alunecat iremediabil pe panta stalinizării. ”Grupul moscovit”, aşa cum erau cunoscuţi agenţii sovietici şcoliţi în capitala URSS şi trimişi pentru a schimba faţa României, îşi făcea treaba în mod exemplar. Pe lista lui Stalin se regăseau zeci de persoane cheie în transformarea ţării într-un stat sovietic supus orbeşte lui Stalin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vara lui 1944 a însemnat un moment esenţial de cotitură în istoria României. Regele Mihai, sprijinit de partidele politice, a întors armele împotriva Germaniei naziste, fostul aliat, şi totodată a dispus înlăturarea de la putere şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, şeful, de facto, al statului român. În urma acestor decizii, România devenea aliata Marilor Puteri, Anglia, SUA şi Uniunea Sovietică. 
 
După două guverne efemere conduse de militari şi girate de o alianţă politică în care se regăseau majoritatea partidelor din România, la începutul lunii martie a anului 1945, România începea oficial să graviteze pe orbita URSS, transformându-se treptat, dar sigur în stat comunist. Până în 1944, Partidul Comunist Român era o formaţiune politică infimă, cu doar câteva sute de membri. Cu tancurile şi trupele sovietice în România, PCR a început să crească miraculos, cu binecuvântarea şi sub oblăduirea lui Stalin. Pe lista dictatorului sovietic se aflau zeci de persoane menite să stalinizeze ţara. În bună parte, aceste personaje sus-puse total ordinelor moscovite au reuşit să schimbe total destinul poporului român. Printre cei mai supuşi şi totodată energici oameni ai lui Stalin, în România, s-au numărat Anna Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Gheorghe Ghioorghiu Dej, Ion Maurer, Mihai Roller şi Avram Bunaciu. 
 
Secuiul crescut la orfelinat implicat în deportarea românilor
 
Unul dintre cei mai supuşi oameni ai lui Stalin a fost Vasile Luca. A fost Ministru de Finanţe al României în perioada de maximă stalinizare a României, adică în perioada 1947-1952. Culmea, a îndeplinit această funcţie deşi avea doar 6 clase. Drept dovadă a fost „reforma“ sa fiscală care efectiv a distrus o bună parte a populaţiei. Vasile Luca s-a născut la 8 iunie 1898 la Covasna şi se numea în realitate Laszlo Luka, fiind membru al comunităţii secuieşti din zonă. De altfel Laszlo Luka a copilărit într-un orfelinat la Sibiu. În timpul Primului Război Mondial a fost recrutat în armata Austro-Ungară, în Divizia Secuiască, şi a participat la luptele contra României. După război s-a angajat ca muncitor la CFR, în zona Braşovului. Avea numai 6 clase. În atelierele CFR a intrat în legătură cu susţinători ai comunismului. 
 
Doctrina comunistă l-a atras încă de la început. A devenit unul dintre cei mai fervenţi comunişti din cadrul atelierelor CFR Braşov. Este ales în perioada interbelică secretar al PCDR la Braşov. A fost implicat mai apoi în organizarea grevelor de la Lupeni şi Valea Jiului în 1929 şi respectiv 1933. Pentru instigare la grevă şi acţiunile sale din ilegalitate, Luca face de mai multe ori puşcărie. A încercat să fugă în URSS dar a fost prins şi închis la Cernăuţi. În 1940 este eliberat de trupele sovietice care au reuşit după Pactul Ribbentrop-Molotov să impresioneze România cu un ultimatum şi să ocupe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei. Vasile Luca a fost eliberat cu onoruri de ilegalist şi a primit cetăţenia sovietică. A fost numit şi viceprimar la Cernăuţi şi a fost implicat masiv în deportarea românilor în gulagul sovietic. Pentru deportarea românilor, consideraţi ”elemente duşmănoase şi ostile regimului sovietic”, Vasile Luca a fost premiat , cu gradul de maior în ”Armata Roşie”. 
 
De altfel, a şi organizat o divizie destinată comuniştilor din România care să lupte alături de URSS în cel de-al doilea război mondial. Din vara lui 1944 Vasile Luca este plasat de sovietici pe teritoriul românesc cu misiunea precisă de a staliniza România. La 22 octombrie 1945, în cadrul Conferinţei Naţionale a PCDR, Vasile Luca este ales în Biroul Politic al Partidului. În 1946, Luca conducea Blocul Partidelor Democratice şi fură alegerile din noiembrie 1946. Aşa ajunge deputat în Marea Adunare Naţională. Imediat face lobby viziunii sovietice asupra agriculturii şi anunţă ”necesarele” ”reforme” economice care nu erau decât măsuri pentru stalinizarea României. Vasile Luca, plantat de Anna Pauker în conducerea PCDR începea să-şi intre în rol. ” „Colaborarea economică cu Uniunea Sovietică ne dă materia primă care asigură producţia industrială în ţara noastră (...). Ce este problema Sovrom-ului? Participarea capitalului sovietic în industrializarea ţării noastre. Iată linia care nu ne ameninţă independenţa ţării“, preciza Vasile Luca. În 1947, ascensiunea lui Vasile Luca este fulminantă. În acel an ajunge Ministru de Finanţe al României. Un muncitor CFR cu 6 clase urma să realizeze ”reforma” în România. 
 
Stabilizarea economică din 1947 a sărăcit o mulţime de români şi a însemnat dezastrul economic al ţării. „Parte din mori au încetat funcţionarea din cauză că venitul nu acoperă cheltuielile, prea puţine persoane vezi circulând în trenuri care să plătească bilet întreg, costul tuturor ţigărilor faţă de lefurile muncitorilor şi funcţionarilor este mare. În special muncitorii sunt foarte nemulţumiţi sau vezi mergând pe stradă fumând doi dintr-o ţigară şi vociferând“, se arată în notele informative ale jandarmilor din Mehedinţi. Această reformă fiscală a distrus efectiv burghezia românească dar şi sectorul privat. Exact ce-şi doreau comuniştii în drumul lor către stalinizarea României. În efortul lor de a sabota burghezia şi pe ”imperialişti”, comuniştii cu ministrul Vasile Luca în frunte au produs o inflaţie uriaşă. A fost introdus un alt leu, dar cu un alt echivalent. Propriu-zis leul nou introdus de ministerul condus de Luca era echivalentul a 20.000 de lei anteriori. Însemna dezastrul şi sărăcirea celor care deţineau importante economii. Iar toată populaţia putea schimba moneda în doar trei zile. Evident, cu restricţiile de rigoare. Muncitorii, clasa privilegiată a noilor stăpâni, puteau schimba cei mai mulţi bani, 3 milioane de lei. Cei care din punctul de vedere al comuniştilor nu profesau ”în câmpul muncii”, adică inclusiv patronii sau alte profesii burgheze şi liberale nu putea schimba decât maxim 1.5 milioane. 
 
După inflaţie a venit şi criza. Nu se mai găsea aproape nimic pe piaţă. Istoricii spun că de fapt noua reformă fiscală nu a fost ideea exclusivă a lui Vasile Luca ci un ordin pe care acesta l-a executat întocmai, venit de la Moscova. În orice caz, Vasile Luca şi-a făcut treaba. Dezastrul era atât de mare încât Vasile Luca, fidelul executant al ordinelor de la Moscova, trebuia sacrificat. Culmea, se spune că Vasile Luca s-ar fi opus reformei. Cu cele 6 clase ale sale totuşi intuise ce se putea întâmpla. Cu toate acestea a trebuit să execute ceea ce i se cerea. De aceea a fost un bun agent al Moscovei în România. În cele din urmă Gheorghe-Gheorghiu Dej o figură marcantă a comunismului românesc şi un om agreat de Stalin i-a pus gând rău lui Vasile Luca dar şi a întregului grup moscovit. Împreună cu apropiaţii săi, Dej a pus la cale compromiterea şi înlăturarea lui Luca. În 1952, o comisie de partid a început deja să investigheze modul în care a fost aplicată reforma fiscală comandată de Stalin şi aplicată de Vasile Luca. După critici repetate aduse Ministerului Finanţelor, în plenare şi întruniri de partid, la 16 august 1952 este arestat. Este acuzat de contrarevoluţie şi ”deviaţionism de dreapta”. Vasile Luca a fost şocat. Din agent sovietic şi comunism de primă mână, ofiţer în ”Armata Roşie”, ajungea o persoană indezirabilă. Şi totul după ce executase ordinele lui Stalin. A murit în puşcăria de la Aiud în 1963 după un infarct.
 
Cea mai puternică femeie din România
 
Un alt agent sovietic, născut în România şi trimis special de ruşi pentru stalinizarea României a fost Anna Pauker. Acesta a ajuns cea mai puternică femeie din România după anul 1945 şi a fost prima femeie din lume ajunsă viceprim-ministru. Anna Pauker s-a născut pe 13 decembrie 1893 în satul Codăeşti, judeţul Vaslui. Se numea de fapt Hannah Rabinsohn. Părinţii ei, Herşcu şi Sura, aveau în jur de 30 de ani, fiind de vârstă apropiată, şi proveneau dintr-o comunitate de evrei ortodocşi. Hannah s-a născut în casa bunicilor, acolo unde locuiau părinţii ei. Imediat după naşterea lui Hannah, familia lui Herşcu Rabinsohn s-a mutat la Bucureşti. La începutul secolului XX, în Bucureşti se afla cea mai mare comunitate evreiască din România, cu peste 44.000 de membri. Familia Anei Pauker, era din categoria evreilor săraci şi foarte credincioşi. Erau nişte provinciali care încercau să se adapteze noilor condiţii şi care în Bucureşti încercau să-şi facă un rost. Spre deosebire de Vasile Luca, care nu s-a omorât cu cartea, Hannah Rabinshon, adică Anna Pauker a fost o elevă foarte silitoare, fiind una dintre puţinele evreice care s-a instruit temeinic. În 1915, Anna Pauker avea 17 ani şi se îndrăgostea de profesorul Henry Steinberg. 
 
Acesta era socialist şi a iniţiat-o şi pe Anna în doctrina lui Marx şi Engels. ”În 1915 Ana Rabinsohn a intrat în clubul Partidului Social Democrat al Muncitorilor Români de pe strada Sfântul Ionică din Bucureşti şi s-a înscris ca membru. (…) Evident a făcut acest lucru şi sub influenţa lui Henry Steinberg, un coleg profesor la şcoala unde preda. S-au întâlnit şi au devenit iubiţi în 1911, când ea avea 17 ani. El îi dădea în mod regulat scrieri socialiste şi o ducea la întâlnirile de 1 Mai în pădurile de lângă Bucureşti. Alăturându-se socialiştilor,  Rabinsohn  devenea parte a unui grup de tinere evreice care se radicalizau, mai ales din ultima parte a secolului al XIX lea.”, preciza Robert Levy. Se spune că a contat faptul că familia Annei era săracă şi totodată făcuse cunoştinţă şi cu anti-semitismul şi anumite măsuri restrictive împotriva evreilor. Comunismul oferea o altfel de abordare care-i convenea. Anna Pauker a urmat şi cursurile unei facultăţi de medicină în Elveţia dar nu le-a mai terminat niciodată. S-a dedicat total comunismului şi Internaţionalei. Se căsătoreşte cu Marcel Pauker, liderul Partidul Comunist Român. În anii 20, Anna Pauker devine agent sovietic şi în 1922 este arestată împreună cu Marcel pentru activităţile ilegale în slujba comunismului sovietic. Ajunge în URSS şi este formată ca agent sovietic şi lider comunist care urma să fie plantat în România la momentul potrivit. Din 1926 până în 1934 face şcoală cominternistă în Rusia. 
 
Se întoarce în România pentru a-şi continua activitatea ca agitator în ilegalitate. După numai un an de activitate intensă, este din nou arestată. În 1941 iese din închisoare în urma unui schimb între România şi URSS şi ajunge din nou în Rusia. Se va întoarce cu tancurile sovietice în 1944. Avea 47 de ani şi în urma activităţii ei în ilegalitate avea de executat 40 de ani de închisoare în Regatul României. Dar Anna Pauker se întorcea pentru stalinizarea României şi destructurarea democraţiei. Venea cu uniforma ”Armatei Roşii” şi cu o atitudine de ilegalist dur, călit. A fost poreclită ”Stalin în fustă” iar revista ”The Times” o considera cea mai puternică femeie din lume. ”Totodeauna am simţit, atunci când eram în preajma mea, că este ca un şarpe boa constrictor. Un boa care tocmai fusese hrănit, şi în consecinţă nu te putea mânca-cel puţin pe moment. Greoaie şi fără graţie aşa cum părea să fie, avea tot ce este mai respingător şi tot oribil de fascinant la un şarpe. Mi-o puteam uşor imagina denunţându-şi soţul, care în consecinţă a fost împuşcat. La ea am văzut aceea sclipire rece şi dezumanizată prin intermediul căreia a ajuns în poziţia pe  care o ocupa”, scria Ileana, principesa României despre Ana Pauker în ”I live again”.În Rusia în timpul războiului Anna Pauker devenise şefa comuniştilor români în URSS şi în 1943 contribuise la formarea Diviziei ”Tudor Vladimirescu” formată din prizionieri români care solicitaseră să lupte alături de URSS. 
 
Anna Pauker se ocupa cu îndoctrinarea şi ”convingerea” prizonierilor. Totodată, la Moscova, Anna Pauker făcea parte din conducerea unui comitet naţional român de eliberare care urma să se stabilească la Iaşi, odată cu invazia rusească în România. Anna Pauker, lidera grupului moscovit al comuniştilor din România, adică agenţi ai sovieticilor şi oameni ai lui Stalin, ajunge în Românnia cu avionul pe 16 decembrie 1944. Agenţii Siguranţei raportau că se urmărea anexarea României. Anna Pauker avea însă altă misiune. ”Stalin în fustă” avea să conducă cu mână de fier stalinizarea României împreună cu Luca şi Bodnăraş în special dar şi cu alţi agenţi sovietici. În perioada 1945-1947, în timpul guvernului prezidat de doctor Petru Groza, un bun supus al politicii sovietice şi executant al ordinelor transmise inclusiv prin grupul moscovit al PCDR, Anna Pauker este aleasă secretar al CCPCR şi a organizat practic guvernul de colaţie. De altfel Petru Groza ajunge prim-ministru graţie eforturilor grupului moscovit, inclusiv al Annei Pauker. 
 
Aceasta era servilă până la penibil regimului stalinist. O anecdotă a vremii consemnată şi de Robert Levy o prezintă plimbându-se prin Bucureşti cu umbrela deschisă în mijlocul verii doar fiindcă la Moscova ploua. Evident, pentru cei care au avut de-a face cu ea, nu era nimic comic. În 1947, a fost numită ministru de externe şi viceprim-ministru. Din această funcţie a impus stalinizarea României, mai ales prin îndepărtarea tuturor opozanţilor şi aplicarea cu străşnicie a măsurilor staliniste. În calitatea de ministru de externe face cadou URSS, Insula Şerpilor. A declanşat un regim de teroare împotriva celor consideraţi ”duşmani ai regimului”. În plan extern, Anna Pauker a transformat România într-un satelit al URSS, rupând sau răcind relaţiile cu Occidentul. În 1952, are aceeaşi soartă ca Vasile Luca. Gheoghe Gheorghiu Dej şi grupul său de comunişti ”autohtoni” îi înlătură de la putere pe ”grupul moscovit”. Anna Pauker nu face excepţie. În 1954 este acuzată de ”deviaţionism” de dreapta şi dată afară din PCR. Rămâne o simplă traducătoare din franceză şi germană până când, în 1960 moare de cancer la sân.
 
De la dezertor la spion şi agent al stalinizării
 
Emil Bodnăraş este una dintre cele mai enigmatice personaje ale comunismului românesc. Este diferit de ceilalţi agenţi sovietici ajunşi în România în preajma anului 1945. Se deosebeşte şi de mulţi comunişti români. Este un personaj educat, şef de promoţie în orice instituţie de învăţământ urmată şi totodată un om a cărei misiune nu a fost niciodată foarte clară. Emil Bodnăraş s-a născut în anul 1904 înn satul Iaslovăţ, judeţul Suceava. La aceea dată făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Tatăl său era ucrainean iar mama nemţoaică. Face liceul la Câmpulung iar mai apoi urmează Facultatea de Drept la Iaşi şi Şcoala Militară din Timişoara, unde termină ca şef de promoţie. Tot şef de promoţie este şi în 1930 după ce termină Şcoala Specială de Ofiţeri de Artilerie din Bucureşti. Emil Bodnăraş era un tânăr capabil, educat şi foarte inteligent.
 
„Militar convins, foarte conştiincios şi devotat. Plin de iniţiativă. Cunoştinţe frumoase şi clare. Foarte muncitor, are calităţi şi însuşiri foarte frumoase. E fiu adevărat al pământului frumos al Bucovinei.”, spunea despre el şeful şcolii de artilerie de la Bucureşti. Nu la multă vreme după absolvirea Şcolii de Artilerie, încep probleme pentru Bodnăraş. Acesta este trimis într-o garnizoană din Basarabia, la Sadagura, din motive disciplinare, se pare. Există două variante. Într-una dintre acestea se spune că Bodnăraş a intrat în conflict cu un ofiţer superior, rudă cu membrii Casei Regale a României. În altă variantă, Bodnăraş s-ar fi încurcat cu nevasta unui ofiţer superior, comandantul regimentului său. Pentru una sau alta, a fost ostracizat la Sadagura. Aici, încă din 1931, tânărul ofiţer intră în legătură cu socialiştii. Problemele pe care le are şi idealismul lui Bodnăraş îl fac să se apropie de doctrina comuniştilor. Mai mult decât atât, conflictul cu comandatul său, colonelul Rizescu. Acesta îl consideră pe Bodnăraş, omul fostului comandant şi îi face un raport negativ. Este deranjat că Bodnăraş este prea slobod la gură şi totodată nu vede cu ochi buni întâlnirile sale cu socialişti cunoscuţi. 
 
”Promite a fi un foarte bun comandant de baterie şi în general un excelent ofiţer de artilerie cu condiţia de a fi mai atent asupra tactului ce trebuie să aibă în orice situaţie şi a evita prietenia celor ce fac petreceri cu băutură prea multă şi a acelora ce nu înţeleg că a critica prea mult tot ce este în ţară denotă lipsă de patriotism.”, scria Rizescu. După ce a citit raportul, Bodnăraş explodează. Cere să iasă la apel în faţa superiorilor. Refuzat, Bodnăraş alege fără nicio ezitare calea comunismului şi a sovietelor. Pleacă la Hotin şi de acolo fuge peste graniţă, iarna. Ajunge în Rusia unde spun sursele s-ar fi înrolat în serviciul de spionaj sovietic. În 1935 se întoarce în România în serviciul GRU. Este prins aproape imediat dintr-un ghinion teribil. Este recunoscut în tren de un fost coleg de şcoală. A fost condamnat la 10 ani de închisoare. La Doftana se împrieteneşte cu Dej. Tot în puşcărie obţine şi cetăţenia rusească. Abia în 1940 ajunge membru al PCR iar în 1942 este eliberat. Bodnăraş ajunge la Galaţi, la fratele său. Îşi continuă activitatea de spionaj în favoarea URSS. Prin intermediul unui negustor de cherestea, care la rândul său îi plătea unui ofiţer de stat major, informaţii despre mişcările trupelor româneşti şi germane pe frontul de est. Bodnăraş devine un aliat al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, un comunist român simpatizat de URSS. Bodnăraş în 1944 face ordine în PCDR şi cu pistolul îl forţează pe Ştefan Foriş, secretar general al PCDR să-şi dea demisia. Foriş era bănuit că este om al Siguranţei. Bodnăraş epurează PCDR de elementele dubioase şi promovează doar oameni loiali URSS. Misteriosul Bodnăraş, conduce partidul din umbră până la evadarea lui Dej. 
 
Apoi apare în toate momentele cheie ale aservirii României faţă de URSS. La 23 august 1944, Bodnăraş a participat ca reprezentant PCR la demiterea mareşalului Antonescu. Tot el s-a ocupat de fraudarea alegerilor din 1946 şi totodată de înscenarea de la Tămădău când liderii partidelor istorice au fost compromişi şi arestaţi. Pe scurt, Bodnăraş a participat la crearea cadrului ideal pentru stalinizarea României. A scăpat de adversarii incomozi şi a pregătit totul. În 1945 şi 1947 s-a ocupat de conducerea armatei şi a Serviciilor Secrete Româneşti. A epurat armata română şi a promovat doar ofiţeri loiali regimului comunist. A fost şi subsecretar de stat la preşedenţia Consiliului de Miniştrii, controlând tot planul de transformare al României în stat comunism. Pentru mulţi era clar că Bodnăraş era omul NKVD-ului în România. De altfel prezenta rapoarte regulate serviciilor de spionaj sovietice. După 1947, devine Ministru al Apărării. În această funcţie se spune că a avut un rol cheie, în asigurarea neutralităţii României faţă de insurgenţele anti-comuniste din ţările vecine. Totodată se spune că el l-ar fi convins pe Hruşciov să retragă „Armata Roşie” de pe teritoriul României. Bodnăraş a contribuit decisiv şi la alegerea lui Nicolae Ceauşescu după moartea lui Dej. Până la moartea sa din anul 1976, Bodnăraş s-a bucurat de distincţii, onoruri, medalii şi funcţii foarte înalte.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: