Cine au fost războinicii care i-au dominat pe daci acum peste 2.300 de ani. Veneau din Europa Centrală şi erau maeştri ai metalurgiei
0Celţii au avut o influenţă aparte asupra triburilor dacice din Banat şi Transilvania. Se presupune că aceste comunităţi războinice au locuit alături de triburile dacilor şi, mai mult decât atât, i-au învăţat cum să prelucreze mai bine fierul şi i-au şi inspirat inclusiv în domeniul vestimentar şi militar.
Celţii au fost o populaţie legendară în antichitate. Blonzi şi roşcaţi, înalţi şi cu pielea albă, erau războinicii feroce, care au colonizat şi dominat o bună parte a Europei. Făceau parte din grupul de populaţii indo-europene vorbitori ai unei limbi kentum. Au apărut pe scena istoriei cândva în secolul VI îHR, fiind atestaţi de Hecateu din Milet, undeva în zona Europei Centrale, către izvoarele Dunării, dar şi în nordul Spaniei de astăzi.
De-a lungul a câteva secole au migrat pe tot parcursul Europei, stabilindu-şi centre ale puterii în Cehia actuală, Slovacia, sudul Germaniei, Elveţia, Austria Franţa, Belgia şi Insulele Britanice, acolo unde au dezvoltat o cultură aparte. Totodată, neamurile celţilor au străbătut şi zonele estice ale Europei, inclusiv Peninsula Balcanică şi chiar Asia Mică. Erau neamuri războinice, maeştrii ai prelucrării fierului. Ştiau să prelucreze metalele preţioase şi locuiau în aşezări proto-urbane întărite cu val de pământ şi palisadă numită oppida. Se făceau remarcaţi în special prin calitatea armelor de fier, dar şi a furiei războinice.
Îşi impresionau adversarii prin sălbăticia atacurilor, prin forţa fizică, dar şi prin tatuajele sau trupurile pictate în culori războinice. Aceste neamuri cu o cultură unică şi distinctă au influenţat decisiv cultural şi etnic zone importante din Europa. Războinicii celţi organizaţi în uniuni de triburi au ajuns şi pe teritoriul de astăzi al României. Mai mult decât atât, începând cu secolul IV ÎHR au dominat zone importante din Transilvania şi Banatul de astăzi. Autohtonii, în special neamurile tracice din ramura nordică, au trăit sub dominaţia acestor războinici feroce şi fierari neîntrecuţi. Triburile dacice au învăţat de la aceştia noi tehnologi de prelucrare a fierului, dar au împrumutat şi armament sau obiecte vestimentare.
Transilvania şi Banatul, sub stăpânirea celţilor
Despre aşezarea şi viaţa celţilor pe teritoriul de astăzi al României vorbesc doar izvoarele arheologice. Cu o singură excepţie, Herodot face o menţiune despre o serie de triburi aflate în această zonă. Celţii, aceşti războinici, fierari şi artişti, se aşează în zona Transilvaniei şi Banatului undeva la sfârşitul secolului al IV lea. Erau purtători ai culturii La Tene, practic a doua vârstă a fierului. Au avansat rapid către centrul Transilvaniei şi ocupau o întinsă zonă. Descoperirile arheologice din Crişana şi zona central-transilvană arată că zona de est şi de vest a munţilor Apuseni intrase sub stăpânirea puternicei uniuni de triburi a anarţilor, războinici de temut în toată Europa Centrală, cu centrul puterii în bazinul Tisei. Faptul că această zonă întinsă se afla sub stăpânirea anarţilor este confirmată şi de Caesar în ”De Bello Gallico”, dar şi de Ptolemeu în ”Geographia”.
Aceste surse documentare suplimentare arată că la sfârşitul secolului II ÎHR anarţii erau încă stăpâni ai acestei zone transilvane. Totodată, alte descoperiri arheologice în zona Olteniei de sud-vest, precum cele de la Padea, Gruia sau Corneşti, arată că Banatul de astăzi şi această parte a Olteniei se afla tot sub influenţa celţilor. De această dată era vorba de neamurile scordiscilor. Şi aceştia îşi menţin dominaţia inclusiv în secolul II ÎHR. Prezenţa celţilor în acest areal întins este atestată de peste 140 de aşezări şi morminte celtice, în special ale anarţilor şi scordiscilor din Oltenia, Transilvania şi Banat. Numeroase obiecte aparţinând celţilor au fost descoperite la Turdaş, Haţeş şi Mediaş. Vorbim despre artefacte aparţinând primei perioade de pătrundere a celţilor în zona Transilvaniei, în perioada Hallstattului târziu. În secolul III ÎHR este atins apogeul pătrunderii celţilor în Transilvania, dar şi al puterii lor. Din această perioadă datează importantele descoperiri de la Pişcolţ (n.r. Satu Mare) şi Fântânele (n.r. Bistriţa Năsăud), cu peste 150 de morminte celtice.
Căpeteniile şi războinicii erau îngropaţi în morminte plane, cu un inventar foarte bogat. După tradiţia celtică, în mormântul şefului de trib sau al războinicului erau puse armele, coiful, obiectele de uz personal, dar chiar şi carele de luptă. Chiar şi femeile, evident fiice sau soţii de căpetenii sau războinici importanţi, erau înmormântate cu un bogat inventar. În mormintele celtice din Transilvania au fost descoperite morminte de femei care abundau în podoabe, precum brăţări, cercei, torcuri şi alte podoabe. Totodată în morminte erau depuse ofrande.
Dacii, stăpâniţi de seniorii războiului din Europa Centrală
Triburile celţilor erau renumite pentru furia lor războinică. Aveau arme performante, lucrate de meşteşugari specializaţi în prelucrarea fierului şi totodată erau protejaţi de echipament de protecţie, în special coifuri atent lucrate. Celţii aveau o experienţă vastă a războiului, dezvoltată în numeroasele confllicte intertribale, dar şi cu populaţiile întâlnite în drumul lor. Erau conduşi de căpetenii războinice, bine înarmate, iar războinicii aveau un statut privilegiat. De altfel pentru a-şi impresiona adversarul nu de puţine ori celţii recurgeau la tot soiul de subterfugii. În mărturiile antice se spune că îşi dădeau părul cu var pentru a fi înfricoşători. Totodată îşi vopseau trupul şi faţa, iar uneori se spune că luptau goi, pentru a-şi speria inamicul. Foloseau săbii şi lănci de fier, iar mai ales războinicii de seamă atacau în care de luptă, din care aruncau suliţe, iar mai apoi atacau cu săbiile.
Ţinuta celţilor era colorată, completată de brăţări şi alte podoabe. La rândul lor, echipamentul de protecţie, în special coifurile, era atent lucrat, cu o simbolistică aparte, cu animale totemice tribale şi creaturi fantastice din bogata mitologie celtică. Aceşti războinici de temut au ocupat teritoriul Transilvaniei, Banatului şi partea de sud-vest a Olteniei cel mai probabil cu sabia. Dacii timpurii au fost supuşi de aceşti războinici din Europa Centrală. De altfel între daci şi celţi s-au dat lupte puternice. În cele din urmă armele mai bune, dar şi experienţa războiului, au înclinat balanţa în favoarea celţilor. Faptul că între localnici şi celţi au avut loc conflicte numeroase, dar şi faptul că zona a fost ocupată cu forţa armelor este dovedită din nou de numeroasele descoperiri arheologice. Aşezările şi mormintele celţilor din Transilvania şi Banat sunt pline de arme.
”Localnicii de prin aceste părţi au opus o dârză rezistenţă, fiind înfrânţi însă de puterea de şoc a celţilor, îndelung antrenaţi în războaie, cât şi de armamentul lor perfecţionat. O dovadă în acest sens o constituie numeroasele arme de fier, aflate în mormintele necropolelor celtice din vestul României. S-au găsit care de luptă, spade, suliţe, cuţite de lovit, coifuri, scuturi etc. (necropolele de la Apahida, Ciumeşti, Curtuiuşeni, Ghiriş-Tarian, Aradu-Nou)”, se arată în ENDA( enciclopedia-dacică.ro).
Una dintre cele mai impresionante piese este coiful celtic de la Ciumeşti. De altfel în secolul al III lea îHR, celţii din această zonă se aflau la apogeul puterii lor. Un decret din cetatea Olbia, din acest secol, aminteşte despre ameninţarea celţilor aliaţi cu germanii. Celţii nu au trecut însă Carpaţii. Nu există dovezi arheologice în acest sens. Au urmat în schimb, în acelaşi secol III ÎHR, secolul de aur al celţilor danubieni, linia Dunării. S-au revărsat apoi în Balcani, fiind opriţi de Alexandru cel Mare. Nu acelaşi lucru a reuşit şi diadohul Lisimah. Celţii au atacat Grecia, iar în 278 ÎHr au devastat inclusiv sanctuarul de la Delfi.
Dacii şi celţii, de la război la convieţuire şi schimburi cultural-tehnologice
După o perioadă de războaie şi lupte grele, dacii aflaţi sub dominaţie celtică au ajuns să covieţuiască cu noii veniţi. Din nou dovezile arheologice vin să confirme această realitate. Astfel, în valea Someşului au fost descoperite aşezări ale dacilor aflate în imediata vecinătate a celor celtice. Totodată, este atestată prezenţa dacilor în aşezări celtice, mai ales de ceramica lucrată cu mâna specifică autohtonilor, dar şi de mormintele de incineraţie specifice culturii dacice.
Celţii trăiau în sate, cu bordeie săpate în pământ cu o cameră, maximum două, acoperite cu paie. Cel puţin asta ne arată descoperirile de la Ciumeşti, de exemplu. Celţii din Transilvania lucrau ceramică la roată, spre deosebire de autohtoni, care lucrau cu mâna. Totodată, gropile menajere din aşezările celtice arată că aceştia se ocupau mai ales cu creşterea animalelor, fiind descoperite resturi osteologice de cai, vite, oi, capre. În sânul comunităţilor celtice din Transilvania existau numeroşi meşteşugari specializaţi mai ales în olărit, realizarea podoabelor, dar cel mai important, fierari care realizau arme şi echipamente de protecţie. Celţii erau conduşi de căpetenii militare, şefii de clanuri şi războinicii din serviciul lor jucând un rol important în societate.
Aşa cum menţionam, celţii şi dacii au ajuns să convieţuiască în aceste regiuni. ”A fost, aşadar, în firea lucrurilor ca populaţia indigenă să primească multe influenţe de la cei veniţi, dar şi să transmită multe din obiceiurile şi produsele sale, vehiculând totodată din teritoriile extracarpatice, traco-getice şi greceşti, produse meridionale”, se arată în ENDA. Importante sunt mai ales noile tehnologii învăţate de daci de la celţi. Este vorba în special de fierărit. De la celţi dacii importă modele de arme, dar şi tehnici de realizare a acestora. Totodată deprind noi tehnici de olărit. La acestea se adaugă probabil şi obiecte vestimentare, precum celebrele tartanuri, dar şi pantaloni largi şi multicolori. La rândul lor, dacii realizau o legătură constantă între celţi şi comerţul grecesc de la Marea Neagră.
Infuenţa celtică ajunge până în nordul Moldovei, fără ca aceste triburi să fie ajuns acolo efectiv. La sfârşitul secolului al III lea, celţii din nord-vestul Dunării au bătut împreună cu dacii propriile lor monede de argint imitându-le pe cele macedonene din timpul lui Filip al II lea. Acestea monede corespunde celor de tipul Tulgheş – Mureşu-Mare. De altfel, colaborarea, se presupune, s-a extins şi în plan militar, dacii însoţindu-i pe celţi în diferitele răfuieli intertribale. Totodată, se ştie că scordiscii împreună cu dacii au ţinut tendinţele expansioniste romane, la Dunăre.
Burebista, ucigaşul de celţi
În secolul I ÎHr, Burebista, marea căpetenie a dacilor, cel care a unit toate triburile, a pornit la război inclusiv cu celţii. De această dată a fost o revanşă a autohtonilor. Dacii i-au învins pe celţi. Mai mult decât atât, i-au cucerit şi i-au înglobat în marele regat al regelui Burebista. Războinicii daci, perfecţionaţi inclusiv cu tehnică militară celtică, i-au nimicit, trecând ca un tăvălug până peste neamurile celtice din Europa Centrală.
”Boerebistas, bărbat get, luand conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani, pentru că trecea Istrul fără frică, prâdând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţi, cei ce se amestecasera cu tracii şi cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum şi pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârşire”, scria Strabob în celebra sa lucrare, ”Geografia”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
