Cine a fost Flaccus, misteriosul personaj aflat la originea cuvântului „valah“. Apoi, termenul „a alunecat“ înspre „român“

Cine a fost Flaccus, misteriosul personaj aflat la originea cuvântului „valah“. Apoi, termenul „a alunecat“ înspre „român“

Familie de valahi, adică de români FOTO adevaruldespredaci.ro

Originea termenului de „valah“, atribuit poporului român, a stârnit numeroase dispute de-a lungul timpului. Semnificaţia etnonimului îşi găseşte explicaţii atât în scrierile academicienilor, cât şi în cele ale vechilor cronicari. Denumirea pentru călătorii străini ar fi venit de la un misterios întemeietor al naţiunii române.

Ştiri pe aceeaşi temă

În majoritatea textelor medievale, românii din Moldova, Ţara Românescă, Transilvania sau din Balcani sunt numiţi "valahi". O denumire care nu seamănă nici în clin, nici în mânecă cu cea de "român". Acest apelativ folosit de cronicarii medievali a dus la o dispută începută în mediul academic şi purtată mai apoi la toate nivelurile. 
 
Există teorii care spun că românii şi valahii nu sunt acelaşi popor, de asemenea existând accepţiunea că denumirea de România şi etnonimul "român" ar fi invenţii târzii, de secol XIX, ale învăţaţilor şcolii ardelene sau ale lui Dimitrie Philippide la 1816, când publica la Leipzig lucrările "Istoria României" şi "Geografia României". 
 
Majoritatea istoricilor români resping aceste teorii şi apelează la vechile cronici pentru a lămuri confuzia. În special, călătorii străini medievali, în cronicile lor, vin cu explicaţii pentru apelativul de "valah", adresat poporului român. Acesta etnonim a cunoscut diferite forme de la "valah" la "vlah", "ulah", "vlazi", "vlasi", "blasi", în funcţie de originea călătorului care-l utiliza.
 
Flaccus misteriosul personaj de la care vine numele de vlah
 
În majoritatea relatărilor de călătorie prin Ţările Române, cronicarii, învăţaţii, ambasadorii străini, îi numesc pe români cu termenul "valahi". Aproape fără excepţie, toţi aduc ca argument pentru folosirea acestui etnonim o poveste despre întemeierea naţiunii române. Toţi sunt de acord, inclusiv cei maghiari sau germani cu faptul că valahii sunt urmaşii colonizatorilor romani veniţi în Dacia, valahii şi românii fiind unul şi acelaşi neam, doar că erau cunoscuţi doar sub cea dintâi denumire. Totodată, ei vorbesc despre un misterios general roman pe nume Flaccus, care, după retragerea aureliană, a rămas în Dacia şi a întemeiat naţiunea română. 
 
”Scriu mulţi autori, şi aproape toţi cei moderni susţin ca lucru sigur că valahii sunt numiţi după un oarecare bărbat roman Flaccus, sub conducerea căruia a fost adusă în aceste regiuni o colonie de romani ca să-i supună pe daci, şi că deci ei ar fi numiţi oarecum flacci. Căci ei spun că mai apoi, după trecerea a multă vreme şi prin tot felul de legături cu neamuri şi limbi felurite, s-a ajuns din stricarea numelui de flacci să se formeze cel al valahilor, cum ar fi al flacilor”, scria Anton Verancsics, un cronicar ungur din secolul al XVI-lea în lucrarea sa din 1549, ”Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti”.

Anton Verancsics, cronicarul ungur din secolul al XVI-lea FOTO wikipedia.org
 
Aceeaşi poveste, legată de întemeietorul Flaccus, este relatată şi de Nicolaus Olahus, care arată precis că românii sunt continuatorii dacilor şi ai colonilor romani, denumirea poporului şi a ţării venind de la acelaşi misterios Flaccus. ”Ea (n. r. - Dacia) cuprinde Valahia mare, care se numeşte şi Ţara Românească (Transalpina), Moldova, Transilvania, Maramureşul, Ţara dintre Someşuri, Crişana, Nyirs, Ţara dintre Timişuri, Ţara Românească, de care se spune că s-a numit odinioară Flaccia, după Flaccus, care a dus acolo o colonie de romani”, preciza umanistul transilvănean în secolul al XVI-lea. Aceeaşi poveste era cunoscută până şi de călătorii veniţi din ţări mai îndepărtate cum ar fi italianul Enea Piccolomini. 
 
În lucrarea sa "Cosmografia", vorbeşte şi despre ţările române şi explică clar de ce românii poartă numele de vlahi. ”Acest pământ a fost locuit odinioară de geţi, care l-au pus pe fugă ruşinoasă pe Darius, fiul lui Histaspe, şi au pricinuit multe înfrângeri şi Traciei. În cele din urmă au fost subjugaţi şi zdrobiţi de forţele romane. Şi a fost dusă acolo o colonie de romani, care să-i ţină în frâu pe daci, sub conducerea unui oarecare Flaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi după o lungă bucată de timp, alterându-se numele, aşa cum se întâmplă, a fost numită Valahia, iar în loc de «flacci» locuitorii au fost numiţi «valahi»”, preciza cronicarul italian.
 
Vlah înseamnă italian sau roman
 
După unele accepţiuni, etnonimul de „vlah“ ar fi însemant în graiurile balcanice „cioban” şi ar fi apărut în perioada migraţiilor cu referire la profesia de bază a românilor, aceea de păstori. Totodată, "vlah" li se spunea popoarele germanice şi slave, spun academicienii dar şi vechii cronicari, italienilor. Cu alte cuvinte românii au primit numele de vlah cu înţeles de italieni, adică romani, latini.

Păstori valahi FOTO imagoromanie.ro
 
Aceasta o arată cronicarul Verancsics, dar şi călătorii străini prin Ţările Române care au auzit graiul românesc şi l-au comparat cu cel italian. Mai mult decât atât, cronicarul maghiar demonstrează în secolul al XVI-lea originea latină a românilor, numiţi vlahi, adică italieni sau mai precis romani. ”Căci la toate popoarele care se folosesc de limba slavă, ca la dalmaţi, croaţi, sloveni, bosniaci, rasciani, bulgari, stirieni, carinthieni, ruteni şi chiar şi la poloni şi boemi, italienii din Dalmaţia sunt numiţi vlahi sau vlasi, şi despre ei se crede că sunt cu mult cei mai vechi, şi decât romanii şi decât ungurii.[...] deci după ce au fost alungaţi italienii din Panonia şi aşa cum mărturisesc aceste cronici, după ce li s-a îngăduit din partea hunilor să treacă nestingheriţi Marea Adriatică mergând în Apulia, iar valahii, care erau păstorii lor rămânând acolo din propriul lor imbold, când ungurii au urmat în stăpânire ei au adoptat de la iliri numele de vlazi sau vlahi cu care îi găsiseră pe aceştia numiţi şi i-au numit vlazi”, scria Verancsics. 
 
Românii nu şi-au spus niciodată valahi
 
Sunt de acord majoritatea istoricilor, dar şi a vechilor cronicari. Dovezile documentare abundă din acest punct de vedere. Încă din secolul al XVI-lea, maghiarul Verancsics arăta faptul că românii nu-şi spun niciodată valahi, ci pur şi simplu rumâni sau români, iar limba lor o numesc română. ”Lăsând de o parte nenumăratele cuvinte pe care valahii le au întocmai şi cu acelaşi înţeles ca în limba latină şi în dialectele italienilor, când întreabă ei pe cineva dacă ştie să vorbească pe limba valahă spun: «Oare ştii româneste?», sau când întreabă dacă este valah, îl întreabă: dacă este român”, preciza ungurul. Acelaşi lucru îl precizează şi cronicarul român Miron Costin.

  Cronicarul Miron Costin FOTO istoria md
 
”Acest nume vine de la descălecatul lor de la Traian, şi cât au trăit românii, până la pustiirea lor de pe aceste locuri deschise şi cât au trăit în munţi, în Maramureş şi pe Olt, tot acest nume l-au ţinut şi îl ţin până astăzi, şi încă mai bine muntenii decât moldovenii, că ei şi acum zic Ţara Rumânească, ca şi românii cei din Ardeal. Iar străinii şi ţările dimprejur le-au pus acest nume de vlah, de la vloh, cum s-a mai pomenit, iar aceste nume de valeos, valascos, olah, voloşin tot de străini sunt puse, de la Italia, căreia îi zic Vloh. [...] Deşi şi prin istorii, şi în graiul străinilor, şi între ei înşişi, cu vremurile, cu veacurile, cu înnoirile, românii au şi dobândesc şi alte nume, doar acela care este numele vechi stă întemeiat şi înrădăcinat, adică rumân, cum vedem. Că, măcar că ne chemăm acum moldoveni, dar nu întrebăm: „ştii moldoveneşte?”, ci „ştii rumâneşte?”, adică râmleneşte”, preciza Miron Costin. 

Chipuri de valahi FOTO adevaruldespredaci.ro
 
Totodată academicianul Ioan Aurel Pop, preciza într-un discurs de recepţie intitulat ”Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia” că, de fapt, valah este numele dat românilor de alte popoare în timp ce etnonimul român era cel aceptat şi cunoscut de populaţiile din Principatele Române. 
 
 S-a demonstrat, pe temeiul izvoarelor, că românii, încă din Evul Mediu, au avut, în general, două nume, unul dat lor de străini (rezultat al alterităţii, al contactului cu „celălalt”, cu vecinul ), dar nefolosit şi (cel mai adesea) necunoscut de ei, şi altul dat lor de ei înşişi, acesta fiind numele de sine (rezultat al conştiinţei de sine). Primul nume este cel de vlah, cu toate variantele sale (valah, valach, voloh, blac, oláh, vlas, ilac, ulah etc.), iar al doilea este cel de rumân/ român, şi el cu anumite variante, mai puţine decât precedentul. Nu există niciun izvor care să arate că românii şi-ar fi spus dintru început lor înşişi valahi sau într-un fel cumva asemănător, termenul respectiv intrând în limba română curentă foarte târziu, de regulă ca neologism”, a precizat academicianul. Acest punct de vedere este susţinut şi de alţi specialişti precum Şerban Papacostea , Vasile Arvinte, Adolf Armbruster , Eugen Stănescu sau Nicolae Iorga. Cât despre misteriosul Flaccus, istoricii nu au găsit referinţe istoriografice cu privire la existenţa sa, fiind fie rodul imaginaţiei cronicarilor fie un comandant obscur care a încercat să preia puterea în Balcani în timpul anarhiei militare.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările