Cine au fost cei care l-au forţat pe Cuza să abdice. Motivele care au dus la formarea „Monstruoasei Coaliţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ioan Cuza FOTO Adevărul
Alexandru Ioan Cuza FOTO Adevărul

Primul voievod al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza, a fost răsturnat de la putere şi forţat să abdice la împlinirea a şapte ani de domnie. Cei care l-au trimis în pribegie pe domnul Unirii au făcut parte din ”Monstruoasă Coaliţie”, o organizaţie a oamenilor politici români nemulţumiţi de guvernarea cuzistă.

La 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii era forţat să abdice în miez de noapte, după un complot mocnit, care răbufnise în cel de-al şaptelea an al domniei sale. Cei care l-au ameninţat cu armele şi i-au cerut să renunţe la tron erau militari, oameni politici şi intelectuali. O parte erau chiar dintre aceia care în 1859 îl urcau cu entuziasm pe Alexandru Ioan Cuza pe acelaşi tron unit al Moldovei şi Ţării Româneşti. Cei care au complotat mai bine de doi ani împotriva lui Cuza au făcut parte dintr-o organizaţie rămasă în istorie sub numele de ”monstruoasa coaliţie”. 

Ba prea moale, ba prea revoluţionar

”Monstruoasa coaliţie” s-a născut la numai trei ani de la înscăunarea lui Alexandru Ioan Cuza. Iniţial aclamat, domnitorul Unirii a reuşit în scurt timp să-şi atragă antipatia clasei politice româneşti, inclusiv a generaţiei paşoptiste. Culmea, Cuza a fost antipatizat atât de către liberali, cât şi de către conservatori, rămânând aproape fără niciun aliat. Mai mult decât atât, felul său de a administra şi mai ales de a se implica în politica firavului Principat, ca activist, i-a făcut pe rivalii de moarte să-şi dea mâna numai pentru a-l vedea plecat de pe tronul Moldovei şi al Ţării Româneşti. În cadrul ”Monstruoasei Coaliţii” liberalii şi conservatorii, oameni cu viziuni total diferite asupra societăţii şi modului de guvernare, s-au aliat. Chiar dacă aveau motive diferite, scopul era comun, înlăturarea lui Cuza. Încă de la început Cuza şi-a dat seama că-i va fi greu să se bazeze pe un partid politic sau pe altul. 

Niciunul nu corespundea viziunii sale. Totodată a încercat, fără succes, după cum se va vedea, să reconcilieze facţiunile politice divergente, în special conservatorii cu liberalii radicali. Tocmai de aceea în politica sa şi în cabinetul său a apelat la politicienii de centru, moderaţi. Acest lucru i-a atras criticile liberalilor care visau la reforme radicale, în timp scurt şi la o politică tranşantă. Liberalii l-au acuzat de ineficienţă. De cealaltă parte, după legea electrorală şi mai ales după legea agrară şi împroprietărirea ţăranilor, Cuza a devenit duşmanul de necontestat al conservatorilor. Aceştia îl acuzau de radicalism. Dacă pentru unii era prea moale, pentru alţii era prea revoluţionar. 

Pe scurt, nu a reuşit să-i mulţumească nici pe unii, nici pe alţii. Miniştrii lui Cuza, moderaţii de centru, erau victimele predilecte ale opozanţilor, fie conservatori, fie liberali. În ziarele liberalilor, precum publicaţiile lui CA Rosetti, Cuza şi miniştrii săi erau aspru criticaţi. „În timp ce uneltirile ruseşti pregăteau «dezunirea» principatelor, forţele din interior, oştile domnului, se aliau în ceea ce s-a numit «monstruoasa coaliţie»: radicalii îşi dădeau mâna cu conservatorii pentru a-l răsturna pe Cuza. Primii îi reproşau moderaţia, ceilalţi un pretins revoluţionarism. Se născuse o solidaritate temporară între adversari, ce avea să fie fatală domnului Unirii”, scria Florin Constantiniu în ”O istorie sinceră a poporului român”.

Cuza şi dictatura sa personală

Opozanţii din ”Monstruoasa Coaliţie” l-au acuzat pe Cuza de instaurarea unei dictaturi în cadrul Principatelor. Implicarea personală a domnitorului şi propunerea directă a unor reforme administrative şi politice i-au făcut pe opozanţi să-l bănuiască de un soi de despotism. Unul dintre momentele cheie ale închegării ”monstruoasei coaliţii” a fost lovitura de stat de la 2 mai 1864. Reforma agrară iniţiată de Cuza nu a trecut de Adunarea Legiuitorare, iar cabinetul lui Kogălniceanu a primit vot de blam. În aceste condiţii, pentru a-şi impune voinţa, Cuza a dizolvat Adunarea. 

Acest act, dar mai ales evacuarea deputaţilor, cu armata, a însemnat pentru opozanţii lui Cuza, un indiciu clar al încercării impunerii unei dictaturi cuziste. De altfel, aceste convingeri au fost şi mai mult întărite de Statul Dezvolător al Convenţiei de la Paris, un soi de constituţie promulgată de Cuza care întărea puterea domnitorului în faţa adunării legislative. Noua lege electorală a avut rolul de a lărgi masa votanţilor, tocmai pentru a găsi aliaţi în pătura de jos a populaţiei, în special a ţărănimii. Mai apoi, viaţa personală controversată a lui Cuza, dar şi greşelile ultimilor ani de domnie, mai ales prin îndepărtarea ultimilor aliaţi, în special a lui Kogălniceanu, i-au grăbit sfârşitul. Adversarii politici au reuşit să scoată în evidenţă patimile jocurilor de noroc, ridicarea unei noi camarile scandaloase condusă de amanta lui Cuza, dar şi starea precară a finanţelor. 

„După şapte ani de glorioasă conducere a ţării, monstruoasa coaliţie, speculând nemulţumirile provocate de starea precară a finanţelor, cât şi unele greşeli săvârşite de Cuza, mai ales în ultima parte a domniei (îndepărtarea vechilor sfetnici şi prieteni, înlocuirea la 26 ianuarie a guvernului Kogălniceanu şi afirmarea în mai multe rânduri a ideii de renunţare la tron, în momentul împlinirii termenului de şapte ani) l-a silit pe Cuza în noaptea de 11/12 februarie 1866 să abdice”, scria specialistul Ilie Gorja în revista ”Agero”.

Printre cei care s-au implicat în monstruoasa coaliţie se numără foşti paşoptişti, dar şi mari personalităţi ale vremii precum Ion Ghica, C.A. Rosetti, Petre Carp sau Ioan Cantacuzino. Nicolae Şuţu, unul dintre comtemporani, spune că Alexandru Ioan Cuza devenise prea despotic şi prea sigur pe sine în ultimii ani, încât privea pe toţi cu dispreţ şi că s-a izolat alături de amanta sa. 

Un duşman neîmpăcat

La cristalizarea ”monstruoasei coaliţii”, dar şi la promovarea ideii că Alexandru Ioan Cuza este un domn despotic a contribuit şi campania de presă iniţiată de C.A. Rosetti. Cunoscut paşoptist şi liberal român, C.A. Rosetti a fost iniţial un susţinător al lui Cuza. „Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mâinile Măriei Tale”, preciza acesta în cadrul unui discurs din 1859. Ajunge chiar şi ministru al Cultelor în cabinetul Golescu, dar şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost însă unul dintre cei mai de seamă lideri ai liberalilor radicali şi după lovitura de stat din 2 mai 1864 devine duşmanul de neîmpăcat al lui Cuza. Rosetti a sancţionat şi încercarea lui Cuza a de a limita libertatea presei. 

Nici măcar desfinţarea ziarului ”Românul”, proprietate a boierului Rosetti, nu l-a descurajat pe acesta din urmă. A fondat altul ”Libertatea” şi a început lupta mediatică cu domnitorul. De altfel Rosetti i-a spus în faţă domnitorului. „Sunteţi liber să vă călcaţi cuvântul, dar dacă nu respectaţi Constituţia, vă vom răsturna“. Nici măcar încercarea de arestare la care a fost supus nu l-a intimidat pe Rosetti. Din contră acesta a coagulat forţele liberale şi conservatoare contribuind decisiv la înlăturarea lui Cuza. Până armata a fost implicată în acest complot, inclusiv cunoscutul Alexandru Candiano Popescu. „Politicienii aveau şi interese de stat şi interese personale ca să răstoarne pe Cuza. Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obştesc. Mie îmi mergea bine, ţării însă îi mergea rău”, mărturisea Candiano Popescu. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Eleva de 15 ani care face performanţă simultan la canto, pian şi chitară. „Când cânt, nu mai văd nimic în jur“

Povestea impresionantă a Doamnei Elena Cuza, care obişnuia să spună „Frumoasă ţară, răi oameni“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite