Cine a fost „Baronul Roşu“, una dintre legendele Primului Război Mondial. Este considerat cel mai letal pilot militar

Cine a fost „Baronul Roşu“, una dintre legendele Primului Război Mondial. Este considerat cel mai letal pilot militar

Baronul Roşu în acţiune FOTO hornsby.nsw.gov.au

Manfred von Richthofen este unul dintre piloţii legendari ai istoriei aviaţiei militare. A murit la 25 de ani, dar în numai 48 de luni a reuşit să devină cel mai de temut aviator de pe frontul de vest. A doborât 80 de avioane inamice şi a fost poreclit ”Baronul Roşu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Primul Război Mondial pe câmpurile de luptă ale Europei şi-a făcut apariţia o armă nouă, surprinzătoare şi în acelaşi din ce în ce mai ucigătoare. Avioanele de luptă au debutat pe frontul de vest şi în scurt timp au ajuns să îndeplinească un rol din ce în ce mai important pe câmpul de luptă. În condiţiile războiului de tranşee, avioanele de luptă au adus acel plus de mobilitate şi acţiune îndeplinid misiuni atât de cercetare, dar mai ales de atac asupra poziţiilor inamice. 

Avionul de luptă, în Primul Război Mondial devenise noua vedetă a oricărei armate şi totodată avantajul de care se bucurau marile naţiuni occidentale. Totodată cei care le pilotau, prin prisma duelurilor legendare între avioanele de luptă, au devenit adevăraţi cavaleri ai aerului, invidiaţi şi adulaţi în acelaşi timp. Piloţii de război erau vedetele războiului, potopiţi cu decoraţii şi laude în ziarele din Anglia, Germania sau Franţa. Nu în ultimul rând aşii aerului au fost folosiţi de maşina de propagandă, cu exagerările de rigoare. Pe scurt, piloţii avioanelor de luptă duceau o viaţă scurtă şi glorioasă. Unul dintre cei mai legendari piloţi ai Primului Război Mondiali şi chiar poate a întregii istorii aviatice a fost asul aerului din Germania, Manfred von Richthofen supranumit ”Baronul Roşu”. În numai doi ani a reuşit să obţină peste 80 de victorii aeriene fiind coşmarul inamicilor din tranşee dar mai ales din aer. 
 
Un aristocrat pur sânge crescut în spirit prusac
 
Manfred Albrecht Freiherr von Richthofen s-a născut la 2 mai 1892 în oraşul Breslau, astăzi Polonia, dar pe atunci parte a Prusiei. De altfel von Richthofen era un aristocrat pur sânge, dintr-o familie nobiliară prusacă cu domenii în zona Breslau, cu o lungă tradiţie militară. Tatăl său, Albrecht Freiherr von Richthofen, era ofiţer de cavalerie fiind urmaş al mareşalului Leopold von Anhalt-Dessau. Manfred a mai avut doi fraţi şi o soră. Pe când Manfred avea 9 ani familia Richthofen se mută în Silezia. De mic Manfred von Richtohofen a dus viaţa fără griji a unui aristocrat fiind atent educat în spiritul militar prusac de tatăl său. Era pasionat de călărie, vânătoare dar şi de tir. A visat să ajungă cavalerist ca tatăl său, într-o vreme în care avioanele erau doar nişte ciudăţenii în fază experimentală. În 1911 îşi împlineşte visul şi este înrolat în regimentul de cavalerie, I Ulani, ”Kaiser Alexander III. von Russland”. 

Încă de la început Manfred von Richthofen îşi arată calităţile şi stofa de cavalerist prusac. După începerea războiului participă alături de regimentul său la lupte atât pe frontul de vest dar mai ales pe frontul de est. Se distinge prin curaj şi iniţiativă sub foc inamic şi este recompensat, la numai 22 de ani cu distincţia militară germană ”Crucea de Fier”. Transformarea războiului într-o luptă surdă de tranşee, a făcut ca regimentul de cavalerie să fie trecut pe linie moartă şi folosit pentru aprovizionarea infanteriştilor din tranşee. Tânărul şi ambiţiosul ofiţer prusac s-a simţit jignit de această situaţie şi a declarat răspicat că ”nu am intrat în armată ca să adun brânză şi ouă„. Tocmai de aceea cere imediat transferul la Serviciul Imperial Aerian. Era o armă nouă şi deosebit de atrăgătoare pentru tânărul ofiţer prusac. În 1915, la un an de la începerea războiului, cerea lui Manfred este acceptată ajungând observator într-un avion de recunoaştere pe frontul de Est. Evident o situaţie care nu convenea tânărului ofiţer. 
 
O nouă stea se ridică pe frontul de vest
 
Abia în 1916, Manfred von Richthofen a reuşit să ajungă la manşa unui avion. A fost mutat pe frontul de Vest şi a primit şi licenţa de pilot. A fost trimis înapoi în Rusia pentru o serie de misiuni, apoi adus înapoi în Vest pentru războiul din Franţa. Aici l-a cunoscut pe deja faimosul Oswald Boelcke, un adevărat as al aerului. Boelcke şi-a dat seama din start de calităţile lui Richthofen şi l-a înrolat în escadronul său numit Jasta 2. Alături de acest pilot de top, în sute de misiuni, Richthofen a devenit un adevărat prădător al aerului, reuşind să facă ravagii în rândul avioanelor inamice dar şi împotriva inamicului de la sol. Prima victorie a lui Richthofen într-un duel aerian a fost înregistrată pe 17 septembrie 1916, reuşind să doboare un avion britanic deasupra Franţei. Aproape imediat a mai doborât încă patru avioane inamice. O nouă stea se ridica pe cerurile frontului de vest. Până în 1917, Richthofen doborâse încă 16 avioane inamice fără să fie rănit. Şi asta în condiţiile în care speranţa de viaţă pentru un pilot de război varia între trei săptămâni şi câteva luni. În 1917 devenise de altfel pilotul, rămas în viaţă, cu cel mai mare palmares. A şi fost decort cu ”Blue Max”, cea mai ilustră decoraţie militară germană. 
 
”Baronul roşu„ şi naşterea unui legende
 
În ianurie 1917, Richthofen, fostul ofiţer de cavalerie, era deja o vedetă a armatei germane. De altfel pilotatul unui avion de război i se potrivea ca o mănuşă. Avea parte de acţiune şi se duela asemeni unui nobil prusac din vremurile apuse. Pe de altă parte era copleşit cu atenţii, laude şi medalii. Richthofen însă abia se pregătea să intre în ,legendă. La începutul anului 1917 a devenit comandatul propriului său escadron aviatic numit Jasta 11. În acest escadron serveau mai mulţi piloţi talentaţi inclusiv fratele lui Manfred, Lothar. De altfel anul 1917 a fost anul de glorie al lui Richthofen. Noul as al aerului Manfred von Richthofen şi-a personalizat şi avionul. L-a vopsit în roşu sângeriu. La aceea dată pilot un avion Albatros D. III şi datorită culorii şi a faime sale de ucigaş în aer, a primit supranumele de ”Baronul Roşu” sau „Cavalerul Roşu”. În primăvara lui 1917, ”Baronul Roşu” a doborât peste 20 de avioane inamice, numai într-o singură lună. Până la începutul verii palmaresul său se ridica la 52 de victorii aeriene, devenind cel mai de temut pilot din Europa. 

Evident, propaganda germană a speculat faima şi succesul fulminant al ”Baronului Roşu”, transformându-l într-o adevărată legendă şi un simbol al vitalităţii şi puterii germane. Ziarele scriau din abundenţă despre victoriile, conturându-i un portret de legendă. Au apărut inclusiv vederi cu chipul său sau cu avionul vopsit în roşu. În luna iunie a anului 1917, Richthofen a devenit liderul propriului escadron format din patru avioane de luptă. El era piesa principală, cel care vâna şi ataca, fiind secondat de ceilalţi piloţi, pe flancuri. Unitatea se numea Jagdgeschwader I dar în scurt timp a fost poreclită ” Flying Circus”( n.r. circul zburător), datorită culorilor vii ale avioanelor dar şi a rapidităţii cu care ”Baronul Roşu” ajungea în zonele fierbinţi ale frontului. În aceeaşi vară, Manfred primea un avion triplan Fokker Dr.1, cel care va deveni simbolul ”Baronului Roşu”. 
 
Sfârşitul ”Baronului roşu”
 
În 1917 ”Baronul Roşu” avea 24 de ani şi mai puţin de doi de zbor, ca pilot de război. Cu toate acestea era o legendă vie. Era cel mai de temut pilot de război de pe cerul Europei, cel care băga teama în orice inamic. În iulie 1917, Manfred von Richthofen a fost rănit pentru prima dată. Într-o luptă de aproape cu un pilot britanic, un glonţ răzleţ i-a ”şters” capul ”Baronului Roşu”, imediat după ce acesta şi-a doborât adversarul. Suficient cât să-i producă o fractură craniană. S-a întors la datorie după numai două săptămâni, dar spun specialiştii ”Baronul Roşu” nu şi-a mai revenit niciodată. Se spune că acuza dureri de cap repetate plus, spun unii, ar fi suferit şi de stres post-traumatic. În orice caz, Manfred von Richthofen a continuat să zboare cu succes continuându-şi seria de victorii aeriene.

 În primăvara lui 1918 avea deja 80 de victorii, la numai 25 de ani. Ultima sa luptă a avut loc pe 21 aprilie 1918. Escadrial sa a întâlnit un grup de avioane britanice deasupra localităţii Vaux-sur-Somme în Franţa. Richthofen, deşi un pilot extrem de disciplinat, a încălcat una dintre propriile sale reguli şi a urmărit un inamic aproape de sol, intrând în focul infanteriei. Mai precis îl urmărea pe Arthur Roy Brown un an as al aviaţiei din Canda. Zona de tranşee era apărată de infaterişti din Australia. Unul dintre aceştia a deschis focul asupra avionului pilotat de ”Baronul Roşu”. Cartuşul l-a lovit direct în piept pe Richthofen. Acesta s-a prăbuşit cu avionul şi a murit imediat. Pilotul canadian a fost creditat cu uciderea ”Baronului Roşu” dar studiile ulterioare au demonstrat că de fapt pilotul german a fost ucis de la sol. Trupul tânărului ofiţer prusac a fost recuperat de britanici şi înmormântat cu mari onoruri militare. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările