Cine a fost, cu adevărat, părintele comunismului. Urmaş al rabinilor, a dat numele doctrinei adoptată ulterior de toţi liderii mişcării

Cine a fost, cu adevărat, părintele comunismului. Urmaş al rabinilor, a dat numele doctrinei adoptată ulterior de toţi liderii mişcării

Karl Marx FOTO Adevărul

Părinţii ideologiei comuniste au fost doi filosofi, jurnalişti şi economişti germani din secolul al XIX-lea. Ei au elaborat principiile folosite mai apoi în secolul al XX-lea de partidele muncitoreşti care au făcut ”revoluţiile comuniste” din Rusia, China şi alte state din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunismul este o doctrină politică şi economică care are ca scop înlocuirea proprietăţii private cu o economie de stat care controlează principalele resurse naturale ale unui stat. Comunismul se opune capitalismului şi îl denunţă ca o formă de exploatare. 

Totodată comunismul este o doctrină anti-religioasă, atee şi susţine controlul statului în toate domeniile vieţii. Practic se bazează pe o serie de principii utopice, precum egalitatea deplină între membrii societăţii şi împărţirea bunurilor egal între membrii comunităţii. Comunismul a fost o ideologie folosită de partide politice pentru a obţine controlul asupra statului şi a populaţiei. 

Aceleaşi partide au folosit această doctrină pentru a-i înlătura ”revoluţionar„ pe ”duşmanii de clasă” şi de a-şi îmbogăţi membrii ”revoluţionari”. Partidele comuniste au instaurat teroarea şi propriu-zis liderii comunişti care şi oamenii loiali lor s-au folosit de principiile aparent generoase ale doctrinei comuniste pentru a-şi alimenta de multe ori grandomania dar şi pentru a deţine întregul control al societăţii în scopuri personale. Iar exemplele nu sunt puţine, de la Stalin şi până la Pol Pot. Deşi primul stat comunist a fost Rusia, doctrina comunistă s-a născut de fapt în Germania iar părinţii săi au fost doi filosofi, economişti şi jurnalişti dintr-o ţară capitalistă. Doctrina adoptată de statele comunist a purtat însă numele unuia dintre ei, Karl Marx.
 
Descendentul rabinilor evrei
 
Principii comuniste pot fi găsite din cele mai vechi timpuri, inclusiv în Republica lui Platon. Unul dintre oamenii care a cristalizat aceste principii şi a dat naştere acestei doctrine a fost Karl Marx. Acesta s-a născut pe 5 mai 1818 în oraşul Trier, în Prusia, adică Germania actuală. Marx a fost o personalitate complexă şi un erudit fiind în acelaşi timp sociolog,istoric şi economist. A rămas cunoscut pentru „Manifestul comunist” cel mai apreciat pamflet în istoria mişcării comuniste.Totodată este şi autorul lucrării fundamentale pentru ideologia comunistă numită ”Capitalul”. 

El a pus prin scrierile sale bazele curentului numit marxism. Karl Marx a fost cel mai mare dintre cei nouă copii ai familiei avocatului Heinrich Marx. Mama Sa Henrietta Pressburg era născută în Olanda. Ambii părinţii deşi aveau nume germanice, erau de origine evreiască. Mai mult decât atât Heinrich Marx descindea dintr-o familie de rabini. Cu toatea acestea tatăl lui Karl Marx a fost nevoit, având în vedere percepţia din aceea perioadă să se convertească la creştinism, pentru a putea progresa în carieră. De altfel a şi fost un avocat de succes. De altfel era un adept al principiilor iluministe, devotat operelor lui Kant şi Voltaire. Fiul său Karl Marx a fost influenţat de altfel de prejudecăţile îndreptate împotriva comunităţii evreieşti în dorinţa de a gândi un model social fără implicarea religiei. 
 
Ani de boemie şi revoltă
 
Karl Marx a urmat studiile la Trier şi apoi la Universitatea din Bonn în 1835, alegând ca direcţie de studiu ştiinţele umane şi mai ales istoria artei. Ca orice tânăr student Marx a dus o viaţă boemă, marcată de dueluri, beţii şi pedepse pentru tulburarea liniştii publice. Viaţa i-a fost schimbată însă la Universitatea din Berlin acolo unde s-a înscris la drept şi filosofie. Aici a cunoscut lucrările lui Hegel şi ajunge să facă parte dintr-un cerc considerat periculos şi reacţionar de autorităţi numit ”Tinerii Hegelieni”. Totodată Marx s-a înscris în Doctor Club o organizaţie implicată în noile mişcării literare şi filosofice ale secolului al XIX lea. Aici îl cunoaşte pe Bruno Bauer, un student la teologie care spunea că scripturile biblice sunt doar fantezii. 

De altfel membrii acestui Doctor Club erau specializaţi în critica societăţii şi a religiei. În 1841 Marx îşi termină studiile cu o teză de doctorat în filosofie. Nu are şanse din cauza concepţiilor sale seculariste şi critice să înceapă o carieră universitară şi se căsătoreşte în Johanna von Westphalen. Din motive ideologice Karl Marx nu reuşeşte să aibă o carieră universitară, se orintează către jurnalism. Prusia acelor vremuri, puternic militarizată şi anti-democratică nu l-a lăsat să aibă o carieră prea lungă nici în domeniul jurnalismului. Ajunge în cele din urmă în Franţa ca editor al unui ziar de opoziţie din exil.
 
”Oameni au muncii uniţi-vă”
 
 La Paris se reîntâlneşte cu Engles, cel de-al doilea ”apostol” al comunismului dar şi cu anarhişti şi oameni cu idei revoluţionare. Tot în Franţa Marx i-a contact cu mişcarea muncitoarească şi începe să elaboreze tezele şi ideile care l-au făcut celebru. De altfel devine comunist odată cu înfiinţarea ”Ligii celor drepţi„, o organizaţie secretă comunistă. În acest context Marx reuşeşte să se inspire din metodica dialectică a lui Hegel, îmbină principii de economie politică a lui Adam Smith cu gândirea socialiştilor francezi dar şi cu filosofia materialistă a lui Feuerbach şi dă naştere unor lucrări care vor sta la baza ideologiei marxiste de mai târziu. 

Marx spunea că inegalitatea şi suferinţa sunt cauzate de capitalism. Conform concepţiei sale sub capitalism oamenii de afaceri şi corporaţiile deţin fabricile,echipamentele şi alte resurse, numite de Marx ”mijloace de producţie„. În aceste condiţii, aceşti proprietari, conform doctrinei marxiste, pot exploata muncitorii. Pentru a înlătura capitalismul, Marx susţinea revoluţia claselor muncitoare şi naţionalizarea forţelor de producţie. ”Clasele conducătoare să tremure în faţa revoluţiei comuniste. Proletarii pot pierde doar lanţurile şi nimic mai mult. Ei au o lume de câştigat. Oameni ai muncii din toate ţările, uniţi-vă”, spunea Marx la aceea vreme. 

Marx călăroreşte şi la Bruxelles acolo unde colaborează foarte bine cu Engels. Aici, împreună cu acesta din urmă, Marx îşi cristalizează pe deplin ideile comuniste. În 1847 o societatea secretă, numită ”Liga celor Drepţi” formată mai ales din muncitori germani se întâlnea la Londra pentru a formula un program politic de sorginte comunistă. Un reprezentat al Ligii l-a invitat şi pe Marx. Împreună cu Engels s-a alăturat acestei organizaţii al cărei nume a fost schimbat în „Liga Comunistă”. În acest context a apărut faimosul ”Manifest Comunist”. Din cauza ideilor sale radicale şi a faimei pe care o acumula, Marx a fost alungat din Paris. Marx a reuşit să se stabilească la Londra în 1849. În Londra a desfăşurat o amplă activitatea publicistică, reuşind tot aici să scrie şi ”Capitalul”. De altfel a şi murit în Londra în anul 1884.  Se bănuieşte că a fost vorba de o embolie.
 
Marxism, ateism şi revoluţie
 
Deşi a fost fiul unui bogat avocat iar soţia sa dintr-o familie de aristocraţi, Marx a trăit din mila celor din jur. În special a fost întreţinut financiar de Engels. Din punct de vedere religios, Marx era adeptul ateismul, deşi iniţial a fost un creştin fervent. A fost un exilat şi un personaj detestat de autorităţi pentru ideile sale anti-capitaliste. Ideile lui Marx şi Engels au ajuns să fie cunoscute drept marxism interpretate iniţial de Lenin şi apoi de toate ideologiile statelor comuniste. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările