Cine a fost, cu adevărat, Gheorghe Doja. Secui „românizat“ de comunişti, era un „tâlhar cunoscut în întregul regat“
0Gheorghe Doja este un personaj istoric care şi-a făcut loc în manualele de istorie din România. La origine secui, acesta a fost redescoperit de istoriografie abia în secolul al XIX-lea şi în jurul lui s-au ţesut numeroase legende. Cea mai cunoscută este moartea sa cumplită pusă la cale de nobilimea maghiară.
Dózsa György este un personaj transilvănean aproape semilegendar. Şi-a făcut locul inclusiv în manualele de istorie ale românilor. În perioada comunistă a fost şi adoptat din punct de vedere naţional, fiind românizat şi transformat în Gheorghe Doja, aşa cum de altfel a devenit cunoscut generaţiilor întregi de şcolari.
Povestea acestui secui care s-a ridicat împotriva nobilimii maghiare a fost redescoperit de istoriografie abia în secolul al XIX lea şi prezentat în diferite culori, de la tâlhar la erou şi de la reprezentat al claselor oprimate până la cruciat şi luptător antiotoman. De altfel, Dózsa György sau Gheorghe Doja, cum şi l-au asumat românii, a rămas cunoscut mai ales prin moartea sa îngrozitoare orchestrată de nobilimea maghiară. Povestea lui reală este însă uluitoare, cu momente ce ţin mai mult de gestele cavalereşti, povestea unui războinic care a devenit o adevărată legendă în Transilvania.
Gheorghe era, de fapt, György din secuime
Deşi a fost prezentat în manualele şcolare din perioada comunistă, şi nu numai, sub numele românizat de Gheorghe Doja, Dózsa György este de fapt un secui. Mai precis s-a născut în 1477 la Dalnic în Scaunul Chizd, pe teritoriul actualului judeţ Covasna. În aceea perioadă ţinuturile secuieşti ca şi întreaga Transilvanie făceau parte din regatul magiar. Deşi de multe ori a fost popularizată ideea că Doja era ţăran sau în orice caz de condiţie modestă, istoria ne arată însă, că secuiul era de fapt un exponent al nobilimii. Mai precis era fiul unor mici nobilimi care-şi aveau domeniile în Dalnic. Doja a copilărit la Dalnic şi Ghindari bucurându-se de privilegiile statutului său şi ca orice copil de nobil a învăţat meseria armelor. De altfel dovedea un real talent în acest domeniu militar, după cum se va vedea mai târziu.
”Tâlhar cunoscut în întregul regat”
Aspecte concrete despre copilăria şi tinereţia lui Doja nu sunt foarte cunoscute. Cu toate acestea se ştie că Doja a fost un răzvrătit. Mai precis a participat la revolta secuilor din 1506, când avea în jur de 30 de ani. A fost unul dintre capii revoltei. Mai precis micii nobili secui s-au revoltat împotriva magnaţilor şi marilor nobili maghiari pentru micşorarea dărilor, a abuzurilor dar mai ales pentru dobândirea vechilor privilegii. Această revoltă s-a declanşat în contextul în care după răscoala de la Bobâlna din 1437 dar şi după sporirea pericolului otoman, marii nobili maghiari au restrâns privilegiile nobilimii mijlocii şi mici din Transilvania dar au înăsprit şi fiscalitatea.
De multe ori erau înregistrate colectări abuzive de taxe dar şi o sporire a birurilor la care erau supuşi nu doar ţăranii dar şi mica nobilime. Revolta secuiască la care a participat activ şi Doja a fost cu greu înăbuşită. Tocmai de aceea, secuiul Dózsa György a ajuns să fie numit de autorităţile maghiare drept ”tâlhar cunoscut în întreg regatul Transilvaniei”. Tocmai acest fapt arată notorietate lui Doja dar şi renumele său în rândul nobililor maghiari care-l detestau şi îl considerau un răzvrătit. Doja a obţinut iertarea datorită calităţilor sale militare, atât de necesare în luptele anti-otomane.
Războinic anti-otoman de legendă
De altfel Doja, deşi era numit ”tâlhar” a devenit o legendă vie în rândul armatelor maghiare. Faptele sale de arme puteau oricând să devină subiect al poemelor eroice cavalereşti. Se remarcă în numeroase conflicte militare anti-otomane, ca şi căpetenie de cavalerie. Se spune că el conducea în luptă cete călare de haiduci secui, sârbi şi croaţi, alături de care făcea minuni de vitejie. Se remarcă în special printr-o faptă de vitejie care l-a transformat în erou al armatelor maghiare. Reuşeşte , spune Albert László Barabási în lucrarea sa ”Burst. The Hidden Pattern Behind Everything We Do” să-l învingă în duel direct pe unul dintre cei mai feroce luptători din armata otomană. Evenimentele aveau loc în faţa Belgradului, acolo unde armatele maghiare au dat piept cu cele otomane. În acel moment renumitul luptător Ali din Epir, o adevărată legendă pe câmpul de luptă provoacă la duel un războinic din armata maghiară pentru a tranşa conflictul.
”Era un bărbat înalt, cu pomeţii laţi. Vârfurile ascuţite ale mustăţii sale atârnau mai jos chiar decât barba-i deasă. Călărea un cal puternic şi aproape tot corpul îi era acoperit de o cămaşă veche din zale. Pe cap purta o cască ce aducea mai curând cu un vechi bidon de oţel, prinsă cu o curea de piele la fel de învechită. Scutul său purta semnele numeroaselor lovituri primite în luptă şi abia dacă-i mai puteai descifra blazonul pe el”, scria despre temutul Ali, Barabási. Singurul care a vut curajul să-l înfrunte a fost Gheorghe Doja. Fără teamă acesta a început duelul cu Ali din Epir. Nu a durat foarte mult. Doja l-a îngenuncheat pe turc şi l-a mutilat înainte de a-l ucide. Mai precis i-a tăiat un braţ şi apoi l-a decapitat. Doja a fost făcut cavaler şi a primit dreptul de a purta blazon în armata maghiară. De altfel aceste fapte de arme ale lui Doja l-au făcut pe arhiepiscopul primat al Ungariei, Toma Bakósz să-l numească la 24 aprilie 1514, la comanda oastei cruciate concentrată în tabăra de la Rakós de lângă Buda. Era o oaste cruciată adunată la iniţiativa papei Leon al X-lea, care chema creştinătate la luptă împotriva otomanilor tot mai ameninţători.
Doja, revoluţionarul, strategul şi charismaticul
Acesta era Dózsa György, cel care avea să declanşeze marele război ţărănesc îndreptat împotriva marii nobilimi. De altfel Doja nu uitase pentru ce se ridicase în 1506 şi nici nu uitase faptul că toate condiţiile s-au înrăutăţit atât pentru ţărani cât şi pentru mica nobilime. În tabăra de la Rakos erau strânşi zeci de mii de ţărani slovaci, croaţi, secui,unguri şi români din Transilvania. Majoritatea au răspuns apelului cruciadei pentru a scăpa de sărăcie şi de abuzurile nobililor. Sperau să se căpătuiască în cruciată şi să reuşească să obţină privilegii. Doja se înconjurase de o forţă de aproape 40.000 de oameni pe care-i comanda în aceea tabără cruciată. Inclusiv el vedea în calea războiului un mod de a scăpa de obligaţii fiscale şi de impilare. „ Au venit mai degrabă sătui de viaţa pe care o duceau, decât din dragoste pentru creştinism”, scria cronicarul italian Paolo Giovio despre cei care s-au adunat la Rakos pentru a se război cu turcii. Adunarea acestor ţărani şi numulţumirile lor au îngrijorat pe marii nobili maghiari. De altfel în acel moment au făcut şi greşeala de a-i demobiliza şi de a-i trimite acasă, tocmai pentru a evita formarea unui focar de revoltă.
Cu atât mai mult cu cât îl cunoşteau pe răzvrătitul de Doja. Înfuriaţi că au pierdut forţa de muncă de pe domenii, nobilii maghiari din Transilvania au început să facă abuzuri fără precedent în rândul familiilor rămase acasă. Schingiuiau familiile celor plecaţi în cruciată petnru a-i obliga să se întoarcă acasă şi să lucreze domeniile. Aceste veşti au ajuns şi la Rakos. În acel moment spiritele au început să se agite. ”Îndrăzneţi şi obraznici ţăranii nu mai ţineau seama de nici o religie, dispreţuind chiar puterea regelui”, spuneau cronicile vremii despre reacţia ţărănimii la auzul veştilor şi mai ales după ce s-a zvonit că vor fi demobilizaţi. Toma Bakósz chiar cere lui Doja să nu mai recruteze oamenii şi chiar să trimită o mare parte acasă, pentru a fi evitată o răscoală. Drept răspuns Doja ajunge să-i susţintă pe revoltaţi şi chiar să devină liderul lor. Secuiul era o personalitate carismatică aşa cum arată evenimentele. Era o adevărată legendă şi a fost ales imediat ca lider al acestei armate a oropsiţilor. Mai mult decât atât ţine un discurs care-i arată calităţile de lider. El este cel care i-a făcut şi pe cei mai nehotărâţi să se ridice împotriva nobililor maghiari.
” Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului. Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii şi să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”, a spus Doja în faţa mulţimilor la Rakos. Mai mult se vorbeşte şi despre un ritual legendar prin care Doja i-a convins definitiv pe toţi cei 40.000 de oameni să declanşeze un adevărat război civil. Acesta a ordonat ca tabăra să se împartă în două. În cei care-l vor urma şi cei care vor să plece acasă pentru a nu suferi de pe urma răzbunării nobililor. În faţa fiecărei tabere a pus o cruce. Crucea din faţa celor nehotărâţi sau intimidaţi de un război cu nobilimea a căzut. Deşi un călugăr a pus-o la loc, crucea a căzut de trei ori. ”Prima oară a fost o întâmplare. A doua oară, un semn. A treia oară nu putea fi altceva decât o minune. Călugării au îngenuncheat, urmaţi de ţărani. Folosindu-se de moment, Doja se adresează mulţimii: Printre tunetele şi fulgerele Cerului, a trebuit să apară Dumnezeu pentru a da pildă lumii cu pedeapsa exemplară cuvenită necredinţei. ”Dumnezeu nu vrea!”, se auzea mai departe din gura tuturor. Şi oamenii s-au înrolat într-un război despre care habar nu aveau împotriva cui trebuie să-l poarte”, scria Albert László Barabási în aceeaşi lucrare.
Totodată Doja reuşeşte să-şi menţină soldaţii alături de el chiar dacă Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei începe represaliile. ” Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi. Cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri.”, se arată în dispoziţiile voievodului. Mai mult decât atât Doja, cu o armată de ţărani în mare parte înarmată precar faţă de armatele nobiliare reuşeşte să obţină victorii şi să ocupe ţinut după ţinut. Cluj, Truda, Bistriţa, Dej şi Sighişoara îşi deschid porţile în faţa armatelor lui Doja, care pun mâna pe mari rezerve de armament. Una dintre metodele lui Doja de a răspândi mai repede revolta, af ost împărţirea armatei în mai multe cete trimise concomitent în diverse regiuni. Spiritul lui Doja dar şi notorietatea sa au reuşit să aprindă răscoala în toată Transilvania. Fără cavalerie greu înarmată pierde în faţa şarjelor oştilor nobiliare la Timişoara, este capturat şi torturat până la moarte. Atitudinea sa în faţa morţii este elocventă. Nu a cerut îndurare nicio clipă. Se spune că nu a scos nici măcar un strigăt.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
