Cine erau cu adevărat spartanii, războinicii cu origine misterioasă care au dominat Grecia şi au intrat în legendă

Cine erau cu adevărat spartanii, războinicii cu origine misterioasă care au dominat Grecia şi au intrat în legendă

Spartanii în filmul 300 FOTO Adevarul

Spartanii au fost cu siguranţă printre cei mai faimoşi războinici ai lumii antice. Originea lor este încă incertă, iar ideologia şi codul marţial după care se ghidau era unic în spaţiul balcanic. Erau o elită care ţinea în frâu o mare de sclavi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu siguranţă toată lumea a auzit de Sparta şi de spartani. Mai ales după ce aceşti războinici antici au devenit eroi de film hollywoodian. În mentalul colectiv, graţie în special cinematografiei, spartanii sunt un simbol al războinicului viteaz, intransigent, uneori cu calităţi supraomeneşti, capabil să înfrunte singur armate uriaşe, dedicat total onoarei marţiale. Dincolo de evidentele denaturări şi mistificări, spartanii au fost, într-adevăr, cei mai de temut războinici ai Greciei Antice, cel puţin în secolele V-IV ÎHR, iar reputaţia lor legendară era oarecum justificată de succesele obţinute pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, aceşti războinici feroce au ieşit brusc şi definitiv de pe scena istoriei odată cu prima lor înfrângere serioasă.
 
Urmaşi ai unor triburi misterioase din Balcani
 
În Grecia Antică, unitatea statal-administrativă cea mai răspândită era oraşul-stat. Propriu-zis, populaţiile nu se grupau pe criterii etnice, ci mai degrabă de apartenenţă la un oraş important, ridicat evident de un trib sau de un clan. În aceste condiţii, spartanii erau locuitori ai cetăţii Sparta, întemeiată probabil în secolul al IX-lea îHR, pe malurile râului Eurotas, în Peninsula Pelopones. Mai târziu, regiunea va purta numele de Lacedemonia, după triburile spartane ale lacedemonienilor. Întemeierea Spartei este învăluită în legendă, descoperirile arheologice nefiind încă suficient de concludente pentru a trasa cu siguranţă o istorie a Spartei de la întemeiere. Specialiştii spun că spartanii proveneau din neamurile dorienilor. Nu se ştie cu exactitate cine erau aceşti dorieni şi de unde veneau, existând mai multe teorii. Una dintre acestea, arată că dorienii erau triburi indo-europene care locuiau în regiunile muntoase din nordul Greciei. 
 
Altă teorie arată că aceştia s-ar fi tras din zona Balcanilor, cel mai probabil din Macedonia sau Epir. Cert este că veneau din nordul Greciei şi au ajuns în Epoca Bronzului, în cadrul migraţiilor din ”veacul întunecat” al Greciei, în sudul Peninsulei Pelopones. Erau triburi foarte războinice care au reuşit să distrugă civilizaţia miceniană în Pelopones şi să se instaleze ca stăpânii în zonă. Aceşti dorieni au întemeiat cetatea Sparta. Epoca de aur a Spartei a început însă în secolul al V-lea atunci când reformele administrative şi militare ale unui personaj semi-legendar, numit Lycurg, s-au sedimentat în societatea spartană şi au modificat-o de la organizarea tribală frământată de lupta pentru pământ la statul militarist care a dominat Grecia Antică în timpul războaielor peloponesiace. O ipoteză ligvistică spune că dorian ar însemna ”lăncier”, ”războinic cu lancea”. 
 
Ţara stăpânilor de sclavi
 
Sparta a fost întemeiată în foc şi război.Triburile dorienilor au supus clanurile şi triburile locale, iar mai apoi s-au extins şi au cucerit bogatele câmpii ale Messeniei, pe toţi cei cuceriţi transformând-i în sclavi. Practic spartanii, puţini la număr, erau o elită care stăpânea o mare de sclavi. Tocmai de aceea fiecare cetăţean al Spartei trebuia să fie un războinic capabil şi bine antrenat. În epoca sa clasică, adică începând cu secolul al V-lea, Sparta era o oligarhie, condusă de doi regi. Era o monarhie ereditară, iar cei doi regi se spunea că sunt descendeţi ai lui Hercule. Regii erau judecători, preoţi, dar mai ales conducători militari. Şi asta fiindcă Sparta era un stat eminamente militarist, în care forţa războinică, disciplina şi codul de onoare războinic erau cele mai importante elemente. Puterea politică efectivă a statului spartan era în mâinile celor cinci efori şi a gerusiei, adică ”sfatul bătrânilor”, organe legislative. Orice lege sau decizie era luată numai cu consultarea adunării poporului, apella. La această adunare participau doar cetăţenii spartanii, pe scurt doar cei din triburile dorienilor. Aceştia erau o minoritate care controlau cu mână de fier o covârşitoare majoritate de sclavi, numiţi hiloţi. 
 
Pe lângă aceştia, mai erau străinii, cei care nu proveneau din rândurile dorienilor, dar nici din cel al triburilor învinse şi transformate în sclavi. Străinii de obicei erau negustori şi meşteşugari în serviciul spartanilor, minoritatea războinică din Lacedemonia. Singura ocupaţie a spartanilor era războiul, întreţinându-se din munca hiloţilor, adică a sclavilor. Faţă de aceştia aveau un comportament inuman, arată autorii antici. Hiloţii nu aveau drepturi şi puteau fi ucişi oricând de orice spartan. Erau lăsaţi să se căsătoreascău dar erau obligaţi să dea jumătate din recoltă spartanilor. ”Hiloţii primeau cele mai ruşinoase şi grele sarcini. Erau obligaţi să poarte căciuli din piele de câine şi de asemenea să-şi învelească trupul în piei de câine. Erau bătuţi destul de des chiar dacă nu greşeau cu nimic. Dacă ripostau sau se revoltau erau ucişi pe loc. ”, scria Myron din Pirene. Au existat răscoale ale hiloţilor, dar majoritatea au fost înăbuşite în sânge de cetăţenii războinici ai Spartei. 
 
Războinici disciplinaţi, tăcuţi şi orgolioşi
 
Pentru a ţine în frâu o populaţie numeroasă de sclavi sau neamuri supuse, plus pentru a obţine supremaţia, societatea spartană a trebuit să sacrifice totul în favoarea militarismului. De la naştere, soarta oricărui cetăţean spartan era hotărâtă de capacitatea sa de a purta război. Sparta avea nevoie vitală de războinici foarte bine pregătiţi, atât de bine pregătiţi încât să fie capabili să înfrunte în număr mic, adversari numeroşi. La naştere fiecare copil trebuia să provină din părinţi spartani, din neamurile dorienilor, pentru a fi cetăţean. Era verificat de imperfecţiuni, iar dacă era prea slab sau avea probleme de sănătate era pur şi simplu ucis, aruncat de pe muntele Taiget. Cei care treceau de acest test sumbru erau incluşi de la vârsta de 7 ani într-un sistem educaţional numit agoge. Agoge presupunea educaţie civică şi antrenament militar aspru. Copilul era luat din sânul familiei la 7 ani şi oferit statului pentru a-l educa. Era cazat în tabere militare până la vârsta maturităţii. Profesorul Nick Secunda arăta că la 7 ani, băieţii erau numiţi paidon şi parcurgeau un antrenament deosebit de dur. Tinerii spartani trebuiau să înveţe să îndure şi să lupte până la moarte. 
 
Erau antrenaţi zilnic din punct de vedere fizic, mental şi totodată învăţaţi cum să mânuiască armele la perfecţie. La vârsta de 12 ani, antrenamentul devenea şi mai dur pentru tinerii învăţăcei. Erau lăsaţi să meargă în picioarele goale, aproape goi şi puşi să doarmă direct pe podea. Erau raşi în cap şi de multe ori umiliţi pentru a le întări caracterul. Erau transformaţi în adevărate maşini de luptă şi erau învăţaţi să ucidă într-un soi de vânători de oameni, încă de la 12 ani. Victimele erau, evident, hiloţii. Tinerii învăţăcei erau lăsaţi să flămânzească, fiind învăţaţi să supravieţuiască procurându-şi hrana prin orice metodă, inclusiv prin furt sau tâlhărie. Erau educaţi într-o disciplină severă a onoarei şi a loialităţii faţă de armată, camarazi şi stat. Trebuiau să îndeplinească ordinele fără să crâcnească şi să îndure până la moarte. Retragerea era o ruşine de neîndurat pentru un spartan. Aşa cum arată o veche maximă spartană, războinicul trebuia să se întoarcă ”ori cu scut, ori pe scut”. Adică ori învingător, ori mort. Pe scurt, nu aveau voie să fugă din luptă.
 
Pentru a încuraja camaraderia, relaţiile homosexuale erau permise, ba chiar încurajate. De la vârsta de 20 de ani, intrau în armata spartană şi rămâneau în serviciu până la 60 de ani. Pentru a intra însă în armată, fiecare tânăr trebuia să treacă de cel mai dur test. Jean Ducat spune că timp de doi ani spartanul dispărea şi trebuia să supravieţuiască. Evident era trimis în lume cu mâna goală şi doar cu ce avea pe el. Dacă se întorcea, atunci era vrednic să intre în armata spartană. Chiar şi după ce părăsea cazarma, spartanul se antrena constant, fiind primul soldat cu adevărat profesionist al lumii antice. Tăcerea era deosebit de apreciată în lumea spartană. Fiecare războinic trebuia să vorbească puţin şi la obiect. Totodată, trebuia să se căsătorească şi să aibă urmaşi, pentru a asigura supravieţuirea cetăţii.
 
Soldaţii zidului de scuturi şi de lănci
 
Formaţia de luptă a spartanilor era falanga. Practic era o formaţie strânsă, cu scut lângă scut şi o adevărată pădure de lănci care întâmpina inamicul. Forţa Spartei era această infanterie disciplinată şi foarte bine pregătită. Fiecare războinic spartan, sau hoplit, adică infanterist greu înarmat, era apărat de o platoşă pe piept, de apărători în zona tibiilor şi până la genunchi dar şi de un coif mare de bronz, cu apărători în zona obrajilor dar şi cu un impresionant panaş din păr de cal. Spartanii îşi apărau trupul, dar şi cel al camaradului cu un scut mare numit hoplon. Drept arme foloseau lancea lungă şi spada. Pe lângă acestea, ca armă secundară aveau o sabie cruntă, cu un singur tăiş interior, folosită de obicei pentru amputare şi lovituri deosebit de puternice numită kopis. Războinicii spartani purtau părul lung, semn al libertăţii lor, dar şi o mantie de purpură. 
 
Falanga spartană a dominat câmpurile de luptă în timpul Războiului Peloponesiac.Totodată, spartanii au devenit o adevărată legendă după ce regele lor Leonida, alături de 300 de războinici, a înfruntat câteva mii de luptători persani şi i-a ţinut în loc câteva zile. Doar o trădare a putut rupe zidul de scuturi spartan. Declinul militar al Spartei a venit după lupta de la Leuctra în 371 îHR. Puternica infanterie spartană a cedat în faţa falangei tebane a regelui Epaminonda. A urmat apoi ridicarea statului macedonean şi căderea definitivă a legendarului stat militarist.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: