Cele mai terifiante arme ale lumii vechi. „Laserul“ lui Arhimede şi pistolul mitralieră al Antichităţii

Cele mai terifiante arme ale lumii vechi. „Laserul“ lui Arhimede şi pistolul mitralieră al Antichităţii

Focul grecesc FOTO wikipedia

Războiul, în vechime, nu s-a purtat doar cu arme convenţionale pentru acele vremuri. Au existat şi invenţii incredibile pentru distrugerea inamicului, unele cu o eficienţă devenită legendară.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Antichitate, războiul se purta mai ales cu arme convenţionale. Adică, armatele se înfruntau cu spade, securi, lănci sau arcuri. Existau şi maşini de război sau de asediu, dar aparent nimic spectaculos care să se compare cu tehnologia de mai târziu. 

Ei bine, au fost şi invenţii militare ale lumii antice sau ale începutului de ev mediu, care au şocat contemporanii şi au băgat în sperieţi armate întregi. Printre acestea se află şi câteva invenţii ale renumitului învăţat Arhimedes.

Raza ucigătoare

 
Una dintre aceste invenţii, dealtfel destul de controversată şi contestată de o parte a specialiştilor de astăzi, este raza ucigătoare. Pe scurt, este vorba despre folosirea forţei razelor solare pentru incendierea şi distrugerea imediată a navelor inamice. 

Cronicarii vorbesc cu teamă despre această armă desprinsă parcă din filmele science fiction. Cel care a inventat-o, Arhimede din Siracuza, a trăit în secolul al III lea îHr şi era renumit ca om de ştiinţă şi învăţat. Acesta s-a născut şi a trăit în cetatea Siracuza, o colonie grecească din Sicillia. Calităţile sale de inovator în domeniul militar au fost remarcate în timpul celui de-al doilea război punic, atunci când armatele romane au asediat Siracuza, în anul 212 îHr.  

Datorită ingeniozităţii lui Arhimede, o mare parte a flotei romane a fost pur şi simplu distrusă. Inventatorul grec a reuşit să facă printre altele o uriaşă macara cu o gheară la capăt. Cu ajutorul ei, de pe ziduri, apărătorii reuşeau efectiv să prindă şi să zdrobească navele inamice. 

Dar cea mai terifiantă armă folosită în acele zile de asediu a fost raza morţii. Pe scurt, apărătorii ghidaţi de Arhimede au pus pe ziduri o oglindă uriaşă, flancată de o serie de alte oglinzi de mici dimensiuni. Arhimede ar fi reuşit să concentreze raza de soare şi să o trimită ca o forţă uriaşă către corăbiile inamice, aprinzând întreaga flotă romană. Ca un soi de laser primitiv. 

Întâmplarea este pomenită de autorul bizantin medieval Tzetzes, dar şi de alţi autori precum Lucian sau Antemius de Tralles. Specialiştii moderni sunt însă sceptici privind punerea practică a acestei invenţii. 

În primul rând, fiindcă autorii antici precum Polybius sau Titus Livius nu pomenesc nimic de ea. În schimb apare la autori târzii sau chiar medievali. S-au făcut chiar şi experimente. În 2006, o echipă de la MIT a reuşit doar să scoată fum dintr-o corabie, cu ajutorul acestor oglinzi, în timp ce savantul grecul Ioannis Sakkas, a reuşit să aprindă o structură de lemn în doar câteva secunde, folosind 70 de oglinzi din cupru, precum cele folosite în timpul lui Arhimede. 

Dacă raza ucigătoare este contestată, macaraua cu gheară sau catapultele uriaşe proiectate de Arhimede sunt atestate şi de autorii antici contemporani. 

Dar cu toată strădania lui Arhimede, în cele din urmă Siracuza a căzut în faţa romanilor, iar marele savant antic a fost ucis. 
 

Teroarea flăcărilor

 
Una dintre cele mai terifiante şi totodată bine atestate arme de coşmar ale începutului de ev mediu a fost fără îndoială focul grecesc. Este atestată de numeroşi autori şi a avut rezultate incredibile pe câmpul de luptă. 

Focul grecesc era de fapt o mixtură de petrol, cu ingrediente astăzi necunoscute. Reţeta a fost păstrată cu atâta sfinţenie şi secretomanie, încât s-a pierdut. Nu însă şi amintirea efectelor ei. Această substanţă era pulverizată cu ajutorul unor tuburi, asemănătoare aruncătoarelor de flăcări, montate fie pe corăbii, fie pe ziduri. Era atât de inflamabilă încât aprindea instant corăbiile inamice sau orice structură de lemn, pânză sau alt material asemănător. Mai mult decât atât, era aproape imposibil de stins. Există mărturii care spun că ardea chiar şi pe apă. Focul grecesc a fost utilizat de bizantini începând cu secolul al VII-lea şi a fost inventat de un evreu pe nume Callinicus din Heliopolis, fugit din Siria în Imperiul Bizantin după cuceririle arabe din Orient. 

Pentru prima dată, focul grecesc a fost utilizat în timpul împăratului Constantin al IV-lea Pogonatus în secolul al VII lea. În special împotriva arabilor care au atacat Constantinopolul în 673, pe mare. Cu lansatoare montate la prora fiecărei corăbii, bizantinii au făcut ravagii în rândul flotei arabe, incendiind-o în scurt timp. Leo al III-lea a reuşit să distrugă o flotă arabă şi în 717 d Hr, tot cu focul grecesc. 

Împăratul Romanus I Lecapenus a folosit de asemenea focul grecesc pentru a distruge flota rusească care luase cu asalt Constantinopolul în secolul al X lea. 

Focul grecesc putea fi folosit şi la scară mai mică, sub forma unor lansatoare manuale , din turnurile de asediu către apărătorii cetăţilor. Reţeta mixturii utilizate însă s-a pierdut. 
 

Pistolul-mitralieră al Antichităţii

 
Una dintre cele mai uimitoare arme ale Antichităţii a fost inventată în China. Era practic, păstrând proporţiile, un pistol mitralieră al lumii antice. Este vorba despre arbaleta cu repetiţie, inventată şi construită în China secolului al IV-lea îhr. Era atât de eficientă încât a fost utilizată până la sfârşitul secolului al XIX lea. Se numea chu-ko-nu şi a fost îmbunătăţită substanţial de Zhuge Liang, un expert militar chinez care a trăit în secolul al III-lea îhr. Propriu-zis, arbaleta cu repetiţie putea trage mai multe proiectile în acelaşi timp. 

Zhuge Liang a realizat un model care putea trage trei proiectile concomitent. Alte modele trăgeau între 10 şi 12 proiectile într-o succesiune foarte rapidă. Arbaleta avea forma consacrată, însă mai scurtă şi mai uşoară. Deasupra arcului avea un soi de „încărcător“ în care erau introduse săgeţile. Declanşarea se făcea cu ajutorul unui mâner mobil, în timp ce arbaleta trebuia ţinută în poziţie fixă. 

Specialiştii spun că nu avea acurateţea unei arbalete clasice şi nici nu arunca proiectilele la distanţa la care o făcea un arc lung, dar avea o eficienţă mortală, mai ales în rândul formaţiile dense. În evul mediu a fost folosită mai ales ca armă defensivă împotriva tâlharilor, atacatorilor sau animalelor sălbatice. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările