Cel mai feroce câine din istorie. Rasa misterioasă folosită la război, la lupte în arenă şi despre care s-a spus că a doborât un elefant

Cel mai feroce câine din istorie. Rasa misterioasă folosită la război, la lupte în arenă şi despre care s-a spus că a doborât un elefant

Câinii uriaşi erau folosiţi în războaie FOTO dicasamarziali.com

Cea mai feroce rasă de câini din istorie are o poveste de câteva milenii. Se numea Mollosus în antichitate şi era capabil, spun sursele antice, să lupte cu tauri sau animale sălbatice puternice precum urşii sau leii. Aceşti câini giganţi erau folosiţi pe scară largă în război şi proveneau din munţii Albaniei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se spune că primul animal domesticit de om a fost câinele. Evident, principalul scop al îmblânzirii câinelui a fost acela al găsirii unui partener eficient de vânătoare, dar şi de pază a aşezărilor umane. Dincolo de aceste îndatoriri, câini din rase uriaşe, astăzi dispărute, au fost utilizaţi pentru război. O serie de specialişti spun că în luptele intertribale câinele a fost utilizat încă de acum 15.000 de ani. 
 
Dovezi concrete privind existenţa unei rase uriaşe de câine folosit în război apar în antichitate. Numeroase neamuri antice s-au folosit de această rasă feroce, de statură mare şi cu o agresivitate sporită. Se numea molossus şi este strămoşul raselor Mastiff Englezesc, Saint-bernard,Rotweiller, Marele Danez sau Mastiff Napolitan. În orice caz rase de talie mare şi cu o agresivitate sporită. 
 
Câinii care aduceau moartea pe câmpul de luptă
 
Cea mai veche mărturie concludentă privind folosirea câinilor în bătălie datează din jurul anului 600 îHR. Mai precis, regele Lydiei, un regat din Asia Mică, Alyattes, a folosit câini împotriva cimmerienilor, o populaţie migratoare de călăreţi războinici. Câinii special antrenaţi pentru război al regelui Lydiei au reuşit să provoace daune serioase inamicului. Mai precis s-au dovedit foarte eficienţi împotriva cavaleriei, ucigând câţiva inamici şi alungându-i pe restul. În jurul aceleaşi date, războinicii din Magnesia, o regiune din centrul Greciei Antice, foloseau de asemenea câinii în război. Există mărturii privind folosirea câinilor de război în conflictele dintre magnezieni şi efeseni. De altfel, aşa cum arată o serie de cercetări, s-a constatat că nobilii magnezieni foloseau câini în război. 
 
Aceştia luptau călare şi, pe lângă câinele şi calul de luptă, aveau şi un soi de scutier care-i ţinea o parte din arme. Un epitaf al unui războinic nobil din Magnesia, numit Hippaemon, aminteşte de câinele său de război numit Lethargos. În această perioadă se bănuieşte că aceşti câini de război erau folosiţi pentru a rupe liniile inamice, de a provoca panică şi dezordine, urmând un atac cu lăncile şi o şarjă de cavalerie. De altfel, în Grecia Antică utilizarea câinilor în război este demonstrată şi de o serie de reprezentări care arată câini participând în bătălia de la Maraton. În China Antică au existat de asemenea câini antrenaţi pentru război. Nu se cunoaşte însă rasa acestor câini sau proveninenţa lor exactă.
 
Ucigaşul din munţii Epirului
 
Una dintre rasele cele mai feroce de câini războinici, de altfel şi cea mai cunoscută în istorie, un strămoş al tuturor raselor de talie mare de astăzi, se numea Mollosus. Era un câine gigant, deosebit de agresiv şi feroce crescut de triburile din Munţii Epirului, adică Albania de astăzi. Iniţial a fost un câine de pază al turmelor, mai apoi antrenat şi pentru război. Mulţi specialişti cred că Molossus a fost crescut de populaţia molosă care trăia în nord-vestul Greciei Antice şi în sudul Albaniei de astăzi. Rasa mai apoi a fost descoperită şi dusă în Grecia Antică iar mai apoi în Peninsula Italică, în coloniile greceşti. Despre molossus, o rasă astăzi dispărută, se spune că era atât de mare şi de feroce încât putea lupta cu feline de talie mare, cu urşi şi chiar ar fi putut doborâ un taur. Există şi o legendă în acest sens. Cunoscutul istoric antic Herodot relatează o întâmplare din Persia Antică. 
 
Scria grecul, în istoriile sale, că regele Cyrus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan, a primit un câine în dar de la regele Epirului, în anul 550 îHr. Cyrus. Mare amator de lupte între animale, l-a pus pe acest câine din Epir să lupte contra altui câine, dar şi împotriva unui taur. Câinele s-ar fi dovedit slab, iar Cyrus a ordonat să fie ucis. Regele Epirului a auzit întâmplarea. Dezonorat, acesta i-a trimis regelui persan un mollosus. Mai precis, o căţea mollosus. Legenda spune că acest câine a luptat cu atâta ferocitate încât a învins un taur şi mai apoi un elefant. Aceasta este una dintre primele mărturii clare despre această rasă din Epir. Povestea arată totodată că atât perşii, cât şi grecii, foloseau această rasă uriaşă pentru distracţii sângeroase. 
 
Mai precis îi puneau să lupte în arenă, fie cu alte animale, fie între ei. Pe scurt, a fost iniţial o rasă pentru paza turmelor transformată în câine de arenă, de luptă. Calităţile câinelui molosian sunt lăudate de Aristotel, care le laudă curajul şi forma fizică. Poetul Grattius, un conteporan cu Ovidiu, scria despre un molosian: ”Când situaţia se complică, când curajul trebuie arătat şi când zeul războiului cheamă la luptă nu poţi să nu admiri renumiţi molosieni”. Nu se ştie exact ce vechime are această rasă. Cert este că a ajuns cunoscută în toată Europa Antică. 
 
Canes Pugnaces, demonii armatei romane
 
Romanii au remarcat această rasă atunci când au avut de-a face cu ea. Mai precis în războaiele contra macedonenilor şi epiroţilor legiunile romane au dat de aceşti câini molosieni. Impresia a fost puternică. I-au numit canes pugnes, adică câini care luptă, şi evident i-au adoptat. I-au folosit mai apoi pe scară largă, ca trupe auxiliare. În anul 231, Marcus Pomponius Matho a folosit molosieni pentru a vâna trupele de guerrilă din Sardinia.  Mai apoi folosirea explicită a acestor câini uriaşi este documentată în campaniile lui Marcus Aurelius. Împăratul roman era fascinat de această rasă şi a folosit-o mai ales contra triburilor germanice. Virgilius amintea de această rasă feroce, folosită la început de romani în arenă, pentru lupte iar mai apoi la război. Totodată romanii au adoptat şi alte rase de câini folosiţi pentru război. Este vorba de o rasă autohtonă numită Canis Pugnax fiind strămoşul rasei de astăzi, numită Cane Corso.
 
Această rasă este atestată din secolul I d Hr. A fost utilizată pe scară largă în război, dar şi arenă, din cauza ferocităţii sale. Iniţial a fost câine de păzit turmele de animale, la fel ca molosianul şi a orginat din zone precum Basilicata, Campania şi Apulia în sudul Italiei. Unii spun că ar fi un fel de încrucişare cu molosienii aduşi de greci în sudul Italiei. Totodată romanii au folosit şi canex pugnaces brittanicus, o rasă uriaşă de câine, descoperită de Caesar în Brittania. Mai precis, odată cu invazia Brittaniei, Caesar a observat că inamicii săi celţi aveau câine de talie foarte mare. Războinici celţi i-au asmuţit asupra romanilor. Eficienţa acestor câini împotriva propriilor trupe l-a impresionat pe Caesar. 
 
După cucerirea Britanniei şi aceşti câini au fost aduşi în circurile romane şi mai apoi ”înrolaţi” în auxilii. Câinii de război, molosieni, câini britanici sau din sudul Italiei, toţi foarte mari şi feroce, erau folosiţi mai ales împotriva trupelor neregulate inamice, împotriva cavaleriei inamice dar şi pentru a rupe rândurile duşmanilor. Erau echipaţi corespunzător pentru război, adevăraţi soldaţi. ”Câinii de război erau adesea trimişi în luptă cu zgărzi cu ţepi mari de fier sau chiar armuri din zale. Câinii erau folosiţi de romani în timpul invaziilor, pentru a vâna guerrilele locale. Totodată rolul lor cheie era de a crea panică şi dezordine în rândul soldaţilor inamici dar şi pentru a da jos de pe cai cavaleriştii”, preciza  Boyd Jones în lucrarea sa, ”On the history of dogs in warfare”.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: