Cei mai temuţi războinici din Balcani se tatuau, aveau mai multe soţii şi dispreţuiau munca

Cei mai temuţi războinici din Balcani se tatuau, aveau mai multe soţii şi dispreţuiau munca

Reprezentarea unor războinici traci în mormântul de la Kazanlak FOTO warfare.ga

Tracii au fost unul dintre cele mai importante şi numeroase triburi ale Europei antice. Erau războinici renumiţi şi s-au format pe un areal vast din sud-estul Europei. Arealul de locuire al neamurilor tracice a cuprins şi teritoriul de astăzi al ţării noastre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tracii s-au numărat printre cele mai numeroase şi puternice popoare ale Europei antice. Despre vitalitatea lor războinică, dar şi despre importanţa lor au vorbit numeroase izvoare antice, fiind atestaţi încă din timpul Războiului Troian, în plină epocă a bronzului egeean. Tracii trăiau împărţiţi în triburi şi răspândiţi pe un areal întins din zona Balcanică şi nord-dunăreană. 

Tracii, rezultatul unei sinteze etnice complexe

 
Triburile tracilor au fost atestate documentar pentru prima dată în epoca bronzului, adică acum aproximativ 4000 de ani, cu 2000 de ani îHR. Mai precis, războinicii traci apar menţionaţi în Iliada, luând parte la războiul troian. Mai apoi, părintele istoriei, Herodot, scria acum 2500 de ani, explicit despre neamurile tracilor, spunând printre altele că ”neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor”.

Cine erau aceşti traci, atât de numeroşi încât puteau fi comparaţi cu neamurile inzilor ? Specialiştii spun că tracii sunt, de fapt, o sinteză etnică între triburile locale eneolitice şi triburi indoeuropene sosite la începutul epocii bronzului dinspre stepele euro-asiatice. Această sinteză ar fi avut loc pe un teritoriu vast care a cuprins o zonă întinsă din sud-estul Europei. Triburile tracilor s-au format pe teritoriul de astăzi al Bulgariei, României, nordul Macedoniei, Albania, Bosnia, nord-vestul Turciei, dar şi alte zone adiacente. Triburile de păstori indo-europeni veniţi din stepele euroasiatice s-au aşezat alături de comunităţile eneolitice din acest vast teritoriu. Uneori a fost o convieţuire paşnică, dar de cele mai multe ori a fost o ocupaţie brutală, caracterizată prin distrugerea unor mari centre eneolitice, precum cele din arealul culturii Cucuteni. În orice caz băştinaşii eneolitici, spun specialiştii, ar fi intrat într-o sinteză etnică şi culturală cu noii veniţi, rezultând noi populaţii de factură indo-europeană vorbitori de limbi din grupul satem.
 
Tracii făceau parte, din punct de vedere lingvistic, din aceeaşi categorie cu slavii, armenii, popoarele baltice, albanezii şi indo-iranienii. Triburile de păstori au adus o cultură a războiului, dar şi noi tehnici de prelucrare a armelor şi uneltelor, noi credinţe, realizând tranziţia de la cultele ctoniene ale neoliticului către cultele solare ale epocii metalelor. Formarea acestui etnos s-a produs în timp şi în urma unor sinteze repetate atât între autohtoni şi nou-veniţi, cât şi între diferitele grupuri indo-europene purtătoare ale culturilor epocii bronzului.

”Istoricii bulgari susţin că sinteza s-a produs în Peninsula Balcanică încă în epoca neolitică (mileniile IV-III î.Chr.). Istoricii români scriu despre o asemenea sinteză în epoca bronzului. Ea şi-a găsit expresie în cultura arheologică Monteoru (mileniul II î.Chr.) La cumpăna mileniilor II-I î.Chr., odată cu începutul epocii fierului, în spaţiul balcano-carpatic se cristalizează etnia tracilor timpurii. (La est de Carpaţi săpăturile de la Sihleanu, Râmnicile, Holercani, Hansca; în spaţiul intracarpatic -Igriţa-Lăpuş şi la sud-vest de Carpaţi-Suzoni, Bolde-Karaburma).”, precizează specialiştii de la enciclopedia-dacică.ro( ENDA). Având în vedere diversitatea populaţiilor de pe acest vast areal de formare a etnos-ului tracic, diferitele triburi au avut caracteristici etnice şi culturale specifice. 
 

Cele 100 de triburi ale tracilor

 
Tracii erau împărţiţi în numeroase triburi. Se presupune că au existat peste 100 de triburi tracice, unele dintre ele foarte cunoscute. Datorită diferenţelor regionale tracii s-au împărţit în două grupuri distincte. Este vorba despre tracii sudici, aflaţi la sud de Munţii Balcani şi tracii nordici aflaţi la nord de acest lanţ muntos, inclusiv tracii nord-dunăreni. Cele mai cunoscute triburi sudice au fost cele ale odrisilor, crobizii, tribalilor, besilor şi moesilor. Dintre cei aflaţi la nord s-au remarcat în special geţii, locuind pe ambele maluri ale Dunării pe teritoriul de astăzi al României şi al Bulgariei şi mai apoi dacii. Triburile tracilor erau în cea mai mare parte a timpului dezbinate, Herodot spunând că ”dacă ar avea un singur conducător sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, neamul lor ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile”.
 
Între traci aveau loc numeroase conflicte intertribale, ocazional aceştia constituindu-se în uniuni tribale sau regate. Cel mai renumit regat al tracilor sudici a fost cel al odrisilor. Regatul Odris a fost întemeiat în anul 470 îHr şi a atins cea mai mare strălucire şi putere sub conducerea regelui Sitalkes. Se spune că odrisii aveau peste 150.000 de războinici dintre care majoritatea erau călăreţi. De altfel odrisii şi-au însuşit cultura elenistică, renumită fiind capitala acestora de la Seuthopolis. Odrisii au făcut mult timp legea în Balcani, Tucidide spunând că erau o forţă militară considerabilă, fiind depăşită doar de cea a temuţilor sciţi. Puternice erau şi uniunile tribale ale geţilor nord şi sud dunăreni, aceştia fiind capabili să creeze probleme inclusiv perşilor şi mai apoi macedonenilor. 
 

Războinici de temut şi mercenari cu mare căutare

 
Tracii erau neamuri deosebit de războinice. Unii istorici antici spun că trăiau exclusiv din război dispreţuind munca pământului. ”În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul este lucrul cel mai de ruşine, iar când trăieşti de pe urma războiului şi a prădăciunilor, spun ei, faci un lucru cât se poate de bun”, scria Herodot despre traci. Importanţa războiului la triburile tracice este scos în evidenţă şi de inventarul funerar al mormintelor tracice, bogat în arme, harnaşament şi simbolistică marţială. Totodată, mărturiile antice vorbesc despre conflictele numeroase la care au luat parte războinicii traci, de multe ori angajaţi ca mercenari. Nu în ultimul rând elita lor războinică se bucura de un statut aparte, drept dovadă stând şi impresionantele morminte de la Sveştari. În urma campaniilor de pradă sau a activităţii ca mercenari, tracii au strâns averi impresionate fiind consideraţi, în special geţii, adevăraţi ”prinţi au aurului”, unde opulenţa făcea casă bună cu o cultură marţială pregnantă. Tacticile de luptă ale tracilor difereau de la o zonă la alta în funcţie de populaţiile cu care se aflau în contact şi i-au influenţat. În cazul tracilor nord-dunăreni, de exemplu, o influenţă aparte au avut-o sciţii. În orice caz, tracii apreciau rolul cavaleriei. 
 

Îşi ardeau morţii şi se tatuau

 
Tracii, aşa cum scria Herodot, nu erau adepţii unei educaţii rigide, dar aveau reguli stricte în căsnicie. ”Îşi vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupeşti cu bărbaţii care le plac. Îşi păzesc însă nevestele cu străşnicie, cumpărându-le cu mulţi bani de la părinţi. Bărbaţii, scria, acelaşi Herodot, erau poligami. Adică aveau mai multe neveste. Deşi Heorodot scrie că fiecare trac avea mai multe neveste, cel mai probabil doar elita îşi permitea acest lux. „Fiecare ţine la căsătorie mai multe femei”, preciza Herodot. Războinicii traci, obişnuiau să se tatueze, spun izvoarele antice. Tatuajul era, de asemenea, apanajul războinicilor din rândul elitei. Ca ritual funerar, tracii practicau incineraţia.
 
Ba chiar una dintre soţiile războinicului ardea pe rug alături de defunct. Apoi rudele, prietenii şi membrii comunităţii petreceau. ”Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei.”, scria Herodot. Totodată, erau cunoscute libaţiile tracilor, mari amatori de vin, împrumutând de altfel multe obiceiuri greceşti, inclusiv cultul lui Dyonissos şi misterele sale. Inclusiv o bună parte a Panteonului grecesc a fost adoptat de tracii sudici, în special de odrisi. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: