Cei mai mari băutori din istorie. Au proclamat un festival al beţivanilor şi au transformat alcoolismul în politică de stat
0Consumul de alcool era o practică comună încă din perioada antichităţii. Anumite popoare au rămas însă renumite pentru consumul masiv de băuturi alcoolice sau pentru ciudăţenii în legătură cu abuzul de vin sau bere. Romanii, egiptenii, vikingii, ruşii sau românii sunt menţionaţi în diferite documente ca mari amatori de băuturi alcoolice.
Băuturile alcoolice au fost produse încă din perioada neolitică. Primele dovezi ale fermentării intenţionate a cerealelor în scopul obţinerii băuturilor alcoolice au fost descoperite în China, în provincia Henan. Prima producţie de vin a fost dovedită de o serie de cercetări arheologice în Georgia şi datează de acum 6.000 de ani.
De atunci şi până în prezent consumul de alcool este o parte importantă din comportamentul social şi uneori patologic al umanităţii. Contestat şi încurajat, controversat, reglementat sau prohibit, consumul de alcool este o partă importantă a istoriei omului.
Odată cu consumul a apărut însă şi abuzul de băuturi alcoolice iar beţivanii şi-au făcut intrarea pe scena istoriei. De-a lungul timpului au fost consemnate date despre popoare care au dus beţia pe culmi greu de imaginat şi chiar au transformat-o în politică naţională, care servea anumite interese sociale sau financiare. Scriitori, cronicari sau filosofi nu au ezitat să lase posterităţii însemnări despre cele mai beţive popoare şi obiceiurile lor.
Festivalul beţivanilor
Aşa cum am precizat, consumul de băuturi alcoolice poate fi identificat încă din perioada neolitică. Istoricii arată că numeroşi consumatori de băuturi alcoolice puteau fi găsiţi, în vechea Mesopotamie, în Mexicul pre-hispanic dar şi în multe alte vechi civilizaţii ale umanităţii. Vechii egipteni au rămas însă în istorie, ca cei mai timpurii beţivani ai istoriei. Şi asta mai ales datorită faptului că aveau şi o sărbătoare a beţivanilor, la care participa toată lumea. Era o sărbătoare religioasă în esenţă, dar în cadrul căreia se consumau cantităţi uriaşe de bere în special şi vin. Despre acest festival al beţiei sau al beţivanilor se pomeneşte în ”Cartea vacii celeste”.
Acestă sărbătoare celebra salvarea umanităţii, culmea, cu ajutorul alcoolului. Legenda spune că umanitatea ajunsese să conspire împotriva zeului Ra, iar acesta a decis să o distrugă. A pus-o pe zeiţa Hathor să-i împlinească voia. Între timp marelui zeu egiptean i se făcuse milă de oameni şi a decis să-i cruţe. Nu o mai putea însă opri pe Hathor şi a decis să-i salveze pe oameni apelând la un şiretlic. A trimis mesageri să-i aducă 7000 de ulcioare de bere şi hematită de la Elephantine. A amestecat hematita cu berea şi a aruncat-o noaptea pe suprafaţa pământului, care era inundat la o adâncime de trei palme.
Dimineaţa când Hathor a ieşit să distrugă pământul a văzut berea colorată în roşu şi a crezut că este sângele oamenilor împrăştiat pe câmpuri. Şi s-a retras. Aşa ar fi salvat Ra pământul cu berea şi tocmai de aceea trebuia băută pe săturate într-un festival al băutului. În orice caz egiptenii erau notorii pentru consumul de vin şi bere preparată din orz, miere, ierburi aromate şi mirodenii. Specialiştii arată că era preferată apei de către egiptenii vechi.
Romanii, băutori pasionaţi de vin
Dacă vechii greci, consumau vinul de obicei îndoit cu apă şi cu moderaţie, aşa cum îi îndemnau şi filosofii, romanii care au preluat obiceiul libaţiilor, ca de altfel şi cultul lui Dyonissos transformat în Bacchus, nu au fost la fel de cumpătaţi în faţa licorii obţinute din struguri. După o perioadă de cutume stricte, în perioada imperiului apetitul romanilor pentru vin s-a dezlănţuit, o arată şi scriitorii antici. Podgoriile romane, foarte importante şi bine organizate, aduceau importante venituri din exporturi. În acelaşi timp, erau o adevărată plagă pentru populaţia, în special bogată care căpătase viciul beţiei. Beţia erau un viciu comun împăraţilor,senatorilor, oamenilor de rând.
„ În timp ce ce Augustus, primul Cezar, a fost abstinent şi chiar se forţa să vomite dacă era cazul şi nu bea mai mult de un pahar cu vin , succesorii săi au glorificat vinul în exces. Caligula, al treilea împărat şi-a asumat întreaga personificare a lui Bacchus. Nero, următorul Cezar, cel care s-a căsătorit ca femeie, cu unul dintre cavalerii săi şi când Roma era devastată de flăcări, s-a dedat unei beţii crunte în timp ce cânta o serenadă la harpă. Cetăţenii Romei, în acest timp, aşa cum arăta ”Satyricon”, urmau exemplul în privinţa consumului de vin, al celor mai sus puşi”,preciza Ian Gatley în lucrarea sa ”A cultural history of alcohol„.
Totodată scriitori latini, contemporani arătau că de fapt beţia pusese stăpânire pe Roma imperială. De exemplu Lucius Junius Moderatus Columella, unul dintre cei mai importanţi scriitori în domeniul agricol din imperiul roman remarca faptul că imperiul s-ar fi salvat singur în perioada de criză dacă ar fi făcut vin în loc să-l bea. El oferă de asemenea descrieri pitoreşti privind amploarea pe care o luase consumul de vin şi de băuturi alcoolice în general în Roma imperială.
„Ne petrecem nopţile în destrăbălare şi beţie, zilele în jocuri şi somn şi ne considerăm binecuvântaţi că nu stăpânin nici răsăritul nici apusul soarelui.(...) Trupurile tinerilor sunt atât de flasce şi vlăguite că moartea nu ar produce nicio schimbare acestora”, scria Columella. Printre cei mai ahtiaţi de vin şi căzuţi în patimi bahice, spun specialiştii erau cei din oraşul Pompei, de altfel un centru al comerţului cu vin. ”Petrecerile erau fără sfârşit, iar poempeianii erau băutori îndârjiţi, care măsurau pasiunea pentru vin prin cantităţile pe care le beau. Se înfierbântau în băile publice pentru a scoate mahmureala de la petrecerea precedentă şi fără să pună nici măcar o cârpă pe ei, goi şi încă suferind puneau mâna pe un ulcior uriaş cu vin şi pentru a-şi demonstra puterea îl beau tot, vomitau şi apoi beau altul”, preciza Ian Gatley
Germanii şi cultul lor pentru băutură
Un alt popor îndrăgostit de băuturi alcoolice şi predispus abuzurilor, erau vechii germani. Cel puţin asta arată celebrul Tacitus în lucrarea sa ”Germmania”. În acestă lucrare triburile germanice, „barbarii„ care ameninţau lumea romană, războinici curajoşi erau şi băutori pătimaşi. În special consumau bere, vin de import sau luat ca pradă dar şi celebrul mied, o băutură pe care însă puţini şi-o permiteau. Când nu luptau sau nu vânau, după Tacitus, vechii germani erau într-o continuă petrecere. ” După ce se trezeau din somn, care de obicei se prelungea până la o oră târzie din zi, făceau o baie, cel mai adesea cu apă caldă. După baie, mâncau, fiecare având scaunul lui la mese separate. Apoi mergeau înarmaţi la diferite întâlniri şi nu de puţine ori la întâlniri festive. Să-ţi petreci întreaga zi şi întreaga noapte bând nu era pentru o ruşine”, scria Tacitus.
Acelaşi autor latin preciza că germanii abia aşteptau un prilej potrivit pentru a consuma băuturi alcoolice de obicei în exces. Dintre popoarele germane vechi, vikingii erau renumiţi băutori. De altfel alcoolul şi petrecerile cu multă băutură erau parte a culturii lor. În sălile lungi ale jarlilor petreceau şi consumau cantităţi impresionante de bere şi mied. ” Alcoolul a fost un element central al culturii vikinge. Zeii lor beau pe rupte. Paradisul lor consta într-un câmp de luptă, unde eroii morţi luptau toată ziua pentru eternitate, dar şi dintr-o sală celestă, Valhalla, acolo unde războinicii morţi, benchetuiau perpetu cu porc la proţap şi cu mied servit de superbe valkyrii blonde”, preciza Iain Gatley. În ceea ce priveşte pasiunea vikingilor pentru consumul de băuturi alcoolice este grăitoarul edictul regelui viking Hakon care a decretat că toţi cei care nu vor bea la petreceri bere, for trebui să plătească amenzi.
Ruşii şi alcoolismul încurajat
Un alt popor rămas în istorie ca mare amator de băuturi alcoolice, este poporul rus. Încă din evul mediu, aceştia au rămas renumiţi pentru această pasiune, care la un moment dat a fost chiar încurajată indirect de statul care deţinea un monopol asupra producerii şi comercializării băuturilor alcoolice. Se spune că primul ţar creştin, Vladimir, ar fi ales ortodoxismul în defavoarea islamului, tocmai fiindcă islamul interzicea consumul de alcool. ”Pe la sfârşitul primului mileniu iubirea ruşilor pentru băuturile alcoolice era atât de înrădăcinată încât se spune că ar fi influenţat pe păgânul ţar Vladimir cel Mare în alegerea religiei naţionale. Regele a precizat clar că a respins Islamul doar pentru că băutul de alcool era bucuria ruşilor”, arată în ”The SAGE Encyclopedia of Alcohol: Social, Cultural, and Historical Perspectives”, Scott C. Martin.
Iubirea ruşilor pentru alcool în Evul Mediu a fost întreţinută şi de ţari, care obţinuseră monopolul asupra producţiei de vodcă. Iar un popor care consuma mult, însemna o visterie plină. În acest mod până în secolul al XX lea, beţia rusească ajunsese proverbială. ”Imediat după introducerea distilării vodcii, ţarul Ivan al III lea a introdus monopolul de stat, începând o istorie întunecată care a legat statul Rus de alcool, o relaţie care aducea peste 40% din venituri.”, arată ”The SAGE Encyclopedia of Alcohol: Social, Cultural, and Historical Perspectives”. Mai mult decât atât ţarina Anna Ioannovna în secolul al XVIII lea, obţinea din colectarea taxelor de pe cârciumi, un milion de ruble fiind a doua sursă de venit. Ecaterina cea Mare, spunea că „Poporul beat poate fi condus mai uşor”. Alcoolismul epocii industriale care pusese stăpânire şi pe oraşele industriale britanice, făcea ravagii în Rusia, urmând diferite metode de prohibiţie, unele dând roade.
Românii şi alcoolismul târziu
Pe scena istoriei consumatorilor de alcool în exces, românii intră destul de târziu. În evul mediu, nu există referinţe clare privind o pasiune a valahilor pentru consumul exagerat de alcool. În secolul al XIX lea lucrurile însă se schimbă mai ales în mediul rural. Ţăranul sărăcit şi analfabet se refugiază în consumul de alcool. ” Săteanul consumă în orice regiune a ţării mult rachiu (...) Săteanul consumă ţuică sau rachiu de prune, basamac, sau rachiu de bucate şi rachiu de tescovină sau boştină sau prăştină; Rar delenii mai beau şi rachiu de drojdii, muntenii, în genere, consumă ţuica, delenii – rachiul de tescivină, câmpenii pe cel de bucate.
Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. La muncă săteanul crede în rachiu ca într-o fântână de puteri, iată pentru ce oricine are muncă la el sau la altul rachiul trebuie să-l aibă”, preciza în 1895 doctorul Manolescu citat de istoricul clujean Constantin Bărbulescu în „România Medicilor“. Românii nu s-au dezis de alcool nici în secolul XXI. Aceştia se află pe locul 5 într-un top mondial al consumatorilor de alcool. Astfel pe primul loc sunt cetăţeanii din Belarus, pe locuri doi cei din Republica Moldova,pe al treilea lituanienii, ruşii pe al patrulea, iar românii imediat după pe locul al cincilea.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
