Cea mai odioasă crimă din România sfârşitului de veac XIX: un primar a fost bătut, spânzurat şi decapitat de 50 de ţărani, pentru că îi umilea

Cea mai odioasă crimă din România sfârşitului de veac XIX: un primar a fost bătut, spânzurat şi decapitat de 50 de ţărani, pentru că îi umilea

Ţăranii de la Tudora l-au ucis pe primarul care îi nedreptăţise FOTO muzeul judeţean de istorie Botoşani

În satul botoşănean Tudora a avut loc cea mai odioasă crimă din România veacului al XIX lea, care a ţinut, la vremea aceea, zile la rând, prima pagină a ziarelor naţionale. Primarul localităţii a fost linşat în mod bestial de un grup de ţărani revoltaţi. Istoricii au scos la iveală măcelul de acum 121 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1888 o puternică răscoală ţărănească a zguduit Regatul României. Ţăranii erau nemulţumiţi de lipsa pământului, boierii neaoşi dădeau terenurile pe mâna arendaşilor, care se se pretau la abuzuri contra ţăranilor pentru a scoate profit. În general, relaţiile feudale încă se menţineau. După Războiul de Independenţă din 1877-1878, ţăranii din toată ţara au dat foc conacelor sau au atacat autorităţile, arzând registrele agricole. 
 
Numai intervenţia armatei, care a deschis focul asupra răsculaţilor a potolit revoltele. Legea agrară a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864 doar ”îndulcise” soarta ţăranilor, fără a rezolva adevărata problemă, iar sărăcia, analfabetismul şi bolile măcinau lumea satului. 
 
”Lumea ţăranului de la sfârşitul secolului al XIX-lea era una obscură, plină de nevoi şi măcinată de furia truditorilor. Chiar şi acea societate tradiţională simţea nevoia schimbării, iar arendăşia nu a făcut decât să agraveze lucrurile. Ţăranii au început să se ridice. Era un foc mocnit, care izbucnea în mod neprevăzut, ca în 1888”, spunea, în 2011, istoricul botoşănean Ionel Bejenariu. În acest context, a avut loc în judeţul Botoşani, în comuna Tudora, cea mai odioasă crimă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Uciderea primarului din Tudora, dar mai ales modul în care a sfârşit edilul, a cutremurat o ţară întreagă.
 
”Ţăranii erau batjocoriţi, iar răbdarea lor avea o limită”
 
Ţăranii din comuna Tudora, judeţul Botoşani, au luptat în Războiul de Independenţă. Se aşteptau ca proaspătul rege încoronat cu fierul tunurilor de la Plevna, Carol I, să le ofere pământ. ”Voiau să se căpătuiască şi ei. Să curme sărăcia. Să îşi hrănească copii. Iar ţăranii de la Tudora erau din neamul răzeşilor, din epoca ştefaniană. Erau oameni muncitori şi ţineau la tradiţii. Dar când erau nedreptăţiţi erau feroce. Ei au participat şi la revoltele ţărăneşti din 1888”, povestea Ionel Bejenariu. Povestea datează din 1893, când Vasile Amăriucăi şi-a încheiat mandatul de patru ani ca primar în Tudora. Mandatul său fusese presărat de incidente cu localnicii. 
 
”Din documentele vremii reiese că primarul nu era iubit. Din contră. S-a purtat rău cu oamenii, i-ar fi jignit, i-ar fi bătut, i-ar fi umilit. Ţăranii erau batjocoriţi, iar răbdarea lor avea o limită”, adăuga Bejenariu. De altfel, în sprijinul istoricului vine şi un document, publicat de acesta în revista botoşăneană ”Luceafărul” pe 20 ianuarie 2011. Este vorba de  Raportul Procurorului Tribunalului Judeţului Botoşani către Ministrul Justiţiei, în care se arată: 
 
”A condus afacerile comunei cu multă destoinicie, însă s-a purtat cu multă violenţă faţă de locuitori. Ultimii 4 ani dânsul a servit ca vatav de moşie în serviciul proprietăţii, locuitorii din Tudora fiind cunoscuţi ca cei mai răzvrătitori din acest judeţ”, se arată în raport.

După ce şi-a terminat mandatul, primarul a obţinut o nouă funcţie, cea de preşedinte al comisiunii interimare, un fel de preşedinte al consiliului local din localitate, dizolvat tocmai fiindcă nu putea rezolva problema ţăranilor care se răzvrăteau prea des. ”Amariucăi cunoscut ca mână de fier era candidatul perfect. Se ştia că poate, prin orice mijloc, de multe ori prin violenţă, să liniştească ţăranii”, precizează istoricul botoşănean. A fost însă pentru ultima dată când Amăriucăi a vrut să facă ordine în sat.
 
Bătut, eviscerat, spânzurat
 
Numirea lui Amăriucăi a adâncit nemulţumirea ţăranilor, care se bucurau că au scăpat de el ca primar, spun istoricii botoşănenii. Totodată crezându-se stăpân pe situaţie, fostul primar nu se temea de ţărani. ”Ultima nemulţumire a ţăranilor, era întârzierea de către Amăriucăi a certificatelor de înscriere la o licitaţie pentru pământ. O întreagă obşte vroia să cumpere terenul la licitaţie, Guvernul hotărând după răscoala din 1888, că ar fi bine să-i liniştească pe ţărani vânzându-le moşii. Era vorba de moşia Dolhasca”, spunea Ionel Bejnariu. 
 
Pe 4 decembrie 1893, aproape 50 de ţărani l-au aştepat pe Vasile Amăriucăi să iasă, pe la ora 11.00, din primărie, arată istoricii. Voiau să îi ceară socoteală pentru întârzierea certificatelor de înscriere şi voiau să ceară alegeri grabnice pentru constituirea unei noi comisii, pentru ca el să plece definitiv din funcţiile publice. Ceea ce s-a întâmplat la ieşirea din primărie a lui Amăriucăi este cuprins în Raportul Procurorului. 

"Preşedintele Vasile a Măriucăi a ieşit, din primărie, spre a se duce la mâncare. Locuitorii adunaţi grupuri-grupuri dinaintea primăriei, prin prejur şi pe drum se apropie de dânsul şi încep a-l întreba despre interesele lor (...). Această discuţie urma pe drumul de la primărie spre crâşma proprietăţii, la o distanţă una de alta ca de 400 m., când ajunşi cu toţii aproape de această crâşmă, Vasile a Măriucăi, văzând că oamenii s-au mulţumit cu răspunsul său relativ la alegeri, a voit să-i cinstească cu rachiu şi a căutat să intre în tinda unei dugheni, ca să scrie ţidula pentru darea rachiului. Atunci locuitorii care se strânseseră tare în jurul preşedintelui încep a striga că nu le trebuie cinstea lui, că sunt prea mulţumiţi de dânsul şi în acelaşi timp câţiva sar asupra-i, îl târâie în bătăi până în drum şi cu sălbăticie rară îl trântesc la pământ, îl lovesc, care cu ciomegele, care cu picioarele, strivindu-l cu desăvârşire”, se arată în cuprinsul raportului.Primăria Tudora se află pe locul fostei primării, unde a zăcut atârnat 24 de ore cadavrul lui Vasile Amăriucăi FOTO informatorulmoldovei.ro
 
Din spusele istoricilor, continuarea pare desprinsă din filmele de groază. Furia ţăranilor este totală. Fostul primar este dezbărcat, hainele îi sunt sfâşiate şi aruncate prin sat. Trupul gol este eviscerat, măruntaiele aruncate. ”Nici măcar autorităţile nu s-au băgat. Jandarmii şi miliţienii au fugit. Funcţionarii s-au ascuns în primărie. Furia ţăranilor s-a potolit abia seara târziu. Nimeni nu a avut curaj să se apropie de cadavrul mutilat”, descria scena în urmă trei ani, istoricul Bejenariu. Într-o ultimă fază, cadavrul lui Amăriucăi a fost legat cu o funie şi spânzurat de un copac din faţa primăriei. 
 
Intervenţie armată şi ţărani condamnaţi
 
Cadavrul fostului primar a zăcut 24 de ore legat de copac. A intervenit armata şi procuratura a demarat ancheta. ” Au fost anchetaţi fruntaşii satului, cârciumarul, toţi martorii. Au fost daţi în vileag toţi făptaşii. Peste 50 de ţărani au fost arestaţi. Procurorul Ghiţă Neculau, cel care a întocmit de altfel şi raportul din care au fost citate faptele, a avertizat Ministerul Justiţiei că este cea mai odioasă crimă de la sfârşitul secolului din România. 
 
”Era o faptă abominabilă. Era o crimă de o cruzime rară pentru secolul XIX. Lumea se dezobişnuise de violenţele şi torturile medievale. Acel trup sfârtecat era prea mult. Ziarele locale şi naţionale au prezentat cazul, opinia publică era îngrozită. Mulţi moşieri se gândeau deja unde să plece, nu cumva să păţească la fel”, preciza Ionel Bejenariu. Crima a fost trată pe larg în ziarul botoşănean ”Vocea Botoşanilor”, dar şi în cotidianul naţional ”Albina”. Cazul a fost trecut repede sub tăcere de oficialităţi pentru a nu da exemplu negativ şi altor ţărani, iar amintirea crimei a fost îngropată în arhive.  
 
Se consemnează că Gheorghe Sandu, Neculai Felciuc, Gheorghe Motriuc, Vasile Dănilă Cuza, Gheorghe Rujub, Dan Humeniuc şi Anghelache Mârjan au fost cei care au început scandalul şi au primit câte şase ani de puşcărie. Cei care l-au mutilat pe primar nu mai sunt cunoscuţi, fiindu-le voit trecut numele sub tăcere, dar au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă în ocne.
 
Vă recomandăm să mai citiţi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: