Ce s-a ales de „greii” guvernării Năstase la Botoşani: de la funcţii în administraţia locală la puşcărie şi scandal

Ce s-a ales de „greii” guvernării Năstase la Botoşani: de la funcţii în administraţia locală la puşcărie şi scandal

Constantin Conţac a fost unul dintre susţinătorii lui Adrian Năstase FOTO Adevărul

În timpul guvernării Năstase, Botoşaniul şi-a consolidat poziţia de judeţ ”roşu”.  Membrii Partidului Social Democrat deţineau funcţiile cheie: conducerea judeţului dar şi a celor două municipii. Liderii agreaţi la aceea vreme de conducerea PSD şi guvernul Năstase au avut însă destine diferite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Perioada decembrie 2000-decembrie 2004, a rămas în memoria colectivă, dar şi în cronicile demiocraţiei post-decembriste, drept ”Guvernarea lui Năstase”. Este vorba de omul politic social-democrat, Adrian Năstase şi perioada în care acesta era primul ministru al României. Perioada a fost marcată de scandaluri politice, terminate, în ultimii ani cu două condamnări ale fostului prim-minsitru. În ”epoca Năstase”, Botoşaniul era condus în exclusivitate de membrii PSD, agreaţi de conducerea centrală a partidului, dar şi de primul-ministru Adrian Nastase.
 
”Eu am un respect pentru Năstase”
 
Unul dintre susţinătorii fervenţi ai lui Adrian Năstase a fost preşedintele Consiliului Judeţean din aceea perioadă, un ”greu” PSD de la Botoşani, Constantin Conţac, investit în fucţie în 2002 în locul lui Ioan Aniculăesei. Dealtfel, Conţac l-a susţinut mereu pe Năstase, chiar şi atunci când pe liderul PSD de la Bucureşti nu îl mai dorea nimeni. Când a fost îndepărtat din funcţia de şef PSD, Adrian Năstase şi-a găsit un susţinător loial în persoana lui Conţac . 

”Nu cred că au dreptul să se pronunţe împotriva unui membru de partid, dacă să candideze sau nu. Adrian Năstase a plecat tocmai din cauza intrigilor neserioase ale unor colegi de partid ce doreau să îi ocupe posturile”, spunea Constantin Conţac în 2008, când Adrian Năstase se pregătea pentru o mare revenire la şefia PSD. Dealtfel lui Constantin Conţac i-a mers bine în timpul guvernării Năstase. A obţinut funcţii în administraţie, iar afacerile personale îi mergeau ca pe roate. 

Mai mult decât atât Năstase şi-a încheiat mandatul de premier, odată cu obţinerea unui nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean de către Constantin Conţac. Dealtfel atât Conţac cât şi Năstse se lăudau reciproc şi îşi mulţumeau pentru susţinere în public.  ” Nu ştiu cine vor fi candidaţii, însă, dacă Năstase va candida, voi vota cu el. Eu am un respect pentru Năstase”, preciza tot în 2008, Constantin Conţac. De cealaltă parte la o lansare a candidaţilor PSD, Năstase şi-a afirmat simpatia pentru Conţac. ” Vreau să vă spun foarte clar că am venit să îi susţin pe Constantin Conţac, Costică Macaleţi,”, preciza la aceea vreme Adrian Năstase. 
 
Omul lui Năstase de la Botoşani băgat după gratii
 
După un scandal din 2006 când prefectul de la aceea vreme, Cristian Roman a blocat activitatea Consiliului Judeţean, suspendând pentru două săptămâni mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean lui Conţac, a urmat decăderea social-democratului. Defapt această decădere a coincis cu cea a partenerului său politic Adrian Năstase. 

În 2012, Constantin Conac împreună cu fiul său Liviu Conţac a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, ce au  avut loc în perioada cât a fost preşedinte al Consiliului Judeţean. După ce a săvârşit o parte din pedeapsă, Conţac a fost eliberat, s-a retras din politică şi continuă să se ocupe de afacerile personale cu utilaje şi maşini, care au prosperat şi cât timp a fost după gratii.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: