Cât au cucerit, de fapt, romanii din Dacia. Întinderea provinciei fondate de Traian şi momentele care i-au determinat destinul
0Provincia Dacia, parte a Imperiului Roman, a fost doar o mică parte din teritoriul ocupat de triburilor dacilor. A fost o provincie cu o istorie zbuciumată marcată, cu scurte perioade liniştite, de revolte şi invazii devastatoare. Din cauza dacilor rămaşi în afara graniţelor imperiului, dar mai ales a aliaţilor lor goţi, împăraţii romani au şi abandonat teritoriul la un moment.
După două războaie lungi şi grele, în 101-102 d Hr şi 105-105 d Hr, împăratul roman Traian cucerea Dacia regelui Decebal, un regat sau mai degrabă o confederaţie tribală condusă din capitala Sarmisegetusa Regia. După uciderea regelui dac şi cucerirea capitalei Sarmisegetusa, împăratul Traian a transformat inima Daciei în provincie romană.
În mentalul colectiv, încurajată şi de literatura istorică naţionalistă din perioada comunistă, s-a încetăţenit ideea că Dacia ar fi fost echivalentă din punct de vedere teritorial cu România de astăzi. Mai mult decât atât s-a încetăţenit ideea că întreg teritoriul Daciei a fost romanizat, iar poporul român s-a format simplu din daci şi romani care ar fi muncit împreună în pace şi linişte, ba chiar iniţiind numeroase căsătorii mixte. În realitate, teritoriul locuit de triburile dace era destul de vast, iar cucerirea romană nu a reuşit să cuprindă decât o mică parte din acesta. Romanizarea directă a avut loc mai ales în zona Transilvaniei şi Olteniei de astăzi, iar viaţa în provincia romană Dacia era departe de a fi liniştită şi idilică.
Dacia Traiană şi două decenii de linişte şi pace
În 106 d Hr. Traian a reuşit să cucerească Sarmisegetusa, capitala regatului dac condus de Decebal, după un asediu dramatic. O trupă de cavalerie, condusă de un decurion, a reuşit să-l încolţească pe regele Decebal. Acesta şi-a luat viaţa, potrivit cronicii sculptate pe Columna lui Traian din Romna, pentru a nu cădea în mâinile romanilor. Regatul lui Decebal sau confederaţia tribală a lui Decebal încetase să mai existe. Inima Daciei, cu cetăţile din zona Munţilor Orăştiei, inclusiv cu Sarmisegetusa, erau transformate în provincie romană.
Provincia romană Dacia nu cuprindea decât o mică parte din teritoriul ocupat de triburile dacilor, legiunile romane oprindu-se în zona Crişanei, în nord şi la est pe linia Carpaţilor. Totodată în Muntenia, în zona râului Oituz se oprea stăpânirea romanilor. Diploma militară descoperită la Porolissum, în judeţul Sălaj de astăzi arată că la 11 august 106 atesta existenţa provinciei Dacia. Dacia romană se încadra din punct de vedere geografic şi politic în următoarele limite. La sud, linia Dunării şi provincia Moesia adică teritoriul de astăzi al Serbiei şi Bulgariei. La Vest, Tisa şi la sud-vest confuenţa acesteia cu Dunărea. La est linia Carpaţilor Răsăriteni iar la nord cursul Someşului până la limita Crişanei.
Pe scurt, Transilvania şi Banatul de astăzi, vestul Olteniei. Teritorii precum nord-estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei şi sudul Moldovei au fost incluse în Moesia Inferior. În afara graniţelor Imperiului rămâneau Moldova, Maramureşul, Crişana. În total Dacia romană se întindea pe o suprafaţă de 240 de kilometri pătraţi.
”Traian i-a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre; aceasta are de jur împrejur un milion de paşi”, preciza Sextus Aurelius Victor în ”Despre bărbaţii de seamă ai oraşului Roma”. Capitala acestei provincii era fixată la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa a cărei construcţia a început în anul 108 d Hr, adică la doi ani de la terminarea războiului. Era un oraş nou, situat în apropierea vechii capitale dacice. Noua provincie era deosebit de importantă pentru Traian. De aceea împăratul a rămas un an în Dacia pentru a supraveghea construcţia de castre pe limes dar şi în interior, ridicarea oraşelor romane, organizarea vieţii economice şi totodată crearea infrastructurii. Pe lângă podul construit de Apollodor din Damasc, Traian ordonă amenajarea unui drum roman de la Dierna până în zona Apulum.
”În locurile mai periculoase şi totodată potrivite au fost construite castre militare. Peste Dunăre s-a făcut un pod şi au fost înfiinţate multe colonii”, preciza Sextus Aurelius Victor. Provincia Dacia era una de rang imperial condusă de un Augusti Legatus Pro Praetore, adică un cetăţean roman de rang senatorial. Primul guvernator a fost Decimus Terentius Scaurianus. În Dacia au fost aduşi numeroşi colonişti, ”din toată lumea romană”. Totodată în Dacia staţionau în jur de 40.000 de soldaţi romani, adică legionari şi trupe auxiliare.Până la moartea lui Traian, în anul 117 d Hr, provincia a fost prosperă şi a cunoscut o perioadă de pace.
Pericolul de la graniţele Daciei
Dincolo de fruntariile provinciei imperiale se aflau însă numeroase triburi dacice care nu ajunseseră sub stăpânire romană. În teritorii precum Moldova, Crişana sau Maramureş, situate în afara imperiului locuiau se aflau populaţii dacice sălbatice şi războinice care au zguduit din temelii provincia Dacia cu incursiunile lor. Este vorba despre carpi, costoboci şi dacii mari, cunoscuţi drept ”dacii liberi”. Carpii locuiau în zona de nord a Moldovei de astăzi. Iordanes scria despre aceştia că erau ”o rasă de bărbaţi dispuşi mereu să plece la război, în special cu romanii”.
În prima jumătate a secolului al III lea d Hr mai ales aceştia ocupau un loc de frunte şi erau recunoscuţi ca o forţă de temut la marginile imperiului. ”Informaţiile oferite de izvoarele scrise lasă să se inţeleagă că, in prima jumătate a secolului III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice. Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate impotriva Imperiului roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sint de o forţă rar întîlnită, mai ales pînă în vremea lui Filip Arabul (244-249).”,scria Ion Ioniţă în lucrarea ”Din istoria şi civilizaţia dacilor romani”.
Costobocii sunt menţionaţi de Ptolemeu în zona de nord-est a Daciei, aria lor de răspândire fiind zona Nistrului, a Prutului dar şi părţi din Ucraina. Ca şi vecinii lor carpii, costobocii erau deasemenea neamuri foarte răboinice, puse pe jaf şi pradă, devenind coşmarul împăratului roman Marcus Aurelius, în Dacia. Curajul şi ferocitatea costobocilor sunt amintite în ”Bello Marcomanicus„ a lui Julius Capitolinus. Dacii mari locuiau în zona Maramureşului de astăzi şi nordul Crişanei. La fel ca vecinii lor costobocii şi carpii erau neamuri războinice care atacau provinciile romane. Au fost pacificaţi în cele din urmă de unul dintre guvernatorii Daciei romane. Aceste triburi războinice ocupau ţinuturile aflate în imediata vecinătate a Daciei romane şi au fost vârful de lance al atacurilor întreprinse alături de goţi şi sarmaţi împotriva acestei provincii fiind responsabili de distrugeri masive, inclusiv de incendierea capitalei provinciale. Totodată aceştia au participat şi la expediţii în provinciile romane sud-dunărere, mai ales în secolul al III lea d Hr.
Dacia măcinată de revolte şi atacuri ale dacilor din afara imperiului
Imediat după moartea împăratului Traian, liniştea s-a destrămat în provincia Dacia. Chiar din primul an al domniei noului împărat Hadrian, dacii din provincie s-au revoltat. În anul 117 d Hr, dacii care locuiau în mare parte zonele rurale ale provinciei imperiale( excepţie făceau probabil fostele elite ale societăţii dacice), s-au ridicat împotriva romanilor. De revolta acestora au profitat dacii liberi care au atacat cu furie provincia alături de sarmaţii roxolanii şi yazigi din stepele nord-dunărene. Dacia a fost răvăşită de atacuri şi revolte. Hadrian îl trimite pe legatul Marcius Turbo să facă ordine în Dacia. După lupte susţinute, Marcius Turbo reuşeşte să-i alunge pe dacii liberi şi pe sarmaţii. Totodată înăbuşă revolta. Revoltele şi invazia au fost un semnal de alarmă pentru Hadrian. Acesta a realizat că provincia este vulberabilă atacurilor. A hotărât să împartă Dacia în două provincii mai mici şi mai uşor de apărat. Aşa s-a ajuns ca Dacia traiană să fie împărţită în Dacia Superior şi Dacia Inferior. Această împărţire s-a produs probabil în perioada 120-129 d Hr. Dacia Superior ocupa regiunile nordice şi vestice ale Daciei şi avea capitala la Apulum, un adevărat oraş al aurului în Dacia Romană. Dacia Inferior ocupa zonei Olteniei de astăzi fiind încorporate în aceasta şi teritorii incluse iniţial de Traian în Moesia Inferior. Adică, în Dacia Inferior erau incluse sud-estul Transilvaniei şi al Olteniei. Capitala Daciei Inferior era la Romula.
Totodată Hadrian decide să abandoneze o parte din Muntenia şi sudul Moldovei din cauza presiunii carpilor. Provincia Dacia era apărată de o singură legiune, a XIII Gemina. Chiar şi în condiţiile noi împărţiri, pacea nu a domnit prea mult în Dacia. Carpii şi Costobocii erau o ameninţare continuă la limes. Tot Hadrian este responsabil şi de a doua reorganizare a Daciei, în decurs de numai câţiva ani. Conform noii reorganizări Dacia este împărţită în trei. Pe lângă Dacia Superir şi Dacia Inferior apare şi Dacia Porolissensis. Noua provincie avea capitala la Porolissum şi cuprindea teritoriile nordice ale Transilvaniei şi implicit ale Daciei Romane. Era condusă de un guvernator din ordinul ecvestru, spre deosebire de Dacia Superior, condusă de un guvernator de rang senatorial. În secolul al II lea d Hr dar mai ales în cel următor, invaziile devastatoare ale costobocilor îl fac pe împăratul Marcu Aurelius să ia măsuri disperate. Numeşte un singur om la conducerea celor trei provincii şi îi oferă largi prerogative. Se numea Claudius Fronto şi a murit în timpul luptelor cu costobocii în anul 170 d HR. Totodată Marcus Aurelius mai aduce o legiune în Dacia, pe a V a Macedonica. Numele provinciilor Dacia Superior şi Inferior este schimbat în secolul al III lea. Dacia Superior devine Dacia Apulensis iar Dacia Inferior ajunge să se numească Dacia Malvensis. În cele din urmă, împăratul Aurelian va abandona definitiv Dacia, în urma presiunii barbare.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
