Cât de autentice sunt de fapt straiele populare de astăzi: adevăratul costum popular românesc nu mai există de peste 100 de ani
0Costumul popular tradiţional românesc are origini străvechi, dar s-a pierdut acum 100 de ani susţin unii specialişti, prin contactul cu lumea oraşului. Totodată, nu se poate vorbi de un costum tradiţional românesc unitar, ci de mai multe porturi populare zonale diferite.
Portul popular este o emblemă etnică a fiecărui popor. Modelele, culorile şi formele acestuia spun o istorie nescrisă a acelei naţiuni. Acesta este şi cazul costumului popular românesc. Promovat drept simbol unitar al poporului român, mai ales după etapa de emancipare naţională şi odată cu Marea Unire de la 1918, costumul popular este poate pentru mulţi români aproape acelaşi în toate regiunile ţării.
Majoritatea specialiştilor spun însă că adevărul este altul. Costumul popular, în forma cea mai des prezentată astăzi, are prea puţin de-a face cu autenticul port al românilor din veacurile trecute. În primul rând este diferit de la o zonă la alta şi pe deasupra se pare că acel costum popular sută la sută autentic s-a pierdut acum mai bine de 100 de ani, astăzi supravieţuind mai ales combinaţii şi elemente de port tradiţional cu adaosuri moderne din lumea oraşului.
Moştenire de câteva milenii
Autenticul port popular românesc îşi are originile în negura timpurilor. Specialişti precum G.T. Niculescu Varone şi alţii spun că portul tradiţional românesc îşi are originile în cel al ilirilor şi geto-dacilor. Reconstituirile au fost posibile în special pe baza reprezentărilor de pe Columna lui Traian, dar şi pe monumentul de la Adamclisi. Specialiştii spun că româncele au moştenit de la aceste triburi portul catrinţelor şi a fotei, iar bărbaţii - portul cămăşii lungi şi a cioarecilor.
Totodată, există şi opinii care coboară originile influenţelor de mai târziu în portul popular, acum câteva milenii. Mai precis statuetele incizate din cadrul Culturii Cucuteni au dus în câteva cazuri cu gândul fie la tatuaj ritualic sau ”body-painting”, fie la veşminte frumos decorate şi colorate, cu motive care s-ar regăsi mai apoi şi în portul tradiţional românesc. Cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc, adică după formarea acestei etnii, apare în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, şi voievodul muntean Basarab I. În acele imagini se observă clar portul autentic al bărbaţilor. Au cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din pielicele de oaie în cap. Costumul popular respectiv nu are ornamente şi elemente spectaculoase pentru decor. Este simplu.
Materiale simple şi lucrate în casă
Spre deosebire de costumul popular românesc prezentat astăzi drept autentic şi lucrat în multe cazuri cu materiale de foarte bună calitate, cu o fineţe şi decoruri deosebit de bogate, vestimentaţia autentic românească era lucrată în casă din materiale simple. În perioada evului mediu de exemplu, portul popular era purtat de dimineaţă până seara şi cu toate ocaziile. Nu era însă acelaşi pentru toate activităţile. Ceea ce vedem astăzi prezentat de multe ori drept costum popular era mai degrabă o vestimentaţie de sărbătoare, lucrată cu grijă din cele mai bune materiale, ornamentată şi despre care specialiştii spun că se lăsa inclusiv moştenire de la o generaţie la alta. Şi asta tocmai datorită muncii sporite la o asemenea vestimentaţie, dar mai ales datorită costurilor ridicate. Uneori o asemenea ţinută de sărbătoare sau de nuntă era confecţionată în doi-trei ani.
Ţinuta de toate zilele, şi cea în care erau cel mai adesea văzuţi ţăranii români, era de fapt simplă şi din materiale nu tocmai fine, confecţionate în casă. ”Pânza ţesută în război a evoluat în timp, de la cea groasă şi aspră spre o pânză mai subţire şi mai fină. Calitatea pânzei a fost determinată, în mare parte, şi de destinaţia hainelor, grosimea materialului fiind diferită la hainele de lucru faţă de cele de sărbătoare, care urmau să fie ornamentate”, scrie Elena Rodica Colta într-o lucrare despre portul popular din Arad, „Portul popular din judeţul Arad“. Ornamentele erau făcute la fel în casă, colorate din extracte de plante, majoritatea găsite în grădină, precum loboda. Astfel în mare parte autenticul costum popular românesc era cel din materiale rezistente din pânză groasă, fără ornamente capabile să reziste la muncile câmpului. Cele ornamentate erau rare şi folosite doar pentru sărbători importante sau evenimente la fel de importante din viaţa ţăranului. Nu era folosită ca astăzi mătasea sau pânzeturile deosebit de fine lucrate industrial, precum nici pietre preţioase sau mărgele de sticlă.
Nu există costum popular românesc
Mai mult decât atât, s-a ajuns la concluzia că nu există costum popular românesc. Adică un port unitar caracteristic tuturor zonelor ocupate de români, aşa cum au încercat să fie sugerat în perioada interbelică sau perioada comunistă. Fiecare zonă are portul său popular. “Nu există cămaşă românească, ci de exemplu există cămaşă de Argeş, de Muscel, de mocănime a Apusenilor, de Lăpuş şi aşa mai departe”, preciza specialistul Ioan Augustin Goia de la Muzeul Etnografic din Cluj pentru Actualdecluj.ro. Diferă aproape totul de la ornamente, culori alese şi până la formele diferitelor accesorii vestimentare. De exemplu bărbaţii din zonele de sud şi de est a României purtau cămăşi lungi în timp ce localnicii din nord, cămeşi mai scurte.
La fel şi în cazul pantalonilor, forma era diferită. În sud şi est sunt lungi şi strâmţi iar către nord şi vest largi şi mai scurţi. Mai mult decât atât chiar şi în aceleaşi zone etnografice existau diferenţe. Bogaţii aveau costume populare ce le scoteau în evidenţă statutul iar bătranele se deosebeau de tinere prin colorit şi forme. Tinerele foloseau culori deschise, în timp ce vârstnicele îşi arătau statutul în comunitate prin culori închise. Cu alte cuvinte nu există doar un singur costum popular caracteristic tuturor românilor. Singurele lucruri în comun sunt elementele gen, cămaşă, fotă, iţari sau catrinţă. Uniformizarea costumului popular românesc a fost o acţiune impusă pentru a servi intereselor naţionale şi politice începând cu sfârşitul secolului al XIX lea. Mai precis cercetătorii acelei perioade încercau să impună un model unic de costum popular prezentat ca veritabil. În primul rând în preajma marii unirii de la 1918 se încerca să se arate că românii sunt aceeaşi peste tot, tocmai pentru a servi scopului naţional. O altă etapă de acest fel a fost în perioada comunistă.
Influenţe străine în costumul popular
Totodată nu există, spun specialiştii, o puritate strict românească a costumului naţional. De-a lungul timpului a suferit influenţe din partea populaţiilor care s-au aşezat pe teritoriul locuit de români, dar şi a vecinilor. Costumul popular autentic a primit împrumuturi de la slavi, sârbi, bizantini dar şi alte popoare. Fie este vorba de culori, modele sau chiar forme. Astfel de influenţe au fost remarcate de Elena Rodica Colta în portul arădenilor de exemplu.
”Convieţuirea pe durată lungă a românilor din zonele de câmpie cu maghiarii, sârbii şi germanii a determinat apariţia în portul românilor a unor piese vestimentare şi croiuri preluate de la una sau alta din aceste etnii, care au dat portului românesc local un specific aparte”, precizează aceasta în lucrarea deja menţionată. Totodată în Moldova au apărut influenţe slave iar în sud deasemenea sârbeşti, bulgăreşti sau mai ales bizantine.
Moartea costumului popular autentic
Din punctul de vedere al multor specialişti etnografi, portul autentic românesc a dispărut încă de la începutul secolului XX. Adică deja la 1900 nu se mai poate vorbi decât în zone restrânse şi mai izolate de port popular autentic, aşa cum se purta în veacurile evului mediu. Ceea ce a urmat a fost o păstrare sau preluarea a unor motive şi forme autentice mixate cu influenţe orăşeneşti şi de altă natură, rezultând de fapt un costum popular ceva mai modern. Totodată costumul popular autentic a fost modificat, idealizat în perioada de renaştere naţională pentru a corespunde unor ideologii şi teorii. Specialiştii au remarcat această abandonare treptată a elementelor autentice şi a mixului cu influenţe orăşeneşti. Apogeul în evoluţia costumul autentic românesc a fost atins în perioada secolelor XVIII lea şi prima jumătate a secolului XIX, preciza reputatul specialist Angela Olaru Paviliuc.
După această perioadă practic se renunţă la multe elemente autentice. „De aceea, vorbind despre costumul popular tradiţional, autentic, ne referim la perioada amintită. Incepând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate sesiza pătrunderea elementelor de împrumut, rezultat al influenţei orăşeneşti, exercitată de apropierea târgurilor şi oraşelor existente, de îmbunătăţirea căilor de comuniccţie etc. Începe procesul de disoluţie a portului tradiţional. Se renunţă la unele piese: ştergar, catrinţă, in favoarea unor piese de port de factură orăşenească, produse de fabrică, importate. Acest proces se continuă şi după 1900, când costumul popular femeiesc adoptă piese de împrumut şi se acentuează tot mai mult tendinţa de renunţare, de părăsire aproape completă,a unor elemente tradiţionale“, preciza Angela Olaru Paviliuc în lucrarea „Arta populară din zona Botoşaniului. Portul popular”.
Încep să apară fustele largi specifice oraşului, bluzele, rochiile de lână şi basmalele. Portul popular cu adevărat autentic se afla în impas. Deja la mijlocul secolului XX dispare aproape cu totul. Modele arhaice, de protecţie magică, folosite de veacuri de români, dispar în mijlocul influenţelor venite din zona orăşenească, dar şi a unei dorinţe de a face un costum popular universal românesc. Opincile, la rândul lor, sunt înlocuite cu pantofi, ghete şi uneori chiar pantofi cu toc. Iar portul autentic al românilor din alte vremuri a devenit în mare parte, cu puţine excepţii, doar o amintire.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Cea mai mare horă din România ar putea ajunge anul acesta în Cartea Recordurilor
Se încarcă comentariile...
