Botoşani: Termica s-a spart în două

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea de la Termica a anunţat divizarea unităţii şi crearea unei noi societăţi, Modern Calor SA Botoşani, care se va ocupa doar activitatea de transport, distribuţie, facturare şi încasare.

Noua societate a fost înfiinţată vineri, în baza unui certificat de înmatriculare emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Noua societate urmează a prelua, începând cu luna august a acestui an, activitatea de transport, distribuţie, facturare şi încasare de la Termica SA. Până atunci, unitatea nou-înfiinţată va obţine autorizaţiile şi licenţele de funcţionare în domeniu.

Conducerea societăţii Modern Calor a fost preluată de Ion Diaconu, care va deţine cumulativ funcţiile de director şi, respectiv, preşedinte al Consiliului de Administraţie, în timp ce administrarea Termica va fi preluată de Florin Sandu, care va fi atât director, cât şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Divizarea societăţii a fost singura soluţie găsită de  Consiliul Local ca să  salveze sistemul de termoficare al oraşului de la faliment. Practic, Termica SA va râmâne cu partea de producţie a energiei termice, dar şi datoriile imense, de 70 de milioane de lei pe care le are către bugetul de stat şi furnizori.

 "Încă de la început acţionariatul de la Termica a fost deacord cu această divizare , noua societate urmând să se ocupe de încasarea directă de la populaţie a facturilor emise pentru furnizarea agetului termic. De când am început să avem încasări directe, acolo unde asociaţiile au acceptat acest lucru, gradul de încasare a crescut cu 40%. Practic aceasta este veriga slabă a sistemului.  Cu finanţările care vor veni pe termoficare, cel târziu în 2013 vom avea un sitem la cheie, performant şi fără pierderi." A declarat Ioan Diaconu, directorul noii societăţi, desprinse din Termica. 

Diaconu a mai adăugat că există posibilitatea ca o parte din datoriile care vor râmâne la Termica să fie şterse de stat. "O comisie ministerială analizează posibilitatea ştergerii parţiale a datoriilor de la Tarmica" a mai spus Diaconu. 

În baza unui program susţinut şi de Guvern, Consiliul Local va primi o finanţare nerambursabilă de 32,7 milioane de euro care vor fi utilizaţi, în principal, pentru reabilitarea sursei de producere a energiei termice prin înlocuirea instalaţiilor şi echipamentelor existente cu echipamente moderne. Finanţarea este asigurată atât de Guvern cât şi de programele finanţate de Uniunea Europeană.

Citeşte şi:

Leafă de 1.000 de euro pentru şefii de asociaţii

Asociaţii de proprietari cu datorii uriaşe la furnizorii de utilităţi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite