Botoşani: Spaţiile verzi, înghiţite de clădiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câmpurile de la periferie ar putea fi înlocuite de cartier.

Mai citiţi:

Dezvoltarea municipiului va reduce numărul spaţiilor verzi

În momentul de faţă municipiul Botoşani stă bine la capitolul spaţii verzi, comparativ cu alte oraşe din ţară.

Autorităţile locale vor trebui să se axeze în următorii 20 de ani pe problema mediului. La ora actuală situaţia nu este una dramatică deoarece Botoşaniul nu are mari poluatori şi stă destul de bine din punctul de vedere al spaţiilor verzi, dar acest lucru se datorează faptului că au fost incluse toate terenurile de la periferii unde încă nu s-a construit nimic. În momentul în care şi aceste terenuri vor fi valorificate pot apărea probleme.

Reprezentanţii Primăriei spun că mediul va fi un capitol important căruia îi vor acorda o atenţie specială în următoarele două decenii. „Interesul nostru este să păstrăm, ba chiar şi să înfiinţăm noi spaţii verzi, chiar dacă stăm foarte bine din acest punct de vedere. Dezvoltarea industriei ne va obliga să investim şi pe partea de mediu”, a spus primarul Cătălin Flutur. Autorităţile mizează pe faptul că va fi înfiinţată zona metropolitană în care vor fi incluse comunele învecinate municipiului şi astfel problema spaţiilor verzi va fi rezolvată.

Un singur poluator

Locuitorii sunt mulţumiţi de spaţiile verzi existente şi chiar de calitatea aerului şi sunt încrezători că Uniunea Europeană va obliga România să investească în mediu. „Faţă de alte oraşe din ţară, în Botoşani e un mediu ceva mai sănătos”, afirmă Ioan Petraru, pensionar.

Reprezentanţii Agenţiei de Mediu din Botoşani spun că nu vor apărea mari probleme în următorii 20 de ani. „Oraşul va trebui să se dezvolte spre exterior, pentru că altfel există riscul de a rămâne fără spaţii verzi. Reglemetările europene în acest sens sunt severe. În momentul de faţă Termica este cel mai mare poluator, dar deja s-au început investiţiile pentru reducerea gradului de poluare”, a spus Sorin Grindei, directorul Agenţiei de Mediu Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite