Botoşani: „Rabla” merge bine în vremuri de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dealerul Dacia a vândut la Botoşani aproape 100 de autoturisme în ultimele trei luni şi jumătate

Numărul autoturismelor comercializate putea fi mai mare, dacă botoşănenii ar fi putut accesa credite mai uşor bancare.

Botoşănenii s-au arătat interesaţi de programul „Rabla”, chiar dacă au fost afectaţi de criza financiară. Acest lucru o demonstrează cifrele dealerului Dacia din Botoşani, care, de la demararea programului „Rabla”, a vândut aproape 100 de autoturisme.

„Până acum avem aproape 100 de maşini vândute prin acest program. Practic s-au ocupat toate locurile primite iniţial. Între timp, am mai primit câteva locuri, iar în momentul în care şi acestea vor fi ocupate vom face o nouă solicitare”, a spus Aurica Cozma, administratorul unei firme din Botoşani care comercializează autoturisme.
Mulţi botoşăneni spun că preferă Daciile în detrimentul maşinilor second-hand aduse din Germania, garanţia fiind unul dintre criteriile pentru care aleg maşinile româneşti. „Am un credit pe care îl termin de achitat în această vară, după care mă gândesc să-mi schimb maşina. Deja m-am interesat să văd ce posibilităţi am şi cred că voi cumpăra un Logan. Nu se compară cu o maşină nemţească, dar este o maşină nouă şi am garanţie de trei ani la ea”, spune Valeriu Mihai, şofer.

Creditul bancar,
piedică pentru şoferi

Dealerii de autoturisme din Botoşani spun că vânzările din acest an ar fi fost mult mai mari, dacă populaţia avea posibilitatea de a accesa mai uşor credite. „Dacă băncile ofereau credite la fel ca în 2008, cererea era mult mai mare. Am avut mulţi clienţi care s-au interesat de programul „Rabla“, dar care nu îndeplineau condiţiile de creditare. Fie nu aveau venitul necesar, fie mai aveau alte credite”, a precizat Aurica Cozma.

Vânzările de maşini
second-hand, în scădere

Dacă vânzările de maşini noi au crescut, în schimb autoturismele second-hand nu mai sunt la mare căutare în municipiul Botoşani. Comercianţii de maşini la mâna a doua spun că vânzările în acest an au scăzut foarte mult în comparaţie cu 2008 şi că botoşănenii mai caută doar maşini ieftine care nu depăşesc 4.000 de euro.

„Am fost recent în Germania împreună cu un prieten care se pricepe şi m-am întors cu un autoturism din 2002 pe care am dat 4.000 de euro. Mi se pare convenabil, în condiţiile în care nu dispun de bani pentru o maşină nouă“, a declarat Lucian Amariucăi, electrician.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite