Botoşani: Profesorii dezertează în masă de la catedră

200 de angajaţi din învăţământ au cerut pensionarea anticipată sau de drept pentru că nu le ajunge salariul. Cadrele didactice preferă să muncească la negru decât să trăiască cu lefuri reduse cu 25%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noile mişcări din învăţământ au început de când s-a anunţat reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Numai în rândul membrilor din Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Botoşani s-au anunţat circa 50 de solicitări pentru pensionare anticipată.

„Din cauza traiului pe care îl duc, mulţi colegi s-au gândit să-şi depună dosarele pentru pensionare anticipată. Oamenii nu vor să accepte această reducere cu 25% a salariilor şi preferă pensionarea. Încă sunt multe persoane care nu cred că aceasta măsura se va aplica. Nu vor să creadă, mai speră“, ne-a declarat Maria Ţiprigan, preşedintele SIP Botoşani.

„Prefer munca la negru“

Alte câteva zeci de profesori se gândesc să facă acelaşi lucru. „Am  15 ani de când lucrez în învăţământ. Îmi place ceea ce fac şi, deşi îndeplinesc vârsta de pensionare anticipată, încă nu aş vrea să ies la pensie. Dacă nu am încotro şi nu mă descurc, fac şi lucrul acesta. Poate se răzgândesc totuşi şi nu reduc salariile“, ne-a spus Doina Aluculescu, profesor. Dascălii care au ales această variantă spun că preferă să li se taie 15% din pensie şi să aibă timp pentru a munci la negru decât să lucreze şi să aibă salarii insuficiente pentru traiul zilnic.

100 de lei la despărţire

„Voi avea o pensie mai mică cu 15%, dar măcar aşa voi putea să îmi caut altceva de lucru, chiar dacă asta înseamnă să muncesc la negru“, ne-a spus şi Gina S., educatoare.

În total, din sistemul educaţional, şi-au anunţat ieşirea la pensie aproximativ 200 de cadre didactice şi personal auxiliar. Profesorii care aparţin de SIP  şi care şi-au făcut formele de pensionare au fost răsplătiţi ieri cu diplome de merit, flori, muzică şi plicuri cu bani, fiecare persoană primind câte 100 de lei. În învăţământul botoşănean lucrează aproximativ 5.000 de cadre didactie şi 2.000 în rândul personalului auxiliar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările