Botoşani: Presiuni asupra protestatarilor

Oamenii nu au venit la miting de frică să nu îşi piardă serviciul. Cei care au fost prezenţi ieri în Piaţa Revoluţiei vor suporta acum măsurile de penalizare dictate de şefii intituţiilor unde activează.

Ştiri pe aceeaşi temă

La întâlnirea dintre prefectul judeţului şi liderii sidicali botoşaneni, reprezentantul guvernului în teritoriu a fost înştiinţat că unii dintre membrii sindicali au fost supuşi unor presiuni din partea şefilor pentru a nu participa la mitingul din faţa Prefecturii încălcînd astfel prevederile legislative.

„S-au făcut presiuni, am fost informat că s-au făcut presiuni asupra salariaţilor pentru a nu participa la miting, nu pot să le fac publice pînă nu mă documentez. Au venit oamenii, dar au venit cu nişte riscuri, se tem de măsurile care se vor lua", a declarat Vasile Chiru, lider BNS Botoşani.

Faţă de ziua de luni, când a fost organizată grevă general la nivelul întregii şcoli, ieri cadrele medicale şi cele didactice au făcut pasul înapoi.

„Ne-a spus conducerea că ne ia câte 100 de lei la salar. Şi aşa avem puţin. Mai bine stăm în banca noastră. Eu sunt liberă dimineaţă şi am putu să vin, însă colegii mei se tem", a declarat Maria Turcu, educatoare.

Prefectul Cristian Roman a dat asigurări că, în cazul în care aceste acuze se vor adeveri se vor lua măsurile de rigoare.

„O să vedem de la caz la caz, există legi care guvernează activitatea sindicală pe timpul manifestării atîta timp cît nu s-a respectat legea vom merge chiar la sesizarea organelor de anchetă în cazul în care se constată încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prin care şi cel de a-şi exprima nemulţumirile", a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările